« Aș vrea să vii la mine într-o seară de iarnă și, unul lângă celălalt în spatele geamului, privind la singurătatea străzilor întunecate și înghețate, să ne amintim de iernile din basme, în care am trăit împreună fără să știm. »
(Dino Buzzati – Inviti superflui ; textul complet în italiană, insotit de un clip muzical, aici)
Dino Buzati ar fi împlinit azi, aici, 99 de ani. Dar au trecut 33 de când e dincolo de Deserto dei tartari.
La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: « Cântaţi-ne nouă din cântările Sionului! » Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? (Psalmul 136)
Am dansat în copilărie pe Rivers of Babylon şi nu aveam habar că Boney M cântă pe versete din Biblie.
De unde era să ştiu? La şcoală ne pomeneau de Dosoftei când era vorba de istoria literaturii române, dar numai titlul: Psaltirea în versuri.
Dacă ne-ar fi deschis şi cartea, am fi dat peste Psalomul 136, care curge dintru început într-o frumoasă limbă românească:
La apa Vavilonului,/ Jelind de țara Domnului,/ Acoló șezum și plânsăm/ La voroavă ce ne strânsăm,/ Și cu inemă amară,/ Prin Sion și pentru țară,/ Aducându-ne aminte,/ Plângeam cu lacrămi herbinte.
Dosoftei îşi ia mici libertăţi poetice în traducere. Boney M respectă textul canonic. Dosoftei adaugă lacrimi. Boney M creează un gospel disco. Poate exista un gospel disco? Şi dacă da, poate muzica disco să ducă tristeţea plânsului sau, şi mai mult, tristeţea celor care nu mai pot să plângă?
Cum vă spuneam, dansam pe Boney M, iar cuvintele de după primul vers treceau pe lângă mine. Iar plânsul (« we wept ») se pierdea în yeee-ul dinainte (care părea mai degrabă vesel). Cântam făra să ştiu « cântarea Domnului în pământ străin ».
Cum am ajuns să vă scriu despre apa Vavilonului? Pentru că am iniţiat o rubrică de biblioterapie şi prima temă care mi-a venit în minte a fost plânsul. Plânsul care poate fi o eliberare (grecii de duceau la teatru ca să plângă, realizând astfel catharsisul) sau o otravă lentă (a nu mai putea să plângi e însă întotdeauna o otravă mai puternică).
Iar prima carte care mi-a venit în minte în legătură cu plânsul (mai bine zis cu lipsa lacrimilor) a fost Întunecare, de Cezar Petrescu. În care unul dintre capitole are titlul Acolo şezum şi plânsem.
Apoi, ajungând la psalm, mi-am dat seama care ar putea fi alte două lecturi terapeutice: Harpa şi umbra, de Alejo Carpentier şi poemul Acesta, de Fernando Pessoa.
Dar am dat şi peste un Tudor Gheorghe, care chiar găseşte notele potrivite pentru plâns, neplâns, amintire şi uitare, aşa cum se ivesc ele din pslmii traduşi de Dosoftei şi din poemul lui Miron Costin, Viaţa lumii. I-auziţi:
http://www.youtube.com/watch?v=O5prZaJmVFE
http://www.youtube.com/watch?v=QNA2A3yNaQk
P.S. A citit cineva Stranger in a Strange Land de Robert Heinlein?
http://www.youtube.com/watch?v=TpaQYSd75Ak
Ce ziceţi de (verissima) suor Cristina?
Ea zice aşa: « Ho un dono e ve lo dono » (Am un dar şi vi-l dăruiesc)
Răspunsul la enigma de data trecută este Mihai (Eminescu/ Regele/ Caine/ Asturias). Mai multe detalii –aici. Azi avem o ediţie specială. Cu premii.
1. Floarea e levănţica.
Tu est l’odeur de mes sens
Tu est l’odeur de la passion
Tu est douce et tendre
Tu remplis mes sens, tu remplis mon âme
(Leaves’ Eyes – Champs de lavande; piesa completă –aici)
2. Numele fetei este Júlia. Un cântec despre ea puteţi auzi aici.
3. Filmul (aici) îl are în rolul principal pe Richard Gere.
4. Suita franceză e un roman care are într-adevăr o structură muzicală, fiind format din două părţi contrastante: prima parte, Furtună în iunie, e un allegro furioso, pe când a doua curge mai leneş. Romanul a fost descoperit la peste 50 de ani de la moartea autoarei (Irène Némirovsky) la Auschwitz. Publicată în 2004 (şi premiată Renaudot în acelaşi an), cartea a fost ecranizată în 2013, iar filmul va fi lansat anul acesta.
