Catégorie : Calendar

Jurnal de vacanţă (8) : Rusoaica


Pleci să vezi locuri si întâlnesti oameni. E o mare bucurie când se întâmplă asta.

La început au fost niste ciorbe foarte gustoase. Femeia care le făcea (bunică pentru cinci nepoti, la 48 de ani, aveam să aflăm putin mai târziu) m-a întrebat cu glas domol:

– Oare nu sunteti medic?

– Ba da, zic eu, un pic surprins, si nu apuc să adaug « psihiatru »…

– I-am zis eu sefului că sigur sunteti medic. Ia uitati-vă acum la mine si spuneti-mi dacă sunt bolnavă cu capul!

Glasul era in continuare domol si ochii luminosi si blânzi.

– E greu de spus dintr-o privire, zic eu incurcat…

Apoi, la fiecare ciorbă mai ne povestea câte ceva din viata ei. Am descoperit astfel un om care stia sa ierte si sa-si ceara iertare, sa raspunda cu blandete unor oameni pusi pe cearta, sa imbratiseze (la propriu) oameni care « aveau o povară pe suflet » (si din cauza asta, bănuia ea, vorbeau tot timpul « murdar » si erau agresivi); stia sa persevereze in bunătate pana cand o lacrima aparea in ochiul celuilalt (si atunci, zicea ea, e doar inceputul – « mai trebuie sa apara o lacrima si in al doilea ochi); in fine, stia sa multumească pentru greutatile vietii – dupa ce mergea cinci kilometri prin munte catre casa, dupa o zi de muncă, spunea de fiecare dată « Multumescu-ti, Doamne, că am ajuns la mine si la tine acasă! »

Casa era in Grădiştea de Munte. Locul in care se spune ca a fost Sarmizegetusa Regia. Dar femeia de la care am luat acest curs practic si intensiv de psihoterapie nu are de-a face cu dacii si al lor Zamolxe. Oamenii îi spun Rusoaica. Desi vorbeste atat de bine si patrunzător româneste.

 

Jurnal de vacanţă (7) : Duminica prin Lainici si Prislop


Am plecat din Tismana pe la 10. Pe Defileul Jiului se lucra si se circula pe o singura banda pe mai bine de jumatate din traseu. Am luat pertea buna a lucrurilor: am avut mai mult timp sa contemplam peisajul (pe care eu il consider foarte terapeutic).

La Mânăstirea Lainici am ajuns la vremea predicii. Mi-a placut mult sfatul final, acela de a ne invata copii sa respecte bucatele si masa si sa multumeasca pentru tot ceea ce primesc in dar. E foarte bine sa intelegi semnificatiile simbolice ale inmultirii painilor si pestilor de catre Hristos, dar si mai bine e sa stii ce poti face practic pentru a aduce in viata ta acea cina mistica.

La Mânăstirea Prislop am ajuns dupa-amiaza. Era inca mare vânzoleală. Imi pare rau ca am simtit si am gandit asta, dar asa am simtit si gandit. Si, la urma urmei, si eu eram dintre cei care contribuiau la vânzoleală, venind acolo fara o nevoie precisa, fara sa ma pregatesc, « in vizita ». Au fost totusi cateva secunde in care a venit si spre mine o adiere de liniste si lumina pe cand priveam un pin albastru neobisnuit de inalt si clopotnita de lemn  desenata pe cerul albastru si oglindita in iazul verde.

Cu dedicatie speciala pentru ardeleni: si voi sunteti balcanici, si ati putea sa va mandriti cu asta. Parintele Arsenie a slujit la doua manastiri intemeiate de balcanici – Prislopul ctitorit de Nicodim de la Tismana (dar la Tismana a ajuns dupa ce ridicase alte doua manastiri in Serbia) si Sâmbata de Sus, ridicata de Constantin Brâncoveanu. Iar in pictura Mânastirii Prislop il puteti vedea pe Sofronie de la Cioara, sârbul care redesteptat ortodoxia in Transilvania in secolul XVIII-lea.

