« În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate.[…] Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi de spre cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi. » (Sf. Ap. Pavel – Epistola catre Romani)
« Suma sacrificiilor trebuie sa fie mai mare decât suma regretelor » (Gabriela Szabo, citata in ziarul Lumina)
Iarta-ma, Doamne:
…
-pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
-pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
-pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
-pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
…
Iti multumesc, Doamne:
…
-pentru iertarea pe care daruind-o am dobandit pace!
-pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
-pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
-pentru viata mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei!
…
(Rugaciune a Parintelui Arsenie Boca – textul complet poate fi citit online aici; eu am citit-o azi dimineata in Biserica Enei – Sf. Nicolae – Dintr-o zi)
Exercitarea de catre parinte a functiilor de indrumare si control este esentiala pentru dezvoltarea sanatoasa a copilului.
La mijlocul secolului trecut s-a produs o contestare radicala a autoritatii parentale. E de inteles. Societatea europeana trecuse prin decenii de conducere politica autoritara si voia sa se elibereze de amenintarea dictaturii, incepand chiar de la educatia in familie si in scoala.
Decenii la rand autoritatea parentala si disciplina au fost subiecte evitate pentru ca veneau in contradictie cu ideologia libertariana in vogă. In acest inceput de secol si mileniu, redescoperim rolul autoritatii parentale tocmai atunci cand aceasta se afla foarte aproape de disparitie.
Studiile din ultimii ani constata ca stilul « vreau sa fiu prietenul copilului meu » (solicitari reduse, control redus, fara pedepse si cu responsivitate mare la cererile copilului) este preferabil stilului autoritar (solicitari mari, control strans, pedepse frecvente, responsivitate mica la nevoile copilului), dar nu este nici pe departe stilul optim pentru dezvoltarea copilului. Stilul optim pare sa fie cel directiv-responsiv (solicitari mari, control consistent, pedepse foarte putine, responsivitate mare la nevoile copilului), dar chiar si stilul directiv clasic (in care nivelul pedepselor este destul de mare, dar si responsivitatea la nevoile copilului este mare) e superior unui stil permisiv.
In lotul studiat de Rachel Pasternak, peste jumatate dintre persoanele participante nu isi exercita adecvat autoritatea parentala, cu consecinte negative pentru dezvoltarea copilului (stilurile autoritar, permisiv, neglijent, punitiv).
« Cât sunt de dulci limbii mele, cuvintele Tale, mai mult decât mierea, în gura mea! » (Psalmul 118)
Ce legatura are citatul de mai sus cu intelesul cuvantului sincer? Una etimologica. Sincera era mierea pe care o aduceau romanii din Grecia recent cucerita. Sincera, adica fara ceara, fara impuritati. Pura, adevarata, dulce.
Obisnuim astazi sa incepem cu « Sincer, … » o fraza in care strecuram o pilula amara pentru interlocutor. Sau sa ne gandim putin la frazele care incep cu « Acum, sincer, … ». Nu par ele sa spuna ca pâna acum acele cuvinte care se vor adevarate zaceau intr-o masa de impuritati?
Sincer e cel care poate spune cuvinte adevarate si dulci. Cuvintele care poarta răul nu pot fi nici adevarate (pentru ca răul nu participa la Adevar) si nici dulci (si vor fi scuipate inapoi de cel care le primeste).
« Părutu-s-a Duhului Sfant si nouă » este o formulare recurenta in hotararile sinoadelor ecumenice. Aici isi are originea cuvantul dogma (din grecescul dokein = a părea).
Dogma nu este un adevăr revelat, ci un adevăr inspirat. Episcopii adunati in sinoade trebuia sa gaseasca solutii la provocarile lansate de diferite grupari care au fost, in final, declarate eretice.
Lucian Blaga pune in evidenta, in Eonul dogmatic, faptul ca toate doctrinele eretice incercau sa foloseasca logica, sa rationalizeze credinta, iar biserica oficiala le raspundea cu formule antilogice.
In zilele noastre logica e la mare pret. La fel si in Grecia antica; acolo Zenon a ajuns chiar sa nege existenta miscarii in celebrul paradox al sagetii (sau, intr-o forma mai pitoreasca, Broasca testoasa si Ahile cel iute de picior; un Ahile care ia startul la zece pasi in spatele brastei testoase nu o va ajunge niciodata, pentru ca trebuie sa parcurga mai intai jumatatea acestei distante, dar pentru a face asta trebuie sa parcurga jumatatea jumatatii, si asa mai departe; va trebui sa parcurga nenumarate distante intr-un timp finit, ceea ce nu e logic posibil).
Dar daca miscarea exista, avem nevoie si de un alt tip de intelect decat cel logic, pe care Blaga il numeste enstatic; intelectul extatic, cel care iese din sine, poate crea medoda dogmatica, dand nastere unor deschideri pe care intelectul logic nici nu le poate banui.
