Zi de zăpadă:
feciorelnic nascută
memorie albă
Virgo post partum
Zi de zăpadă:
feciorelnic nascută
memorie albă
Auteur : Dan Ghenea
Domnul Preşedinte în 1982
Când am cerut cartea de la biblioteca liceului, acum mai bine de 30 de ani, bibliotecara m-a privit peste ochelari ceva mai lung decât de obicei, s-a uitat la un raft în dreapta ei unde erau o parte din autorii cu litera A (ştiam deja asta pentru că luna trecută îmi pusesem răbdarea la încercare cu Comuniştii – în 5 volume! – de Louis Aragon), apoi m-a întrebat cu un ton ezitant:
– Vrei neapărat să citeşti Domnul Preşedinte?
… (continuarea aici, pe blogul Regatul României)…
O întrebare incomodă
Ce am zice şi ce am face daca un funcţionar public, despre care se spune că este corupt, ar declara: « Jumătate din averea mea o dau săracilor, iar daca am nedreptăţit pe cineva, întorc împătrit? »
Cap limpede şi inimă mare
Era un adevarat mentor. Şi unul cu totul deosebit prin aceea că, atunci cand ii solicitai ajutorul, îşi sufleca mânecile şi lucra cot la cot cu tine.
Nu făcea niciodată caz de erudiţia sa (reală, impresionantă!), ci o strecura uneori în discuţie, cu discreţie si cordialitate, astfel încât nu el, ci ideile interlocutorului să fie puse în valoare … (continuarea aici, în seria Admiraţii)
24 de zile in Balcani (23): Ravanica
Mânăstirea Ravanica (citiţi Ravaniţa) este locul de odihnă al Ţarului Lazăr, mort în bătălia de la Kosovo Polje (1389) şi sanctificat de biserica ortodoxă ca martir.
M-a tulburat să citesc lângă mormântul său, istoria peregrinărilor oaselor sale.
A fost înmormântat în Biserica Înălţării Domnului din Priština (azi capitala Republicii Kosovo). După doi ani, corpul este transferat la Mânastirea Ravanica, ctitorită de Lazăr. In 1690, osemintele pleacă împreună cu sârbii care emigează în imperiul habsburgic, în frunte cu patriarhul Arsenie. Sfintele relicve sunt puse într-o biserică din lemn din Szentendre, lângă Budapesta. După câtiva ani, relicvele sunt duse in Vojvodina, recent eliberată de sub turci. Rămân aici, la Mânastirea Vrdnik, până în 1941, când zona este dată staului fascist croat creat de puterile Axei după ocuparea Iugoslaviei; temându-se sa nu fie profanate osemintele de către ustaşii croaţi, patriarhul sârb îl mută din nou pe ţarul Lazăr, de data aceasta la Belgrad. In 1989, la 600 de ani de la bătălia de la Kosovo Polje, moaştele martirului Lazăr s-au întors la Ravanica.
Tradiţia populară a păstrat un aşa-zis blestem al lui Lazăr, si acesta tulburător, mai ales dacă ne gândim că a fost folosit de ateul Slobodan Milošević pentru a îndemna la un război fără niciun Dumnezeu.
« Oricine e sârb prin naştere şi prin sânge şi prin moştenire şi nu vine la bătălia de la Kosovo Polje să nu aibă parte de urmaşii pe care şi-i doreşte inima sa! Nici fiu, nici fiică. Fie ca nimic să nu răsara din ce va fi semănat mâna sa! Nici vinul negru, nici pâinea albă.Şi blestemat să fie în vecii vecilor! ».
Nebun sau geniu?
Într-o zi, într-un restaurant, în afara spaţiului şi a timpului,
Mi-a fost servită iubirea sub formă de măruntaie reci.
I-am spus delicat omului de la bucătărie
Că le preferam calde
Fiindcă măruntaiele (gătite după reţeta din Porto) nu se mănâncă niciodată reci.
S-au luat la ceartă cu mine.
Nu poţi avea dreptate, nici măcar la un restaurant.
N-am mâncat nimic, n-am mai vrut nimic, am cerut nota
Şi am ieşit să străbat strada în lung şi-n lat.
Cine ştie ce vor să spună toate astea?
Eu nu ştiu, şi tocmai mie mi s-a întâmplat…
(Ştiu că în copilăria fiecăruia dintre noi a existat o grădină
Publică, o grădină a lui ori a vecinului
Şi ştiu bine că stăpână pe aceste grădini era doar joaca.
Şi azi e stăpână tristeţea.)
Le ştiu pe toate astea cu vârf şi îndesat,
Însă, dacă am cerut iubire, de ce mi s-au adus
Măruntaie reci gătite după reţeta din Porto?
Nu e o mâncare să poată fi consumată rece,
Dar rece mi-a fost adusă.
Nu m-am plâns, doar că era rece,
Niciodată nu poate fi consumată rece, dar rece mi-a fost adusă.
