Am fost la Hobiţa. Locul nu mi-a spus nimic despre Brâncuşi. La urma urmei, e locul din care a fugit Brâncuşi.
Mois : juillet 2015
Jurnal de vacanţă (3) : Fericiri
« Nu văile sunt cele ce primesc din belşug umezeală, nu văile sunt cele ce înfloresc şi răspândesc bună mireasmă? Nu pe munţi este zăpadă şi gheaţă şi lipsă de viaţă? Munţii înalţi sunt chip al trufaşilor; văile sunt chip al oamenilor smeriţi: orice vale se va umple şi orice munte sau deal se va pleca […]
Aşadar, fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este împărăţia cerurilor! Si nu s-a zis va fi împărăţia cerurilor, ci este împărăţia cerurilor, fiindcă în inimile smerite Dumnezeu odihneşte şi împărăţeşte deja […]
(Sfântul Ioan din Kronstadt, 1829 – 1908)
Am găsit cartea la Mânăstirea Tismana. Zece cuvântări despre cele nouă fericiri enunţate de Iisus Hristos în Predica de pe Munte. Prima dintre acestea e o fericire aici si acum.
Jurnal de vacanţă (2) : Pomi
– O să facă mere la vară, tataie?
Tataie tocmai altoieşte nişte puieţi.
– Ehei, Dane, cine ştie dacă mai apuc eu să mănânc din merele astea? Da’ o să mâncaţi voi şi poate v-aduceţi aminte şi de mine.
A pus în anul acela meri şi peri şi zarzări. Perii nu au ajuns sa faca pere – am bănuiala că şi bicicleta noastră, a copiilor, a avut oarecare vină în asta. Tataie a apucat să vadă merele, dar de gustat, gusta mai rar – zicea « mâncaţi voi şi mă satur eu ».
Apoi noi ne-am dus la oraş, unde pomii cu fructe bune de mâncat nu ajung să intre – sunt prea de la ţară.
La Tismana sunt pomi peste tot, inclusiv, sau mai ales, pe marginea drumului. Ca într-o grădină.
In Eden erau multe feluri de pomi. Si, spre deosebire de vegetatia pe care Dumnezeu i-a poruncit pământului să o scoată la iveală, grădina raiului a sădit-o. Si eu zic că Dumnezeu si-a luat om s-o sădească.
Jurnal de vacanţă (1) : Praznice sub bolta de viţă
Trecem prin satele gorjene la orele diminetii si vedem pe marginea drumului grupuri de oameni mergând la biserică. E Sf. Ilie. Plonjez in lumea copilariei mele. Cu biserica peste drum, cu clopotele batand dimineata devreme la zilele de praznic, cu nucii sub care ne jucam in curtea bisericii. Iar pe bunicul il chema Ilie si canta in biserică si eu ma miram de fiecare data cat de diferit suna vocea lui acolo.
Pot sa-mi inchipui apoi mesele intinse sub pomi sau sub bolte de viţă-de-vie…
Dar nu mai e nevoie sa mi le inchipui, căci iată, ajunsi in curtea pensiunii, dau si peste nuc si peste masa sub bolta de viţă.
Brusc, Masa Tăcerii imi pare mult mai terestră si mai seacă decât aceste mese de praznic sub boltă.
Comprimat anxiolitic (7): Viaţa nu e în altă parte
« Le bonheur n’est pas le fruit de la paix ; le bonheur, c’est la paix même » (Alain)
(« Fericirea nu este rodul împăcării; fericirea e chiar împăcarea »)
Paradoxal, se pare că modul sigur de a evita fericirea e să o cauţi asiduu… Ca şi cum viaţa ar fi mereu în altă parte…
Gând de duminică (22): A minţi sau a iubi
[…] « în cinste, unii altora daţi-vă întâietate »
« Cinste » e folosit aici cu sensul de « onoruri », « respect public », ca în expresia « a pune la loc de cinste. Ce îi îndeamnă Apostolul Pavel pe adeptii din Roma? Să caute în celălalt ceea ce e demn de respect şi să îi dea ocazia aceluia să fie model pentru comunitate.
Azi ni se spune des, prea des, că trebuie să punem în evidentă propriile calităţi, să încercăm să avem câştig de cauză, să ieşim în faţă. Si dacă minţim, ne consolăm cu ideea că şi alţii fac la fel (si culmea e ca avem dreptate!).
Creştinii din primele secole au procedat mult mai des după recomandarea paulină, de a-şi da unul altuia întâietate. Poate că pe atunci era clar că a fi episcop, de exemplu, însemna mai multă slujire, nu mai multă putere pentru sine. Si, da, era mult mai probabil să ai privilegiul martiriului.
Apoi, când biserica a preluat o mare parte din puterea lumească, lucrurile au început să se schimbe… Trecuseră vremurile când Sf. Ambrozie din Milan se ascundea pentru a nu fi pus în scaunul episcopal.