V-ati gandit vreodata ca notiunea matematica de infinit e o consecinta a gandirii dogmatice crestine? Sau ca teoria Big Bangului datoreaza mult dogmei creatiei din nimic?
« Bunicul, parintii, fiul adult, copilul, câinele si pisica sunt cu adevarat membri ai familiei tocmai fiindcă nu sunt membrii sau unitatile uneu clase omogene. Nu sunt interschimbabili. Fiecare persoană e o specie in sine. Mama nu este pur si simplu o persoană diferita de fiică, ci este un alt fel de persoană […] Tatal si bunicul sunt aproape la fel de diferiti pe cat este câinele de pisică. Dacă elimini pe oricare dintre membri, nu doar ai redus familia ca număr, ci i-ai schilodit structura. Unitatea ei este o unitate a incomensurabililor.
O vagă intelegere a bogatiei inerente acestui tip de unitate reprezintă unul dintre motivele pentru care ne place o carte precum Vântul printre sălcii; un trio cum este cel alcatuit din Sobolan, Cârtită si Bursuc simbolizeaza diferentierea extrema a persoanelor aflate intr-o uniune armonioasa despre care stim intuitiv ca este adevaratul nostru refugiu atat impotriva singuratatii, cat si a colectivismului.[…]Iată de ce ideea modernă că un copil ar trebui sv le spună părintilor pe numele de botez este atat de vicioasă. Pentru că este o strădanie de a il face să ignore diferenta elementelor care intră in alcătuirea unei unitati organice reale. Sustinatorii ideii incearca să-i inoculeze copilului conceptia ridicola că mama lui e o simplă cetateană ca oricare alta, să-l facă ignorant cu privire la ceea ce stiu toti oamenii si insensibil la ceea ce simt toti oamenii. Se incearcă aducerea monotoniilor anoste ale colectivului in lumea mai bogata si mai concreta a familiei. »
(C. S. Lewis – Ferigi si elefanti)
Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat, iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci daca lumina care e in tine este intuneric, atunci cum e intunericul?
(Evanghelia dupa Matei)
« Cea mai mare eroare modernă nu este in teza Dumnezeului mort, ci în convingerea că diavolul este mort. »
« Masinile moderne devin pe zi ce trece tot mai complicate, iar omul modern devine cu fiecare zi mai elementar. »
« Exista un analfabetism al sufletului pe care nu-l vindeca nicio diplomă. »
« Adevarul e atat de subtil ca nu inspira niciodata atata incredere ca o teza gresita. »
« Refuzul de a te minuna e semnul fiarei. »
(Nicolás Gómez Dávila – filosof crestin columbian, 1913 – 1994; l-am descoperit gratie unei postari a domnului Gabriel Săvulescu – aici)
A discrimina are ca sensuri primare a distinge, a discerne, a separa pentru a vedea mai clar. Discriminare e folosit azi aproape exclusiv in sensul sau politic, puternic conotat negativ (= diferențiere restrictivă de drepturi pentru o parte a populației).
Si totusi, capacitatea de a discrimina (de a distinge) valori e esentiala pentru umanitate.
Sa nu trecem dintr-o extrema in alta: de la prejudecati rasiste sau sexiste la lipsa de discernământ.
Cui foloseste, de pilda, penalizarea pronuntarii cuvantului « tigan »? Daca nu mai exista « tigani », cui ramane muzica tiganeasca? Se vor schimba titlurile cum ar fi La tiganci sau Tiganiada?
CORÚPȚIE, corupții, s. f. 1. Stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrânare, depravare. (DEX 98)
Asadar, o stare. O stare in care se ajunge prin actiunea de corupere. Co-rupere (de la moralitate). Actiunea are un agent activ (corupatorul). Pe care preferam sa il trecem sub tacere.
Am schimbat un pic si dictionarul. Daca in 1939 nu erau mentionate decat variante active ale verbelor echivalente (a strica, a altera, a perverti, a indupleca pe cineva cu daruri), in 1998 verbul devenise si reflexiv: a (se) abate de la moralitate, cinste, datorie; a (se) perverti. In cateva decenii si-a facut loc ideea dubioasa moral, logic si gramatical ca poti sa te corupi, si ca nimeni altcineva nu este in culpa.
Coruptia incepe cu corupatorul. Cum ar fi ca atunci cand este condamnat (conform legii) un corupt sa fie condamnati (tot conform legii) si toti corupatorii?
Am auzit adesea sintagma « coruptie fara corupti » si o citam adesea ca un paradox. Un paradox si mai mare e coruptia fara corupatori. Care sunt pe cale de disparitie si din dictionar.
DAN GHENEA 