Azi e o zi importantă.
Știți ce zi e?
Nu, nu e o aniversare. Nici nu e vreo zi marcată cu roșu în calendare.
Tot nu știți ce zi e?
E azi.
Dincolo de boală omul este o ființă unică, dotat cu o identitate, o istorie, o cultură, o credință, o ființă relațională a cărei demnitate rămâne dincolo de aparențe.
Relația este în inima îngrijirii în psihiatrie. Asta ne obligă să abordăm persoana îngrijită cu atenție, respect și umilitate, pentru a-i asigura îngrijirile adaptate stării sale.
În fața eșecurilor, a situațiilor de excludere, de ruptură cărora pacientul le este adesea victimă, AHSM primește pacientul, răspunde așteptărilor sale, nevoilor sale, în respectul demnității sale.
http://www.ahsm.eu/qui-sommes-nous/valeurs-ethique
AHSM înseamnă Association Hospitalière Sainte-Marie și asigură îngrijirile psihiatrice în șase departamente franceze. Am vizitat așezământul din Rodez și m-am convins că, în acest caz, cuvintele sunt în acord cu faptele..
“Nu poate exista un raport sănătos cu viitorul fără a nutri o înclinație spre nostalgie. Aceasta funcționează ca și cârma unei nave, alimentând din urmă sensul propriei vieți. Atunci când nostalgia euforiei întâlnește dorul, această surdă neliniște care te face să simți o tulbure fericire, ești împăcat între tristețe și speranță. »

Ori e delir, ori e mistică.
Delirul e plin de ganduri, mistica e curăţare de gânduri.
Delirul e vorbeste depre dusmani si conspiratii, mistica despre unire si armonie.
Delirul creste ca o pădure stufoasă de raţionamente (adesea imbatabile!), mistica acceptă suspendarea raţionamentului în faţa misterului.
Delirul e proiecţie în afară a unui eu divizat, mistica e primire înăuntru a luminii care uneşte.
« Si când sărmanul omuleţ zdrobit întreabă uimit şi plin de reproş ca odinioară Antonie, părintele monahilor:
«Doamne, unde ai fost în tot acest timp? de ce nu mi Te-ai arătat de la început, ca să alini durerile mele?»,
atunci aude acel răspuns misterios şi straniu:
«Eram aici, Antonie! Dar aşteptam să văd lupta ta!» »
(Gabriel Bunge – Akedia)
Nu astepta sa ti se arate calea si apoi sa mergi linistit pe acea cale. Va trebui sa pornesti la drum cu frica si sa lupti nu cu frica, ci pentru ceva. Ceva care sa fie dincolo de granitele eului prea grijuliu cu care ai pornit la drum. Curaj! Mergi cu frica! Pentru că nu este curaj acolo unde nu e frică; acolo nu e curaj, e doar inconstientă.
Acesta e unul dintre exercitiile pe care le propunea Evagrie Ponticul monahilor din pustia Egiptului atinsi de « duhul akediei » (akedia, in acest context, ar putea fi tradus prin depresie severă, cu risc de sinucidere).
Deci: a tine mintea in prezent (mâine ai putea fi mort) si a te folosi de trup in bune conditii (dându-i cu măsură cele necesare), fiind trupul casa mintii tale. Nu ţine de tine ca gândurile rele sa apară sau nu, dar ţine de tine dacă le lasi sa intre in casă. Un trup îmbuibat, ca si un trup slăbit peste măsură nu e capabil să ducă acest război.
Acest exercitiu este valabil si azi in depresiile cu risc suicidar. Stiu asta de la prima mână. Cineva greu si indelung incercat de depresie mi-a făcut odată această marturisire: că a reusit să scape de impulsurile suicidare atunci cand si-a dat seama ca ar putea muri si mâine, fara sa fie nevoie sa faca el planuri; si a început sa traiască mai mult in azi, iar una dintre metodele prin care a reusit asta era exercitiul fizic, cel mai adesea pe scenariul unei munci de supravietuire – să tai lemne pentru foc, să pescuiesti, să-ti faci de mâncare.
