Mois : janvier 2014

Flori, fete, filme şi alte ficţiuni (3) – Ediţie specială


Răspunsul la enigma de data trecută este Mihai (Eminescu/ Regele/ Caine/ Asturias). Mai multe detalii –aici. Azi avem o ediţie specială. Cu premii.

1. Floarea e levănţica.

Tu est l’odeur de mes sens
Tu est l’odeur de la passion
Tu est douce et tendre
Tu remplis mes sens, tu remplis mon âme

(Leaves’ Eyes – Champs de lavande; piesa completă –aici)

pon0172. Numele fetei este Júlia. Un cântec despre ea puteţi auzi aici.

3. Filmul (aici) îl are în rolul principal pe Richard Gere.

4. Suita franceză e un roman care are într-adevăr o structură muzicală, fiind format din două părţi contrastante: prima parte, Furtună în iunie, e un allegro furioso, pe când a doua curge mai leneş. Romanul a fost descoperit la peste 50 de ani de la moartea autoarei (Irène Némirovsky) la Auschwitz. Publicată în 2004 (şi premiată Renaudot în acelaşi an), cartea a fost ecranizată în 2013, iar filmul va fi lansat anul acesta.

Admiraţii (10): Nimeni nu-ti poate lua puterea de a da


Aparea in cate o dupa-amiaza cu vreme frumoasa cu un pachet de unt. 87, 88, 89 erau ani in care untul era marfa rara. Unchiul Mitică era instiintat de vânzătoarele de la alimentarele din cartier cand se aducea unt. Fusese diplomat in tinerete, dar usurinta lui de a lega relatii se datora mai degraba naturii sale deschise si generoase. Din cand in cand isi continua obisnuita plimbare prin Cotroceni pana la garsoniera unde stateam, intr-un bloc pe langa Politehnica.

Eram student la medicina si am observat ca venea de fiecare data dupa ce participa la sedintele Asociatiei pentru Istoria Medicinii; de ani de zile era, probabil, cel mai constant participant – era felul lui de a tine vie amintirea fratelui mort cu multe decenii in urma (odata a venit foarte incantat ca audiase o prezentare in care fusese mentionat si doctorul Constantin Nicola). Discutia pleca de la istoria medicinii si ajungea, inevitabil, la perioada interbelica; eram nerabdator sa il provoc sa povesteasca si din amintirile lui de diplomat. O facea cu parcimonie, apoi revenea in prezent, interesandu-se despre vestile pe care i le puteam da despre alti membri ai neamului. Traia in prezent si nu facea caz de trecut. Desi mie mi se parea spectaculos trecutul.

Belgrad in 1939, cu Gafencu la Moscova in acelasi an, o promovare rapida la Ankara in 1940, apoi inca una la Berlin, unde il gaseste 23 august 1944. Ministrul Romaniei la Berlin le cere membrilor legatiei sa semneze o declaratie de fidelitate fata de al III-lea Reich; membrii legatiei care refuza sunt internati intr-un lagar in Bavaria. Dupa ce sunt eliberati de britanici, care ii transfera intr-un lagar de refugiati in Italia, unchiul Mitică are posibilitatea sa opteze intre emigrarea in Canada si intoarcerea in Romania.

Se intoarce in România in 1946, lucreaza din nou in Ministerul de Externe, este decorat de Regele Mihai cu Ordinul Coroana României.

Apoi pierde totul. Totul in afara de generozitate. Nimeni nu l-a putut face vreodata sa creada ca are prea putin pentru a darui. Fara sa astepte rasplata.

Pentru mine, unchiul Mitică a ramas definitia completa a generozitatii: a te gandi la celalalt si la nevoile lui concrete si a oferi cu discretie ajutorul cel mai potrivit cu puterile tale si cu nevoile lui.

“M-am gandit sa te-ntreb: ai nevoie de niste unt? (si scotea deja pachetul de unt din sacosa) … Ca nu prea se gaseste.” Dupa ce acceptam pachetul, ma intreba din nou: “Daca mai gasesc, sa-ti iau si tie?”

