Catégorie : In cautarea noematicii

Rivali, modele şi neuroni-oglindă


Mirror Neurons« Pentru a face pe cineva să evolueze pe calea « sănătăţii » mentale şi/sau a înţelepciunii, e suficient să îl aduci puţin câte puţin în situaţia de a înlocui rivalul printr-un model,  de a renunţa la rivalitate. Înţelepcinea constă în a iubi ceea ce ai deja. E o provocare dificilă în lumea în care trăim.[…] Pentru a vi se vinde un ceas, nu vi se vor da detalii de ceasornicărie. Vi se va arăta ceasul la mâna unei vedete, în aşa fel că vă veţi spune că dacă James Bond are un Rolex, cumpărând un Rolex veţi deveni un pic James Bond. Când luaţi metroul, suportaţi atacul năucitor al publicităţii care vă dă toate dorinţele în vrac. Doar într-o singură staţie, aveţi dorinţa unei călătorii în Maroc, a unei vacanţe la munte, de a avea o maşina frumoasă, de cine-ştie-câte-alte-lucruri încă. Când aţi parcurs cincisprezece staţii, ieşiţi într-o stare de frustrare totală gândindu-vă la toate lucrurile de care sunteţi privat! Priviţi  toată lumea cu un aer înciudat şi acesta e motivul pentru care noi trăim într-o lume unde nu mai sunt decât modele care sunt tot atâţia rivali şi rivali care sunt tot atâtea modele!« 

(Extras dintr-un interviu cu Jean-Michel Oughourlian, publicat în http://le-cercle-psy.scienceshumaines.com/jean-michel-oughourlian-la-theorie-du-cerveau-miroir_sh_32252)

Neuropsihiatrul Jean-Michel Oughourlian e un partizan al teoriei celor trei creiere: creierul cognitiv, creierul emoţional şi creierul mimetic. Pe care eu l-aş numi mai degrabă creierul empatic. Neuronii-oglindă par să fie definitorii pentru creierul mimetic (empatic).

Oricum, dincolo de confirmările sau infirmările teoriei despre neuronii oglindă care vor veni în anii următori (domeniul fiind foarte dinamic azi), cred că formularea din final (un pic genială, după mine!) identifică o problema majoră de sănătate mentală aflată actualmente în afara abordărilor psihoterapeutice principale. O metodă care să revigoreze capacitatea de a admira nu ne-ar strica.

Există doar două rase de oameni


« Emoţia, care este pătimire, încetează să mai fie o pătimire de îndată ce ne formăm o imagine clară şi precisă despre ea. » (Spinoza – Etica)

« […] în lumea aceasta există două rase de oameni, două şi numai două: rasa omului cu bun-simţ şi aceea a omului nesimţit. Peste tot le putem întâlni pe amândouă; amândouă penetrează toate grupurile societăţii. Niciun grup social nu e alcătuit în întregime numai din oameni simţiţi sau doar din nesimţiţi. Din acest punct de vedere, niciun grup social nu este o «rasă pură» – şi tocmai de aceea puteam uneori întâlni câte un om plin de bun-simţ printre gardienii lagărului. » (Viktor E. Frankl – Omul în căutarea sensului vieţii)

Am întâlnit un număr de oameni care, exasperaţi, ar fi vrut să ia « pastile de nesimţire »; nu am întâlnit încă unul care să considere că e prea nesimţit şi să vrea « pastile de simţire ».

[Nu ţintiţi spre succes]


“Nu ţintiţi spre succes, căci cu cât mai mult îl doriţi şi cu cât faceţi din el un scop, cu atât mai mult îl veţi rata. Căci succesul, asemenea fericirii, nu poate fi urmărit; el trebuie să urmeze, şi chiar numai aşa se şi întamplă, ca un efect secundar neintenţionat, din acea dedicaţie a omului faţă de o cauză mai mare decât el însuşi, sau ca un produs secundar al dăruirii de sine către o altă persoană. Fericirea trebuie să vină de la sine – şi aceasta este valabil şi pentru succes: trebuie să îl laşi să se producă tocmai nepurtându-i de grijă. Vreau să ascultaţi ce anume vă porunceşte conştiinţa să faceţi si să duceţi la bun sfârşit lucrul acela, pe cât de bine vă stă în putinţă. Atunci veţi apuca ziua când veţi vedea că, pe termen lung – repet: pe termen lung! – succesul vă va urma tocmai pentru că aţi uitat să vă gândiţi la el.” (Viktor E. Frankl)

Lumina Lumii


Şi îndată s-a stins această minune înfricoşătoare:

dorul din inimă, această flacără ce ajunsese până la cer

şi ardea în mine cu tărie, dar nu mistuia firea ierboasă

din măruntaiele mele, ci o prefăcea,

o, minune, în flacără.

Căci iarba atinsă de foc nu era arsă de acesta,

ci focul învăluind iarba se unea mai degrabă cu ea

şi o păstra întreagă nemistuită.

…………………………………………………….

Cum rămânând neschimbat şi cu totul neapropiat

păzeşti nemistuită firea ierbii,

dar păstrând-o neschimbată, o prefaci întreagă

şi rămânând iarbă, se face lumină, dar nu lumina iarbă.

Tu, Lumină, Te uneşti neconfundat cu iarba

şi iarba se face ca lumina, prefăcută în chip neschimbat.

Nu pot să acopăr cu tăcerea minunile Tale,

nu pot să nu spun iconomia Ta,

pe care ai înfăptuit-o cu mine, risipitorul şi curvarul.

(Simeon Noul Teolog – Imnul 28; sursa aici)

lumina

(Dumitru Stăniloae – Iisus Hristos lumina lumii şi îndumnezeitorul omului; sursa aici)

Pantoful Cenuşăresei


Pentru ca ii scăpa mereu printre degete, printul dădu cu pacură pe treptele palatului si dobandi astfel, in cea de-a treia seara, pantoful Cenusaresei.