Gând de duminică (23): Peretele cel din mijloc al vrajbei


« […] miluieşte, Doamne, pe cei ce ne urăsc, ne pizmuiesc şi ne ocărăsc; aşijderea şi pe cei ce ne grăiesc de rău. Ca nu cumva vreunul din ei să pătimească ceva rău pentru noi, păcătoşii, nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie. « 

Textul complet al rugăciunii – aici

Jurnal de vacanţă (1) : Praznice sub bolta de viţă


Trecem prin satele gorjene la orele diminetii si vedem pe marginea drumului grupuri de oameni mergând la biserică. E Sf. Ilie. Plonjez in lumea copilariei mele. Cu biserica peste drum, cu clopotele batand dimineata devreme la zilele de praznic, cu nucii sub care ne jucam in curtea bisericii. Iar pe bunicul il chema Ilie si canta in biserică si eu ma miram de fiecare data cat de diferit suna vocea lui acolo.

Pot sa-mi inchipui apoi mesele intinse sub pomi sau sub bolte de viţă-de-vie…

Dar nu mai e nevoie sa mi le inchipui, căci iată, ajunsi in curtea pensiunii, dau si peste nuc si peste masa sub bolta de viţă.

Fotografie0089Brusc, Masa Tăcerii imi pare mult mai terestră si mai seacă decât aceste mese de praznic sub boltă.

Gând de duminică (22): A minţi sau a iubi


[…] « în cinste, unii altora daţi-vă întâietate »

« Cinste » e folosit aici cu sensul de « onoruri », « respect public », ca în expresia « a pune la loc de cinste. Ce îi îndeamnă Apostolul Pavel pe adeptii din Roma? Să caute în celălalt ceea ce e demn de respect şi să îi dea ocazia aceluia să fie model pentru comunitate.

Azi ni se spune des, prea des, că trebuie să punem în evidentă propriile calităţi, să încercăm să avem câştig de cauză, să ieşim în faţă. Si dacă minţim, ne consolăm cu ideea că şi alţii fac la fel (si culmea e ca avem dreptate!).

Creştinii din primele secole au procedat mult mai des după recomandarea paulină, de a-şi da unul altuia întâietate. Poate că pe atunci era clar că a fi episcop, de exemplu, însemna mai multă slujire, nu mai multă putere pentru sine. Si, da, era mult mai probabil să ai privilegiul martiriului.

Apoi, când biserica a preluat o mare parte din puterea lumească, lucrurile au început să se schimbe… Trecuseră vremurile când Sf. Ambrozie din Milan se ascundea pentru a nu fi pus în scaunul episcopal.

Iar azi, « locul de cinste », cel putin in politică, a devenit « locul minciunii ». Si nu poate fi altfel atunci când acolo ajungi spunand minciunile cele mai mari despre tine si despre altii. Si din minciuna nu creste nimic bun.

Conditia pentru a ne găsi fiecare locul e să ne încredintăm că am sădit iubire în altii; si apoi ochiul lor va fi bun si ochiul meu va fi bun si vom putea vedea limpede ce are de oferit fiecare.

« În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate »

Gând de duminică (21): Primele trei întrebări


Prima: « Adame, unde eşti? »

Întrebarea e pusă de Dumnezeul lui Adam. Dumnezeu care « umbla prin rai, în răcoarea serii ».  E doar o întrebare retorică? Să nu fi ştiut El că Adam şi Eva se ascundeau « printre pomii raiului »?

A doua: « Cine ţi-a spus că eşti gol? »

Adam tocmai spusese: « Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns ». Vi se pare că despre lipsa hainelor se vorbeşte aici? Sau despre plin şi gol?

A treia: « Pentru ce ai făcut aceasta? »

E întrebarea pe care Dumnezeu o adresează Evei, după ce Adam o indicase ca fiind cea care îl ademenise. De fapt Adam aruncă responabilitatea finală chiar mai departe, către Dumnezeu: « Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat ».

***

Unde eşti, omule? Cine îţi vorbeşte? Pentru ce faci toate acestea?

Gând de duminică (20)


« Când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate. »

(Apostolul Pavel – Epistola către Romani)

Dacă teorema de mai sus ar fi adevărată, am putea deduce câteva corolare:

  1. Nu există păcat acolo unde nu există libertate.
  2. Acolo unde nu există păcat, nu există dreptate.
  3. Libertatea absolută faţă de dreptate (totul e permis) înseamnă dependenţă totală de puterea arbitrară a celorlalti (pentru că si lor totul le e permis).
  4. Acolo unde nu există dreptate, nu există libertate.

