Mânăstirea Ravanica (citiţi Ravaniţa) este locul de odihnă al Ţarului Lazăr, mort în bătălia de la Kosovo Polje (1389) şi sanctificat de biserica ortodoxă ca martir.

M-a tulburat să citesc lângă mormântul său, istoria peregrinărilor oaselor sale.

A fost înmormântat în Biserica Înălţării Domnului din Priština (azi capitala Republicii Kosovo). După doi ani, corpul este transferat la Mânastirea Ravanica, ctitorită de Lazăr. In 1690, osemintele pleacă împreună cu sârbii care emigează în imperiul habsburgic, în frunte cu patriarhul Arsenie. Sfintele relicve sunt puse într-o biserică din lemn din Szentendre, lângă Budapesta. După câtiva ani, relicvele sunt duse in Vojvodina, recent eliberată de sub turci. Rămân aici, la Mânastirea Vrdnik, până în 1941, când zona este dată staului fascist croat creat de puterile Axei după ocuparea Iugoslaviei; temându-se sa nu fie profanate osemintele de către ustaşii croaţi, patriarhul sârb îl mută din nou pe ţarul Lazăr, de data aceasta la Belgrad. In 1989, la 600 de ani de la bătălia de la Kosovo Polje, moaştele martirului Lazăr s-au întors la Ravanica.

Tradiţia populară a păstrat un aşa-zis blestem al lui Lazăr, si acesta tulburător, mai ales dacă ne gândim că a fost folosit de ateul Slobodan Milošević pentru a îndemna la un război fără niciun Dumnezeu.

« Oricine e sârb prin naştere şi prin sânge şi prin moştenire şi nu vine la bătălia de la Kosovo Polje să nu aibă parte de urmaşii pe care şi-i doreşte inima sa! Nici fiu, nici fiică. Fie ca nimic să nu răsara din ce va fi semănat mâna sa! Nici vinul negru, nici pâinea albă.Şi blestemat să fie în vecii vecilor! ».