Garzeno, 12 august

După un drum de o oră şi jumătate cu trenul (oarecum dezamăgitor, pentru că, deşi am parcurs toată latura sa estică, nu am văzut decât rareori Lacul Como – trenul merge mult prin tuneluri sau departe de lac) şi unul de o jumătate de oră cu autobuzul, ajungem la Dongo.

Fetele cred că asta a fost tot; de fapt mai avem încă 7 kilometri, pe care un alt autobuz îi va face în peste 20 de minute – e un drum îngust, cu multe serpentine în ac de păr şi cu o diferenţă de nivel de peste 500 de metri! 

Dar, ajungând aici, la Casa Vacanze Alice (îi fac puţină reclamă, pentru că merită!), am uitat de toate. Pentru că aici toate erau bune şi frumoase.

Şi mica terasă cu scară, şi camerele mari şi luminoase, şi bucătăria curată şi superutilată (iar preţul era ceva mai mic decât dacă aş fi luat două camere într-o pensiune din zona Bran).

Gazda nu făcea economie nici la amabilitate. Ca dar de bun venit nu ne-a oferit vreo bomboană (cam aşa îşi manifestă generozitatea hotelurile la care plăteşti piperat şi primeşti servicii nesărate!), ci o sticlă de damatrà roşu. Damatrà înseamnă îm dialectul lombard « ascultă-mă bine! », « crede-mă! ».

Credeţi-mă, merită să te caţeri până la Garzeno. Priveliştea e minunată în toate direcţiile, iar cu oamenii de acolo e o plăcere să te saluţi.