Gând de duminică (19)


« Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. »

Pavel din Tars se adresa creştinilor din Roma lui Nero, dar, de fapt, formula e universală.

Îmi închipui o insulă pustie. Cu un singur om naufragiat pe ea.  Insula oferă apă şi hrană la îndemână. Omul poate supravieţui. Dar pentru ce?

Autobuzul care nu a putut trece peste limba română


Doar femeia

de Dumitru Matcovschi

Mai regină decât floarea
doar femeia poate fi.
Mai adâncă decât marea
doar femeia poate fi.
Mai înaltă ca destinul
doar femeia poate fi.
Mai amară ca pelinul
doar femeia poate fi.
Mai frumoasă decât viața
doar femeia poate fi.
Mai deşteaptă ca povața
doar femeia poate fi.
Mai cuminte ca poemul
doar femeia poate fi.
Mai cumplită ca blestemul
doar femeia poate fi.
Mai aproape decât dorul
doar femeia poate fi.
Mai de şoaptă ca izvorul
doar femeia poate fi.
Mai de-april ca primăvara
doar femeia poate fi.
Și mai dulce ca vioara
doar femeia poate fi.
Iubeşte-mă, bărbate şi mă înveşniceşte,
dar chipul niciodată nu mi-l tăia în piatră.
Decât o veşnicie, mai bine dăruieşte-mi
căldura cea de taină a focului din vatră.

Dumitru Matcovschi s-a născut pentru a fi poet. Îmi amintesc şi azi uimirea mea când, în august 1991, răsfoiam, într-o librărie din Chișinău, o carte în grafie chirilică – Soarele cel mare (de fapt, Сoapeлe  чeл  мape). O limbă română frumoasă și limpede izvora de sub acele litere. Pe care nu le-am mai perceput de la o vreme ca străine, pentru că era ca si cum as fi citit în limba vechilor pisanii de biserici.
Dar pentru Dumitru Matcovschi grafia chirilică era grafia ocupantului. Si i-a fost dat acestui poet neoromantic să fie în linia întâi pentru apărarea limbii române. Să nu vă gânditi că « linia întâi » e o metaforă. Nu. Dumitru Matcovschi trebuia eliminat fizic pentru că declanşase, în 1988,  ofensiva pentru limba română în revista Basarabia. Un autobuz fără pasageri l-a lovit în plin în ziua de 17 mai 1989. Dar Soarele cel Mare a fost de partea poetului, care a iesit după cinci luni din comă si a mai trăit 24 de ani pentru limba română. „Şi nu uita că moartea,/ Oricât ar sta la pândă,/ Tot Soarele cel Mare/ Răsare cu izbândă”. Deja scrisese asta, iar autobuzul securitătii n-a avut nicio putere în fața unei puteri mai mari.

 

 

Doar portughezii se puteau gândi la asta…


E singura țară din lume care celebrează ca zi națională ziua morții unui poet – Luís de Camões.

Si mai neobisnuit (daca se poate spune astfel!) e ca Luís de Camðes a murit în ziua în care trupele spaniole erau la portile Lisabonei (10 iunie 1580); Portugalia a intrat in 1580, pentru 60 de ani, sub stapanirea Habsburgilor spanioli. Portugalia sarbatoreste asadar o zi in care si-a pierdut independenta.

A pierdut (vremelnic) statul dar si-a câstigat (pentru totdeauna) sufletul. 10 iunie e o zi a comunitatilor portugheze, oriunde s-ar afla. O zi a sufletului portughez.

Si fiindca veni vorba de suflet – seamănă destul de mult cu sufletul românesc. În portugheză exista si cuvantul dor. De fapt exista chiar două: dor si saudade. În română avem expresia de dor si de inimă albastră; am putea zice că dorul românesc este saudade, iar inima albastră este dor-ul portughez.

Un exemplu de dor (saudade) ajuns în Mozambic – aici

Un fado – aici.

Si, desigur, o strofă din Camões

Amor é fogo que arde sem se ver;

É ferida que dói e não se sente;

É um contentamento descontente;

É dor que desatina sem doer;