Eu exprim empatic enunţuri eficiente.
Cam asta ar fi formula mnemotehnică pe care o propun pentru a descrie regulile de bază ale formulării unui răspuns asertiv.
1. Eu – un răspuns asertiv este personal. Nu mă ascund în impersonalele « trebuie să », « conform cu », « se ştie că », « se cuvine să » şi altele asemenea.
2. (mă) exprim – un răspuns asertiv serveşte afirmarea de sine. Propoziţia începe cu « Eu cred că » (şi nu « Ştiti, nu se poate să »), « Eu prefer » (nu « E mai bine să »), « Eu simt că » (nu « Nu contează ce simt eu »), « Eu ştiu că » (nu « Adevărul e că »).
3. Empatic – un răspuns asertiv presupune ca afirmarea de sine să nu devină lezare a celuilalt; a fi asertiv înseamnă deci şi a fi nonintruziv, iar pentru a reuşi asta am nevoie să văd lumea şi din papucii celuilalt. Aşadar, după o frază care înepe cu « Eu cred că » urmează o a doua care poate fi introdusă prin « Înţeleg că » (de exemplu, « Înţeleg că vrei să petrecem timp împreună şi îţi mulţumesc pentru asta »).
4. Enunţ, adică expunere a datelor unei probleme – formularea asertivă este directă, francă. Adică nu negativă (defensivă; de exemplu « Nu vreau să spun că… ») ocolitoare (pasivă; de exemplu « Nu ştiu ce să zic, s-ar putea să vină o mătuşă şi nu ştiu dacă o să pot… »), nu manipulatorie (pasiv-agresivă; « Nu ştiu ce o să ma fac dacă mă refuzi ») şi nici imperativă (agresivă; « Trebuie neapărat să vii »)
5. Eficienţa comunicării asertive este dată de caracterul actual al formulării; nu spun « Dacă aş fi ştiut de ieri, aş fi putut face altfel », ci « am de gând să… » spunând direct ce cred, ce simt şi ce mi-am propus să fac. Desigur, îmi pot modifica planul, dar explicitând ce anume din discutia de acum şi aici m-a făcut să aleg să fac schimbarea.
Răsunsul asertiv este
- personal
- afirmativ
- nonintruziv
- direct
- actual
Şi iată că am dat peste o altă formulă mnemotehnică:
PANDA.
dragutza poza cu ursuletzul panda.
ursuletul e un kung-fu panda