Putem sustine că munca spirituală pe care trebue o sufere astăzi un copil până la vârsta de 15, ani este cu mult mai mare decât aceea ce se cerea în timpurile vechi dela majoritatea oamenilor inteligenţi în tot decursul vieţii lor
Acum întrebăm: ce se întâmplă cu toţi bolnavii de nervi, unde caută ei ajutor şi ce fel de ajutor li se dă în cele mai multe cazuri?
De regulă, ei îşi cautä scăparea în vreun medicament. Dar un ajutor radical se poate gäsi numai într-o schimbare completă a modului de viaţă, într-o dietă rationalä, fizică şi spirituală. Iar nu în vreun mijloc din farmacie. Medicul însă, către care se adesează bolnavii, adeseori n-are nici timpul, nici plăcerea de a prescrie cu de-amănuntul o astfel de dietă, cu atât mai puţin ocaziunea de a supraveghea executarea ei. Pe de altă parte, cei mai mulţi bolnavi abia sunt în stare de a cuprinde întelesul adevărat al prescrierilor special, ce li s-au dat o singură dată, prin urmare nici nu le pot ţine minte. Pentru astfel de cazuri se pare o dietetică pentru bolnavi de nervi, dietetică uşor de înţeles şi acomodata diferitelor referinţe ale vieţii, ar avea un preţ nemărginit.
Urmăresc de ceva vreme cu mare curiozitate şi plăcere un blog care se cheamă Tipărituri vechi. Azi, de exemplu, am dat peste o relatare despre o altă Posadă, la 1394, interesantă pentru că e vorba de unul dintre exemplele în care fiecare parte îşi dă dreptate, bunii fiind ai noştri, răii, bineînţeles, ai lor.
Dar un alt câştig de când urmăresc blogul e ca mi-a deschis gustul de a merge în bibliotecile virtuale care conţin publicaţii vechi digitalizate, căutând cel mai adesea articole despre istoria medicinei. Astfel că, tot azi, am dat şi peste un număr din Albina Carpaţilor (din 30 aprilie 1879) în care era publicat un articol intitulat Nervositatea; dintr-o notă de subsol am dedus că era o recenzie la o carte intitulată Dietetica pentru bolnavii de nervi, publicată la Viena de un anume doctor Alexandru Hirschfeld.
Ce s-a mai întâmplat cu nervozitatea în cei 135 de ani care au trecut?
- Copiii de azi sunt supuşi până la 15 ani unui bombardament informaţional mai intens decât majoritatea profesorilor din secolul trecut în întreaga lor viaţă.
- Majoritatea bolnavilor şi-au pierdut încrederea şi în doctori şi în medicamente, dar continuă să caute soluţii care să le rezolve rapid si radical problema.
- Majoritatea medicilor nu au nici azi nici timpul, nici plăcerea, nici competenţa de a prescrie şi sfaturi de dietă de viaţă.
- Majoritatea oamenilor, medici şi pacienţi laolaltă, caută în continuare reţeta sănătăţii; s-au scris deja mii de « dietetici » (fizice şi spirituale), dar « nervozitatea » nu pare să fi dat niciun pas înapoi, unii ar susţine chiar că s-a extins şi s-a adâncit.
DAN GHENEA 
“All of humanity’s problems stem from man’s inability to sit quietly in a room alone.”
« Tout le malheur des hommes vient d’une seule chose, qui est de ne savoir pas demeurer en repos, dans une chambre »
Dar lucrurile nu sunt ce par a fi la prima vedere…
« Mais quand j’ai pensé de plus près et qu’après avoir trouvé la cause de tous nos malheurs j’ai voulu en découvrir la raison, j’ai trouvé qu’il y en a une bien effective et qui consiste dans le malheur naturel de notre condition faible et mortelle, et si misérable que rien ne peut nous consoler lorsque nous y pensons de près. »
Răspunsul dumneavoastră a făcut, în mintea mea, trimitere spre cartea lui Irvin Yalom – « Privind soarele în ochi » şi spre părerea lui Schopenhauer în privinţa morţii: « A se teme de moarte ca de o distrugere este întocmai ca şi cum soarele apunând ar începe să geamă : »Vai !Iată că mă pierd în noaptea eternă ».
Personal, nu împărtăşesc părerea lui Pascal. Nu viaţa, nu moartea constituie o problemă, ci relaţia pe care o avem cu ele. Iar retragerea într-o cameră, ca să rumegi iarăşi gânduri, nu este nicidecum o soluţie, ideea fiind, dimpotrivă, să le suspenzi o vreme.
