Catégorie : Întrebari

Cine e liber?


« Nu poate iubi decât omul liber. Cine e liber? » Şi a fost tăcere. Scurtă, pentru că a fost întrerupta de « Cine e fericit? », care a primit acelaşi răspuns.

Preferăm fericirilor simple nefericiri complexe.

Ne luăm prea în serios inteligenţa (şi ratăm astfel drumul către inima noastră), nu mai vrem şi nu mai ştim să plângem (si ratăm ocazia eliberării), blândeţea ne pare o slăbiciune (şi ratăm astfel dulceaţa lumii), mila ni se pare incceptabilă (şi ratăm astfel cea mai  simplă şi generală formă de iubire)…

Cine e liber? Celor care sunt liberi nu le mai pun întrebarea despre fericire. Toţi oamenii liberi sunt fericiţi.

Vocea


http://www.youtube.com/watch?v=TpaQYSd75Ak

Ce ziceţi de (verissima) suor Cristina?

Ea zice aşa: « Ho un dono e ve lo dono » (Am un dar şi vi-l dăruiesc)

Din nou bronz pe echipe


medalieLa Campionatul Naţional de Cultură Generală (15 martie 2014), echipa Intecity (Dan Creţu, Dan Ghenea, Dorel Bărbieru, Ştefan Bradea) a obţinut din nou medaliile de bronz. Concursul a fost câştigat de Glorious Bastards (Dan Adrian Ghita, Dan Minculescu, Miruna Ralea, Catalin Duminecioiu), iar pe locul II, după o finală foarte disputată, s-au clasat Terabiţii.

Întrebările au fost frumos construite şi echilibrat alese, capcanele au fost fine, arbitrajul impecabil (superenglezesc!).

De la precedenta ediţie încoace m-am străduit şi eu, pe acest blog, să vă fac să gustaţi din frunuseţea întrebărilor şi răspunsurilor de cultură generală în seria Flori, fete, filme…

Să va mai spun şi una dintre întrebările care mi-au plăcut (şi care, tangenţial, are oarecare legătură şi cu zgomotul de război din aceste zile la graniţele noastre).

« Sunt trei evenimente care pot fi descrise în acelaşi fel: primul s-a petrecut în deceniul al doilea al secolului XIX şi a fost o separare, al doilea a avut loc după 101ani şi a reprezentat un sfârşit, iar al treilea a marcat o înfrângere temporară şi s-a petrecut după alţi 5 ani. Care sunt cuvintele care leagă cele trei evenimente? »

Cuadratura cercului


Cum ar arăta o lume în care scriitorii nu citesc, cititorii nu gândesc, gânditorii nu vorbesc, iar vorbitorii nu ştiu să scrie?

Cam ca lumea noastră.

Pantoful Cenuşăresei


Pentru ca ii scăpa mereu printre degete, printul dădu cu pacură pe treptele palatului si dobandi astfel, in cea de-a treia seara, pantoful Cenusaresei.

Dar cine era Cenusareasa? Nimeni nu stia. Unii o vazusera doar in straiele umile din timpul zilei, iar altii doar in rochia stralucitoare din timpul noptii.

Deci, haina il face pe om? Nu chiar. Daca nu ar fi avut rochia cu fir de argint si de aur, nu ar fi putut intra la palat. Dar odata intrata, ceea ce a uimit era felul cum stia sa poarte  cu gratie o rochie facuta din metale grele.

Zice povestea: „Când se ivi la petrecere îmbrăcată cu rochia aceea, oaspeții nu mai știură ce să mai zică, uimiți de atâta frumusețe nepământeană.” E clar ca oaspetii vad altceva decat aur si argint, metale binecunoscute lor si atat de pamantene – vad frumusetea interioara. O vad chiar si surorile ei vitrege, care in timpul zilei nu si-ar fi putut inchipui o frumusete in zdrente.

continuarea aici

Umanitate de unică folosinţă


Fix It

– Cum aţi reuşit să rămâneţi împreună atât de mult timp?

– De fapt, e simplu. Venim dintr-un timp în care dacă se strica un lucru, îl reparam.Nu îl aruncam.

« Din nefericire se aruncă la gunoi nu doar alimente şi obiecte dispensabile, dar adesea chiar fiinţe umane, care sunt aruncate ca nenecesare » (Papa Francisc)

Un ou pentru cina vrăjmaşilor


Twice Baked Potato with EggFormula « Oul să-l mănânci tu dimineaţa, să-l dai prietenului la prânz şi duşmanului seara », mi s-a părut dubioasă încă de cănd am auzit-o de la doamna (tovarăşa) învăţătoare. Mi se părea logic să îi faci rău duşmanului cu această armă ingenioasă: acelaşi ou din frigider era delicios dimineaţa, toxic seara şi, dacă apuca totuşi dimineaţa următoare – din lipsă de duşmani cărora să-l dai – era din nou excelent pentru tine! Dar prietenului de ce să-i dai un ou dubios, la mijlocul distanţei dintre bun şi toxic?

După ce am aflat (prin facultate!) că un ou (unul, nu şase!) e la fel de bun dimineaţa, la prânz şi seara, nu mi-am maibătut capul cu această zicală (care văd că are din nou trecere printre filosofii, ideologii şi înţelepţii dietelor).