Dar cine era Cenusareasa? Nimeni nu stia. Unii o vazusera doar in straiele umile din timpul zilei, iar altii doar in rochia stralucitoare din timpul noptii.

Deci, haina il face pe om? Nu chiar. Daca nu ar fi avut rochia cu fir de argint si de aur, nu ar fi putut intra la palat. Dar odata intrata, ceea ce a uimit era felul cum stia sa poarte  cu gratie o rochie facuta din metale grele.

Zice povestea: „Când se ivi la petrecere îmbrăcată cu rochia aceea, oaspeții nu mai știură ce să mai zică, uimiți de atâta frumusețe nepământeană.” E clar ca oaspetii vad altceva decat aur si argint, metale binecunoscute lor si atat de pamantene – vad frumusetea interioara. O vad chiar si surorile ei vitrege, care in timpul zilei nu si-ar fi putut inchipui o frumusete in zdrente.

continuarea aici

Fişă de lectură: Cealaltă lume a Ceciliei


Bucuria este un fluture
Ce zboară jos, peste câmpuri,
Iar jalea este o pasăre
Cu aripi mari, puternice, negre,
Purtându-te pe sus, deasupra vieţii
Care pluteşte jos, în lumina soarelui şi-n verdeaţă.
Pasărea tristeţii zboară înalt, spre cer
Acolo unde îngerii durerii stau de pază
Pe tărâmul morţii.
Edith Södergran,  16 ani

(Motto la romanul lui Jostein Gaarder, Ca într-o oglindă, în chip întunecat …)

… continuarea fişei aici (https://danghenea.wordpress.com/fise-de-lectura/jostein-gaarder-ca-intr-o-oglinda-in-chip-intunecat/)

Umanitate de unică folosinţă


Fix It

– Cum aţi reuşit să rămâneţi împreună atât de mult timp?

– De fapt, e simplu. Venim dintr-un timp în care dacă se strica un lucru, îl reparam.Nu îl aruncam.

« Din nefericire se aruncă la gunoi nu doar alimente şi obiecte dispensabile, dar adesea chiar fiinţe umane, care sunt aruncate ca nenecesare » (Papa Francisc)

Un ou pentru cina vrăjmaşilor


Twice Baked Potato with EggFormula « Oul să-l mănânci tu dimineaţa, să-l dai prietenului la prânz şi duşmanului seara », mi s-a părut dubioasă încă de cănd am auzit-o de la doamna (tovarăşa) învăţătoare. Mi se părea logic să îi faci rău duşmanului cu această armă ingenioasă: acelaşi ou din frigider era delicios dimineaţa, toxic seara şi, dacă apuca totuşi dimineaţa următoare – din lipsă de duşmani cărora să-l dai – era din nou excelent pentru tine! Dar prietenului de ce să-i dai un ou dubios, la mijlocul distanţei dintre bun şi toxic?

După ce am aflat (prin facultate!) că un ou (unul, nu şase!) e la fel de bun dimineaţa, la prânz şi seara, nu mi-am maibătut capul cu această zicală (care văd că are din nou trecere printre filosofii, ideologii şi înţelepţii dietelor).

Până în dimineaţa asta. Dar dacă formula « oului de aur » nu are legătură cu nutriţia? Dacă oul din zicală nu este ce pare a fi? Dacă e vorba de a încorpora în tine iubirea care dă viaţă în dimineaţa existenţei, a împărţi iubirea cu cei asemănători ţie (alter ego-uri) la mijlocul vieţii şi a accede în amurg la înţelepciunea iubirii vrăjmaşilor?

Daca vreţi să testaţi personal invaliditatea formulei care interzice ouă seara, vă dau acest link – 25 de moduri delicioase de a mânca ouă la cină

Peştişorul de aur şi cele 4 frici


Ştiţi că, de fapt, peştişorul de aur i-a îndeplinit pescarului 4 dorinţe, nu 3? Numai că îndeplinirea celei de-a patra a anulat efectele celei de-a treia, care, la rândul ei, anulase efectele primelor doua dorinţe. Dacă ne uităm şi mai bine vedem că doar ultima (a patra, bonus de la peştişor!) e dorinţa pescarului, celelalte sunt dorinţele nevestei.

… restul poveştii cu cele 4 frici (de eşec, de abandon, de succes, de frică) – aici

Porci, prinţese şi supereroi


Toţi bărbaţii sunt nişte porci. Cea care spune asta e o prinţesă. Şi tot ea spune că trebuie să existe pe lumea asta un prinţ pentru ea.

În povestea pe care o reciclăm astăzi există o prinţesă, mai mulţi bărbaţi şi un singur porc. Porcul căştigă competiţia pentru mâna fetei de împărat. E drept că împăratul îşi dăduse cuvântul că dacă vreunul dintre ei va îndeplini dorinţa fiică-si (extravagantă, desigur!), a lui să fie fata. Că dacă ar fi fost după prinţesă, probabil că ar fi zis „OK, ai făcut un pod de aur… Nici măcar nu mi se mai pare ceva atât de deosebit, acum că văd că orice porc îl poate face!”.

Porcul se dovedeste a fi jumătate-porc-de-zi-jumătate-prinţ-de-noapte. „Cool!” zice prinţesa noastră în primele o mie şi una de nopţi. Dar vine o vreme când prietenele (care n-au acces la noaptea ta) îţi zic „Fată, cât îl mai suporţi pe porcul ăsta al tău?” Cum să le explici că „ştiţi, pentru mine e un fel de prinţ”?

……… Restul poveştii pe Ralix.ro – aici