Iar azi, « locul de cinste », cel putin in politică, a devenit « locul minciunii ». Si nu poate fi altfel atunci când acolo ajungi spunand minciunile cele mai mari despre tine si despre altii. Si din minciuna nu creste nimic bun.
Conditia pentru a ne găsi fiecare locul e să ne încredintăm că am sădit iubire în altii; si apoi ochiul lor va fi bun si ochiul meu va fi bun si vom putea vedea limpede ce are de oferit fiecare.
« În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate »
Roua zilelor (săptămâna 5 – 11 iulie)
- Lăudat fii, Doamne al meu, pentru fratele vânt/ Și pentru cer și nori și senin și pentru orice vreme/ Prin care de ajutor ești făpturilor Tale./ Lăudat fii, Doamne al meu, pentru sora apă/ De mult folos, umilă, preţioasă și neprihănită/ Lăudat fii, Doamne al meu, pentru fratele foc,/ Prin care noaptea o luminezi/ El este frumos și vesel, puternic și plin de viață./ Lăudat fii, Doamne al meu, pentru sora noastră maica țărînă/ Care ne poartă si ne hrănește/ Și dă la iveală multe și felurite fructe și flori colorate/ și iarba. (Francisc de Assisi, poet mistic creștin, întemeietorul ordinului franciscan, 5 iulie 1182 –1226)
- Nedrept Amor, de ce atât de rar/ găsești perechi dorinţelor noastre? (Ludovico Ariosto, poet italian, 1474 – 6 iulie 1533)
- Încă îmi pare că nările mi se dilată la mireasma lunii și că obrazul meu îsi găsește locul pe plaja mantiei ei de velur.(Claude Gauvreau, poet canadian din Quebec, 1925 – 7 iulie 1971)
- Adie liniştea de seară/ sub luna-n rozalb: astru pal;/ sub luna-n roz, albastru-pal/ adie-l liniştea, deseară,// ca în Virgiliu. Beau amar/ şi cred că lacrimile n-au gust;/ şi cred că lacrimile,-n august,/ ca în Virgil, iubeau amar. (Şerban Foarţă, poet român, n. 8 iulie 1942)
- Departe de pescari râurile de negăsit vor muri lent de sete… Ei au fost văzuti plecând de cu noapte spre dragoste – oh, femeia iubită e ca un izvor! (Vinicius de Moraes, poet brazilian, 1913 – 9 iulie 1980)
- O văd plecând şi o iubesc mai mult ca oricând;[…] făcută din noapte,/ din muşcătură, sărut, insomnie,/ otravă, extaz, convulsie,/ suspin, sânge, moarte…/ Făcută/ din acea substanță cunoscută/ cu care se coace o stea. (Nicolás Guillén, poet cubanez, 10 iulie 1902 – 1989)
- Într-o grădină,/ Lâng-o tulpină,/ Zării o floare, ca o lumină.// S-o tai, se strică!/ S-o las, mi-e frică/ Că vine altul şi mi-o rădică. (Ienăchiţă Văcărescu, poet român, 1740 – 11 iulie 1797)
Călătorii tandre (8): Haga
Plouă în Haga:
umbrelele se deschid
cu un zâmbet scurt
Călătorii tandre(7): Gabrovo
Aici chiar l-am găsit pe Don Quijote
În piata mare din orasul nordic –
Cel construit ca şi un tub catodic
Sau ca un portativ lipsit de note.
Dar către sud îl duce Rocinante,
Spre târgul sat cu mori de vânt şi apă,
Acolo unde iarba se adapă
Din urmele rusalcelor bacante.
Acolo sunt olari care-nvârt roata
Ca soarta să se-nvârtă înc-o dată
Si babe care spun ce-a fost odată
Când binele şi răul îşi luau plata.
Si sunt şelari ce-n piele îşi scriu dorul
De ducă-ntinsă către Bucureşti,
De clopote bătând în zile-mpărăteşti,
De hanuri ce îmbie călătorul.
Si fete mari ce împletesc plăcinte
In care pun dorinte pe răvaşe
Râd cu flăcăi pe iepe nărăvaşe
Iar ei şăgalnic slobozesc din flinte.
Din tot ce-a fost rămâne în poveşti
O parte ce învie câteodată
Când Don Quijote-n Est i se arată
Unui oltean venit din Bucureşti.
Comprimat anxiolitic (6): Bomboane surpriză
« Mama always said life was like a box of chocolates, never know what you’re gonna get. » (Forest Gump, 1994)
(« Mama spunea intotdeauna ca viata e ca o cutie cu bomboane de ciocolata, nu se stie niciodata ce vei primi »)
De ce nu ar fi si surprize placute, de ce trebuie ca totul sa fie sub control – plat, banal, ca întotdeauna?
DAN GHENEA 