(Álvaro de Campos – Măruntaie după reţeta din Porto, în Fernando Pessoa – Opera poetică, traducere de Dinu Flămând)
Flori, fete, filme şi alte ficţiuni (3) – Ediţie specială
Răspunsul la enigma de data trecută este Mihai (Eminescu/ Regele/ Caine/ Asturias). Mai multe detalii –aici. Azi avem o ediţie specială. Cu premii.
1. Floarea e levănţica.
Tu est l’odeur de mes sens
Tu est l’odeur de la passion
Tu est douce et tendre
Tu remplis mes sens, tu remplis mon âme
(Leaves’ Eyes – Champs de lavande; piesa completă –aici)
2. Numele fetei este Júlia. Un cântec despre ea puteţi auzi aici.
3. Filmul (aici) îl are în rolul principal pe Richard Gere.
4. Suita franceză e un roman care are într-adevăr o structură muzicală, fiind format din două părţi contrastante: prima parte, Furtună în iunie, e un allegro furioso, pe când a doua curge mai leneş. Romanul a fost descoperit la peste 50 de ani de la moartea autoarei (Irène Némirovsky) la Auschwitz. Publicată în 2004 (şi premiată Renaudot în acelaşi an), cartea a fost ecranizată în 2013, iar filmul va fi lansat anul acesta.
Admiraţii (10): Nimeni nu-ti poate lua puterea de a da
Aparea in cate o dupa-amiaza cu vreme frumoasa cu un pachet de unt. 87, 88, 89 erau ani in care untul era marfa rara. Unchiul Mitică era instiintat de vânzătoarele de la alimentarele din cartier cand se aducea unt. Fusese diplomat in tinerete, dar usurinta lui de a lega relatii se datora mai degraba naturii sale deschise si generoase. Din cand in cand isi continua obisnuita plimbare prin Cotroceni pana la garsoniera unde stateam, intr-un bloc pe langa Politehnica.
Eram student la medicina si am observat ca venea de fiecare data dupa ce participa la sedintele Asociatiei pentru Istoria Medicinii; de ani de zile era, probabil, cel mai constant participant – era felul lui de a tine vie amintirea fratelui mort cu multe decenii in urma (odata a venit foarte incantat ca audiase o prezentare in care fusese mentionat si doctorul Constantin Nicola). Discutia pleca de la istoria medicinii si ajungea, inevitabil, la perioada interbelica; eram nerabdator sa il provoc sa povesteasca si din amintirile lui de diplomat. O facea cu parcimonie, apoi revenea in prezent, interesandu-se despre vestile pe care i le puteam da despre alti membri ai neamului. Traia in prezent si nu facea caz de trecut. Desi mie mi se parea spectaculos trecutul.
Belgrad in 1939, cu Gafencu la Moscova in acelasi an, o promovare rapida la Ankara in 1940, apoi inca una la Berlin, unde il gaseste 23 august 1944. Ministrul Romaniei la Berlin le cere membrilor legatiei sa semneze o declaratie de fidelitate fata de al III-lea Reich; membrii legatiei care refuza sunt internati intr-un lagar in Bavaria. Dupa ce sunt eliberati de britanici, care ii transfera intr-un lagar de refugiati in Italia, unchiul Mitică are posibilitatea sa opteze intre emigrarea in Canada si intoarcerea in Romania.
Se intoarce in România in 1946, lucreaza din nou in Ministerul de Externe, este decorat de Regele Mihai cu Ordinul Coroana României.
Apoi pierde totul. Totul in afara de generozitate. Nimeni nu l-a putut face vreodata sa creada ca are prea putin pentru a darui. Fara sa astepte rasplata.
Pentru mine, unchiul Mitică a ramas definitia completa a generozitatii: a te gandi la celalalt si la nevoile lui concrete si a oferi cu discretie ajutorul cel mai potrivit cu puterile tale si cu nevoile lui.
“M-am gandit sa te-ntreb: ai nevoie de niste unt? (si scotea deja pachetul de unt din sacosa) … Ca nu prea se gaseste.” Dupa ce acceptam pachetul, ma intreba din nou: “Daca mai gasesc, sa-ti iau si tie?”
Acel pachet de unt era felul lui de-a spune ca singurul timp real e prezentul si ca faptele bune pot fi facute doar in acest timp.
Domniţa la fereastră
Fugar se-mbrăţişează anii Lăsând pe gene praf de stele, Pe buze vis de doruri grele – Copt când se scutură castanii – Şi-ntr-o fereastră-n timpul-spaţiu Domniţă eşti pe ierni secunde Peste zăpezi ce nu-ştiu-unde Acoperă şi dor şi saţiu.
Lăcomia, plăcerea, libertatea
Scrie Erich Fromm:
« Lăcomia e întotdeauna consecinţa golului dinăuntru. » (Arta de a asculta)
« Plăcerea nu poate fi un criteriu de valoare.Pentru că sunt omeni cărora le place supunerea, nu libertatea, care îşi extrag plăcerea din ură, nu din iubire[…] » (Psihanaliză şi etică)
« Iubirea este copilul libertăţii, niciodată al dominaţiei. » (Arta de a iubi)
Eu adaug doar un corolar la ultima teoremă:
Dacă e dominare, iubire nu e.
DAN GHENEA 