O carte care m-a impresionat când am citit-o şi care mi se pare uimitor de limpede şi adâncă de câte ori o recitesc (şi am făcut-o de multe ori în ultimii 22 de ani) e un mic volum intitulat Întrebări despre Dumnezeu. 48 de întrebări, începând cu « De ce trăim? » şi terminând cu « Suferinţa ». Autorul, André Frossard, ar fi împlinit azi 100 de ani.
Auteur : Dan Ghenea
Asteptare
48 de silabe aniversare
Un om e un om prin alt om
Şi-un pom fără poame nu-i pom.
Să spun ce n-am voie să tac,
Să tac de n-am vorbă de leac,
Din ce pot să fac spre folos
Să alegi un dram de frumos.
Şi azi au fost ucişi 10…
… doar în Nigeria. Doar pentru că sunt creştini. Anul trecut au fost ucişi (împuşcaţi, înecaţi, arşi, bombardaţi) în medie (atroce statistică!), 10 creştini nigerieni pe zi.
Tot anul trecut, peste 1000 de creştini sirieni au fost executaţi. 
140 000 de creştini irakieni au avut « de ales » între moarte şi deportare (care însemnă în multe cazuri tot moarte – aşa că se poate spune că au avut de ales între moartea prin decapitare sau împuşcare şi moartea prin inaniţie sau epuizare).
Cam asta înseamnă persecuţie extremă – eu zic că termenul nu e exagerat.
Aşa că eu aş propune ca după 3 zile în care toţi am fost Charlie să ne gândim măcar câte 10 secunde la cei 23 de creştini condamnaţi la moarte pentru « blasfemie » de tribunalele din Pakistan.
Gând de duminică (13)

« Libertatea e dreptul de a nu minţi » (Albert Camus)
Respect filial
SFÂNTA SIMPLITATE POVESTIRE de A.P. Cehov Părintelui Savva Jezlov, bătrânul paroh al bisericii Sfânta Treime din oraşul P, îi sosise cu totul pe neaşteptate, de la Moscova, feciorul său Alexandr, avocat cunoscut. Zărindu-şi singurul copil, pe care nu-l mai văzuse de vreo 12-15 ani, de … Continuer la lecture de Respect filial
Fecioara Maria
de Fernando Pessoa
Mamă a celui ce nu are mamă, în poala ta
Îşi pune capul durerea universală
Şi adoarme, beată de sfârşitul propriei sale trude…
Iar mâna ta ţine vechea, dar mereu pura
Mică batistă maternă
Cu care neîncetat ştergi lacrimile lumii.
(traducere din portugheză de Dinu Flămând)
Cuvinte RUPTE: Impertinent
RUPTE e un acronim pentru răsturnate, uzate, părăsite, trădate, expulzate. Rupte de sensul lor originar. « Irelevant, fără legătură cu subiectul« , acesta era sensul originar, juridic, al cuvântului (impertinens, în latină). Termenul e folosit în limbile moderne cu un sens mult diferit – « obraznic, ofensator ». Şi … Continuer la lecture de Cuvinte RUPTE: Impertinent
Divorţul e o traumă pentru copil?
Răspunsul scurt e: da. Răspunsul mai nuanţat e că divorţul ca atare nu e decât vârful unui aisberg a cărui forţă de lovire depinde de partea care se află sub apele mai mult sau mai puţin agitate de la suprafaţă. Adevăraţii factori se risc sunt … Continuer la lecture de Divorţul e o traumă pentru copil?