Acel pachet de unt era felul lui de-a spune ca singurul timp real e prezentul si ca faptele bune pot fi facute doar in acest timp.

Lăcomia, plăcerea, libertatea


Scrie Erich Fromm:

« Lăcomia e întotdeauna consecinţa golului dinăuntru. » (Arta de a asculta)

« Plăcerea nu poate fi un criteriu de valoare.Pentru că sunt omeni cărora le place supunerea, nu libertatea, care îşi extrag plăcerea din ură, nu din iubire[…] » (Psihanaliză şi etică)

« Iubirea este copilul libertăţii, niciodată al dominaţiei. » (Arta de a iubi)

Eu adaug doar un corolar la ultima teoremă:

Dacă e dominare, iubire nu e.

Responsabilitate = abilitate de a răspunde


« Un proverb japonez spune: «Să stii si să nu actionezi înseamnă să nu stii nimic». Asumarea responsabilitătii nu este sinonimă cu schimbarea; este doar primul pas în procesul schimbării. […] Pentru ca schimbarea să se producă, va trebui mai întâi să ne asumăm responsabilitatea: trebuie să ne angajăm într-o actiune. Cuvântul « responsabilitate » însusi denotă această capacitate: « răspuns »+ »abilitate », altfel spus abilitatea de a răspunde. Sarcina psihoterapiei este schimbarea, iar schimbarea terapeutică trebuie să se exprime prin actiune – nu în cunoastere, intentie sau visare. » (Irvin D. Yalom – Responsabilitate, vointă si actiune, in Psihoterapia existentiala)

Grasul, slabul şi urâtul


A avea, a fi, a voi sunt verbe existenţiale.

În gramatică sunt folosite uneori ca verbe auxiliare.

A avea e asociat cu trecutul. Acel trecut încheiat (perfectul compus), în care nimic nu mai poate fi schimbat şi care îmi aparţine tot atât de mult cât îmi aparţine un vin pe care l-am băut acum 20 de ani. O existenţă care conţine prea mult a avea se îmbuibă de trecut. Se umflă cu un timp ireal. Se îngraşă cu toate lucrurile care au murit deja.

A voi este auxiliarul viitorului. Voi face, voi merge, voi cânta pot fi foarte utile (şi uneori plăcute) extinderi ale prezentului, dar dacă aici-şi-acumul existenţei rămâne făra hrană pentru că facem sandvişuri şi le punem la pachet pentru viitor, atunci e prea mult a voi în vocabularul nostru existenţial. Şi slăbim pentru a hrăni viitorul, al doilea timp ireal. Cum va urni acest om slăbit un viitor pe care tot el l-a făcut peste măsura de mare?

A fi o fi soluţia? Ca orice exces, şi prea mult a fi strică. Este arată starea prezentă. Stare, de la a sta. Ce simţi când stai? Când stai şi nu aştepţi nimic, când stai şi nu te gândeşti la nimic? Între nimic în viitor şi nimic în trecut e marea plictiseală. Urâtul.

 

Flori, fete, filme şi alte ficţiuni (2)


Care este cuvântul care uneşte cele patru puncte?

1. Floarea este nufărul (Nimphaea lutea).

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.

(Mihai Eminescu – Lacul)

2. Numele feminin este Ana. Nu este Ana de Austria din Cei trei muschetari, dar una dintre mătuşile Anei noastre a fost ultima împărăteasă a Austriei.

3. Filmul e Drumul spre Victorie (Escape to Victory, 1981). Un film cu un scenariu subţire, dar cu multe vedete (şi nu numai actori de meserie).

presiDestul de antrenant şi, dac îmi amintesc bine, unul dintre primele care au abordat al doilea razboi mondial într-o manieră predominant ludică.

4. Romanul a fost scris în şi despre Guatemala anilor ’20, dar nu a putut fi publicat decât în 1946, în Mexic. El Señor Presidente (Domnul Preşedinte) e una dintre cărţile de început ale realismului magic latino-american. Interesant e că autorul a vizitat România în 1927, ca participant la al VI-lea Congres al presei latine.