Stiaţi că studiile clinice au indicat că meditația este la fel de eficace ca și antidepresivele, iar la pacienții cu mai multe episoade de depresie poate reduce rata de recurenţă cu 40-50%, comparativ cu tratamentul uzual. Institutul Naţional pentru Sănătate şi Excelență Clinică din Marea Britanie a aprobat, in 2004, acest tip de terapie pentru gestionarea depresiei, terapie disponibilă prin sistemul național de sănătate din UK.
La fel de eficace sau de ineficace, depinde din ce parte privesti. Daca privesti lucrurile pe termen mediu si lung, rezultatul e trist pentru meditatie… Iar diferenta dintre meditatie si o adevarata cale spirituala e ca diferenta dintre o rosie din supermarket si cea din gradina bunicilor mei
Blaise Pascal
« Privind soarele în faţă ».
Care este, ]n opinia dumneavoastră, adevarata cale spirituală?
Meditatia a carei eficacitate se lasa masurata prin « studii clinice » e tot un produs de supermarket. Ca si la supermarket, nu te intreaba nimeni daca se potriveste pachetul de yoga cu baschetii de zumba si chipsurile cu sare de Guayaquil. O cale spirituala adevarata inseamna o spiritualizare a corpului, nu o decuplare a mintii de corp. Si mai inseamna un acord intre gandurile emotiile si faptele unei zile obisnuite. Nu poti fi tibetan dimineata, american la pranz si japonez seara
Meditatia inseamna decuplare a persoanei de galagia mentala si debuteaza chiar prin focusarea atentiei asupra corpului, asupra respiratiei, asupra lui « aici si acum », Oamenii nu se sinucid din cauza durerilor fizice, durerea mentala este aceea care ii impinge la acest gest. Meditatia aduce liniste si claritate in ganduri.
Nu inteleg notiunea de spiritualizare a corpului. Este, din punctul meu de vedere, o contradictie in termeni, Corpul nu are nimic malefic in el, nimic de care sa ne fie rusine, nimic care sa necesite o innobilare. Este instrumentul cel mai frumos si cel mai pretios pe care il vom avea vreodata la dispozitie. Traim prea mult in mintea noastra, de aici explozia de depresii, anxietati, atacuri de panica, nevroze, si prea putin in proi’priul corp.
Mie mi se pare perfect realizabil sa fii nascut in America, sa practici dimineata o tehnica de meditatie tibetana pentru ca ii simti foloasele, sa mananci sushi seara pentru ca iti pica bine genul acesta de mancare si sa fii, per total, cat se poate de bine « acordat ».
Nici legatura intre studiile clinice si meditatia ca produs de supermarket nu o vad. Vad doar o minte deschisa, dispusa sa investigheze, sa se indoiasca, sa adopte ceva ce este dovedit de mii de ani ca fiind benefic. Imi pare rau. Ma opresc aici cu argumentatia.
Un raspuns scurt la obiectia cu spiritualitatea corpului: moderatia in alimentatie e un exemplu de spiritualizare a corpului. Exemplul cu americanul care practica meditatia tibetana dimineata ar fi un pic pe dos (practic meditatia ca sa ma simt bine, intr-un fel deci corporalizez spiritualitatea – v-ati intrebat ce parere ar avea un tibetan despre marirea eficientei activitatii de broker pe Wall Street prin meditatie?). De fapt, nu am nicio obiectie impotriva meditatiei, ci am spus doar ca nu vad nici un motiv de satisfactie in niste rezultate comparabile cu medicatia antidepresiva! Meditatia nu sta pe acelasi raft cu medicatia. Meditatia are un rol central in cadrul unei spiritualitati coerente, nu este o pastila spirituala, cred eu. Acea meditatie care a fost deja comprimata intr-o asemenea pastila este luata in studiu clinic. Despre acest tip de meditatie, voi spunece spun si studiile clinice: ca este pe acelasi raft cu medicatia.
Gresit. Corpul stie echilibru in toate. Mintea noastra nu il mai stie. Mintea noastra este bulimica sau anorexica, iar corpul trage ponoasele.
Nu stiu ce parere ar avea un tibetan despre asta, dar stiu ca meditatia nu da rezultate daca intri in ea cu gandul de a obtine ceva.
De acord cu ultimul punct. Nu pot fi puse pe acelasi raft din mai multe puncte de vedere. Unul ar fi efectele secundare, altul ar fi locul unde cauti solutia: in afara ta sau in tine.
