Veranda cu frangipani
de Mia Couto
Am găsit-o alaltăieri într-un coș de solduri și am citit-o ieri noapte. V-am zis că mai citesc uneori și în vis, dar nu cred că asta s-a întâmplat acum. Deși cartea vorbește despre visul unui mort care ocupă pentru 6 zile trupul unui viu pentru a muri a doua oară cum trebuie.
Stilul e fabulos, ritmul e fascinant. Câteva exemple – aici. Dar vă recomand călduros să cititi această carte de la primul până la ultimul rând.
Arbust sau arbore tropical, din genul Plumeria, care își pierde frunzele în perioada înfloririi. Numele îi vine de la marchizul de Frangipani, care a creat (la Roma, în secolul XVI) un parfum pentru mănuși având la bază florile de Plumeria (originare din America). Tot în secolul al XVI-lea, spaniolii introduc speciile de Plumeria în Filipine, de unde se raspîndesc în toată Asia australă si apoi pe insulele si țărmurile Oceanului Indian. În Asia si-a căpătat numele de arbore al templelor, fiind asociat cu morții, strigoii, vampirii, fantomele.


Sunt extrem de curioasa sa citesc cartea pe care ne-ati recomandat-o. Luni am sa ma duc direct la librarie sa o cumpar. Uite, recomand si eu o carte foarte interesanta scrisa de un roman, Petru Popescu, numita « Prins ». Ei, drept spun ca aceasta carte se va regasi de luni in aceeasi plasuta cu « Veranda cu frangipani », caci n-am citit-o, dar mi-a fost recomandata cu insistenta de un cititor inrait si fin in ale cartilor…deci saptamana viitoare incepe in forta!…