 

24 de zile in Balcani (23): Kraljevo


DSCF1933Mânastirea Žiča e doar la 4 km de centrul mereu agitat al oraşului Kraljevo (cel mai mare nod rutier al Serbiei). Oraşul a primit numele actual în 1882, de la Milan I, primul rege al Serbiei moderne, ca amintire a faptului că la Žiča au fost încoronaţi şapte regi ai Serbiei medievale. Emblema oraşului e un scut roşu cu 7 coroane, sub care se află o deviză remarcabilă: Hама добро а никоме зло (Nouă binele şi nimănui răul)

Mânăstirea e o surprizătoare oază de linişte (atât de aproape de un oraş dinamic). Roşul şi albul puse de mâna omului se îmbină seren cu verdele şi albastrul de care are grijă Dumnezeu. Iar înăuntru se împacă bine fiorul istoriei cu un bun simţ gospodăresc (am luat, de altfel, şi câteva dulceţuri şi siropuri din producţia mânăstirii). Ora et labora!

24 de zile in Balcani (22): Sarajevo sau eutanasia unei iubiri


Mă gândisem, cu teamă, că s-ar putea întâmpla şi asta. Probabil că asta e soarta relaţiilor la distanţă.

Trecuseră 10 ani de când nu mai văzusem oraşul. Devenise mai vioi, mai senin. Nu se mai văd urmele războiului, nu mai întâlneşti la tot pasul patrulele fortelor ONU de mentinere a păcii.

Si totuşi…

Avea un farmec pe care nu l-am mai regăsit. Nu ştiu dacă să dau vina pe noile construcţii (deşi sunt bine integrate), pe turişti (care omoară liniştea amiezii în Baščaršija), sau doar pe timp, ucigaş  fără simbrie al marilor iubiri care nu ajung în stadiul de iubiri cotidiene.

Si dacă iubire nu mai e, rămâne totuşi frumuseţea toamnei la Sarajevo.

Miss Uni(c)vers – optimi de finală


In ochii tăi/ Se oglindea/ Tot dorul/ Lumii ///Mi-e dor de iarba crudă/ A ochilor tăi verzi///E tare să cunoşti o fată ce are ochi atât de mulţi///Visez/ Că vălul ce preface-n mister/ Tot largul lumii e urzit/ Din părul tau ///Tu mergi lângă zorii dragostei mele, eu merg lângă amurgul părului tău///Ea stă plictisită şi foarte frumoasă/ părul ei negru este supărat ///m-am mutat timid în zâmbetul tău/ primăvara era mioapă/ și/ melcii goneau pe poteci de răcoare. ///Ploua neîncetat peste Brest în ziua aceea/ Şi tu mergeai surâzătoare///Şi cu acel smerit surâs,/ Cu acea blândă faţă,/ Să faci din viaţa mea un vis,/ Din visul meu o viaţă./// Braţele tale frumoase sunt lebede blânde/ Departe de vocile furtunii///Mâinile tale se termină în taină/ Ochii tăi sunt negri şi mătăsoşi///Dulce e vântul ca o mână de femeie,/ Vântul serii care-mi curge in degete/// Asa-s de negri ochii tai/ lumina mea ///Si ochii tai sunt rosii ca doua flori de mac/ Plutind imperecheate pe luciul unui lac./// Cea mai usoara privire a ta ma va deschide/// Ochii tai sunt asa de adanci ca-mi pierd in ei amintirea ///

Scrieţi opt cuvinte dintre cele de mai sus. Nu e obligatoriu sa formeze o propozitie sau ca înşituirea să fie logică. Acesta va fi votul dumneavoastră pentru a califica 8 dintre autorii poeziilor în etapa următoare (autorii primesc câte un punct pentru fiecare dintre cuvintele care se regăsesc în fragmentul citat)

Cred că e o zi potrivită pentru jocuri poetice (ziua de naştere a lui Eminescu).