Corpul stie, dar si ceea ce stie corpul este invatat. Tot prin incercare si eroare. Venim pe lume echipati cu instincte alimentare valabile doar pentru prima etapa a vietii. Daca la 30 de ani am avea instinctele de la 3 ar fi o catastrofa metabolica. Iar in cazul bulimiei si anorexiei aveti ocazia sa vedeti cat de usor poate fi pacalit acest corp care le stie pe toate.
Corpul si mintea sunt sanatoase impreuna si se imbolnavesc impreuna.
Exact: « Corpul si mintea sunt sanatoase impreuna si se imbolnavesc impreuna. » Nu cred insa in pacalirea corpului in cazul tuburarilor de alimentatie, ci, mai degraba, in subordonarea lui mintii. Corpul tratat ca un sclav al meu. Eu am niste ganduri care nu imi dau pace, trebuie sa le potoloesc infulecand sau deprivandu-ma de hrana, prin urmare tu trebuie sa asculti de mine. Corpul este aici ca sa ma slujeasca pe mine: sa se omoare in sali de gimnastica pentru ca asa cere societatea, sa manance ce cred eu ca ii trebuie si nu ce are el nevoie, sa nu care cumva sa ma deranjeze cu vreo suferinta si sa nu faca pacatul capital de a imbatrani. Dezgustatoare relatie.
Iar in legatura cu corporalizarea spiritualitatii, imi pare ca e altceva decat spiritualizarea corpului. Prima varianta sugereaza ca ambele au de castigat de pe urma caii spirituale, oricare ar fi ea, a doua pare sa spuna ca e ceva in neregula cu corpul si ca trebuie sa ii fac un pustiu de bine innobilnadu-l. Cel putin eu asa percep lucrurile. Poate ca vad doar ceea ce vreau sa vad. Este si asta o varianta….
Cam prea multa pornire (dupa gustul meu!) impotriva mintii care face si drege in primul paragraf. Nu mi-a trecut prin cap ca oamenii cu anorexie sau bulimie ar avea o boala dezgustatoare. Sau, daca vreti, e la fel de dezgustatoare ca o fractura intr-un meci de handbal, sau ca o hepatita…
echilibrul
BULIMÍE s. f. Stare patologică manifestată prin foame excesivă, continuă. – Din fr. boulimie.
FOÁME s. f. 1. Stare funcțională periodică a organismului care se manifestă prin senzația nevoii de a mânca.
Ma surprinde definitia aceasta. Foamea este a mintii, nu a corpului.
Anorexia si bulimia prespun o fractura intre sine si corp, o imagine distorsionata a corpului. Relatia aceasta, dintre sine si corp, este dezgustatoare, nu tulburarea. Ea este doar rezultatul acestei relatii.
a mintii si a corpului. fara dubii. fara dubii sunt implicate ambele. de fapt, nu sunt si n-au fost niciodata separate decat de catre filosofii are stiau prea putine despre corp.
Va dau dreptate doar partial, Daca mintea isi pierde echilibrul, corpul va avea negresit de suferit. Reciproca nu este valabila. Daca doctorul ma anunta ca am cancer, eu sunt aceea care alege sa intre in depresie, sa gandeasca pesimist. Norman Cousins s-a vindecat prin ras. Este doar un exemplu dintre multe altele, ale unor oameni obisnuiti care aleg sa nu isi paraziteze mintea cu ganduri negative. Rasul este o forma de meditatie. Nu poti sa razi cu pofta si sa te gandesti ca trebuie sa iti iei hainele de la spalatorie. Este cea mai simpla forma de aducere a omului in « aici si acum ».Sunt multiple exemple de oameni carora li se descopera boli fizice si care, ALEGAND sa gandeasca optimist, se vindeca.
Ca sa nu mai vorbesc despre atatia detinuti politici sau oameni pusi in situatii teribile care, desi au indurat torturi inimaginabile, si-au pastrat mintea sanatoasa si demnitatea intacta.
« Omului îi poate fi luat totul, dar nu şi ultima dintre libertăţile omeneşti: aceea de a-şi alege atitudinea într-un anumit set de circumstanţe, de a-şi alege propriul fel de a fi. » Vicktor Frankl – « Omul in cautarea sensului »
Stiati ca Sf. Lawrence of Rome, in timp ce era ars pe rug, a rostit: « Intoarceti-ma, partea asta e gata. »?