Până în dimineaţa asta. Dar dacă formula « oului de aur » nu are legătură cu nutriţia? Dacă oul din zicală nu este ce pare a fi? Dacă e vorba de a încorpora în tine iubirea care dă viaţă în dimineaţa existenţei, a împărţi iubirea cu cei asemănători ţie (alter ego-uri) la mijlocul vieţii şi a accede în amurg la înţelepciunea iubirii vrăjmaşilor?

Daca vreţi să testaţi personal invaliditatea formulei care interzice ouă seara, vă dau acest link – 25 de moduri delicioase de a mânca ouă la cină

Suntem aici de 2 milioane de ani ???!!!!


Cam aşa s-ar înţelege din prezentarea de pe pagina web a Ambasadei României în Republica Austria. Şi m-am cam săturat de propagarea oficială a acestui cult mincinos al strămoşilor. Istoria României nu începe nici acum 2 000 000 de ani, nici măcar acum 2000 de ani. Cu antemergători cu tot, istoria României nu trece de 200 de ani.

« Primele urme materiale atestă existenţa omului pe teritoriul de astăzi al României încă de acum 2.000.000 de ani. […] Tăbliţele de lut de la Tărtăria (motive pictografice incizate) dovedesc existenţa unui început de scriere arhaică – primul din Europa – în jurul anului 4.000 î.Hr. concomitentă cu scrierea din Sumer.Continuatorii acestor străvechi civilizaţi au fost geto-dacii care au întemeiat Regatul Daciei, un regat puternic, cu centrul politic şi religios în Transilvania, la Sarmizegetusa. La începutul secolului al II-lea d.Hr., când statul dac se afla în perioada sa de maximă înflorire sub cârmuirea regelui Decebal (87-106 d.Hr.), armatele imperiale romane, conduse de împăratul Traian (98-117 d.Hr.) cuceresc Dacia (106 d.Hr), o transformă în provincie romană şi o colonizează cu elemente romane şi romanizate. Geto-dacii sunt, astfel, romanizaţi, procesul de etnogeneză a poporului român încheindu-se în secolul al VII-lea. »

Tăbliţele de la Tărtăria aparţin umanităţii, nu românităţii, aşa cum cele din Sumer aparţin umanităţii, nu arabităţii (sau irakităţii). Regatul Daciei (care se numea pe vremea lui Ceuşescu, « statul dac centralizat », că « regat » nu suna bine!) e un mit. Burebista şi Decebal au condus uniuni de triburi. Procesul de etnogeneză a poporului român s-a desfăşurat pe ambele maluri ale Dunării, iar încrâncenarea de a dovedi continuitatea pe terioriul actual al României nu serveşte la nimic. De ce ar fi mai importanţi cei care au rămas după retragerea aureliană la nord de Dunăre, sub ocupaţii succesive, decât cei care au continuat modul de viaţă roman la sud de Dunăre? Iar documentul care atestă limba română veche în secolul VII (« celebra »  chemare « torna, torna, fratre ») relatează o întâmplare petrecută la sud de Dunăre.

Domnule ataşat cultural al României în Austria, nu ar fi mai potrivit să vorbiţi mai mult despre România modernă şi despre legăturile istorice complexe cu Austria? Despre şvabii din Banat, despre baronul Bruckenthal, despre gara din Suceava, despre primul tratat internaţional al României (cel vamal din 1868, şi aici aţi putea introduce şi o curiozitate referitoare la salamul « de Sibiu », care are legătură cu acest tratat).

Cui îi este adresată propaganda cu « suntem aici de 2 000 000 de ani »? Şi cui serveşte?

Există un sens al vieţii?


Ştiinţa nu poate răspunde la această întrebare. Pare însă să poată demonstra că un sentiment al sensului în viaţă este important (indiferent dacă sensul există sau nu).

« Cercetările empirice asupra sensului în viaţă converg spre următoarele:

1.[…] Cu cât sentimentul sensului e mai slab, cu atât mai importantă e severitatea psihopatologiei.

2. Un sentiment pozitiv al sensului în viaţă se asociază cu convingeri religioase profunde.

3. Un sentiment pozitiv al sensului în viaţă se asociază cu valori ce transcend propria persoană

4. Un sentiment pozitiv al sensului în viaţă se asociază cu participarea la grupuri, devotamentul pentru o cauză şi adoptarea unor scopuri clare în viaţă.

5 […] Tipurile de sens al vieţii se schimbă pe parcursul existenţei individuale; alte sarcini din cadrul dezvoltării trebuie să preceadă dezvoltarea unui solid sentiment al sensului. »

(Irvin D. Yalom  – Psihoterapia  existenţială)

Somnul lui Adam


https://i0.wp.com/upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/df/Monreale_creation_Eva.jpg« Fecioara era trează atunci când a primit vestea fecundităţii sale. Acest lucru e important, dacă ne gândim că Iosif dormea în momentul în care i s-a revelat ceea ce urma să îndeplinească… Maria era trează, conştientă, ea nu dormea, ea era în aşteptarea lui Dumnezeu în numele umanităţii […] » (Françoise Dolto – Femininul)

Şi dacă ne gândim că şi Adam dormea când Dumnezeu a creat femeia…