Vals. Superb. Anna Karenina. Superbă. Vronski… Se putea şi mai bine. Atunci, ce nu e în regulă cu secvenţa aceasta?
De fapt, Dmitri Şostakovici a compus acest vals ca parte a muzicii filmului Primul eşalon (Первый эшелон, 1955). Valsul e muzica de fond pentru adunarea muncitorilor de la un sovhoz la o serbare de premiere a fruntaşilor în producţie. Puteţi să vedeţi secvenţa la 1:27:30.
… con sus sonrisa
(clip aici) Shakira – Je l’aime à mourir (versuri, in spaniola si franceza – aici)
Azi a fost Ziua Hispanitatii. Ziua in care Columb a ajuns in insula San Salvador (azi in arhipelagul Bahamas).
E Ziua Nationala a Spaniei, dar este sarbatorita si in unele state hispano-americane. Columbia e unul dintre acestea.
Azi, la Barcelona foarte multi catalani au tinut sa-si afirme si hispanitatea. Un raspuns frumos al Regelui Spaniei ar fi sa anunte prezenta alternativa la Madrid si Barcelona de Ziua Hispanitatii, pentru ca in Barcelona a fost primit Columb de catre primii regi ai Spaniei – Ferdinand de Aragon si Isabela de Castilia.
Ziua Hispanitatii a fost si este atacata pe motiv ca este incorecta politic – pentru ca ar ignora suferintele impuse popoarelor amerindiene de catre conchistadorii spanioli.
Lasam pe altadata discutia despre genocidele precolumbiene, va propun sa o ascultam tot pe columbiana Shakira cu un cantec foarte incorect politic – Ciega, Sordomuda
Va spun din start ca titlul e furat de la Marius Mihalca. El nu a gasit altceva mai bun de facut decat sa plaseze acest vers dintr-un cantec al formatiei Savoy in mijlocul unei relatari interesante despre un spectacol de opera la care s-a dus cu temerea ca ar putea fi plictisitor, dar nu a fost pentru ca era cu gnomi, uriași, zei, nimfe și oameni.
A nimerit-o atat de bine incat m-a facut sa citesc si recitesc « Aurul Rinului », doar-doar oi gasi locul de unde a scos propozitia sclipitoare despre verighete. De unde sa banuiesc ce profunzimi wagneriene ascunde cantecul « Domnisoară, domnisoară! »: « Dor in inimi este prea putin/ Aur e prea mult în verighete »
Luni veti putea citi pe Ralix.ro un articol despre dragoste si balanta puterii in cuplu.
Un fado pessoan/ Într-un cartier din Lisabona/ Un poem lusitan/ În cuvintele lui Camões/ Un pescăruș pe pământ/ Un subiect predicat/ Un port uitat/ Un vapor ancorat//
Vantul duce/ Doar vorbe/ Pastrează-ti in piept/ Ingenuitatea//Figură de stil/ Vocea ta în arcul/ Unui vers deja risipit/ In privirea lui Pessoa//
O frază perfectă/ Și un sărut prelungit/ O ușă deschisă/ Lasă să treacă miros de păcat/ O chitară cu cu pană/ Auzită în prag/ Într- un oras elegant cu vedere la chei//
Leva-as o vento/ Meras palavras/ Guarda no peito/A ingenuidade//
Figura de estilo/ Tua voz na proa/ De um verso já gasto/ No olhar de Pessoa//
Leva-as o vento…
Pentru că nu am ajuns azi la concertul Anei Moura (timisorenii o pot vedea poimâine, 5 octombrie, la Teatrul National), am ascultat cateva fado si am tradus unul (Fado de Pessoa). Il puteti asculta aici. Bonus : Ate ao Verao.
1. Floarea se numeste si ploaie de aur.
2. Numele feminin cautat este …
3. Filmul îi are ca protagonisti pe Deborah Kerr si Yul Brynner.
4. « Şi totuşi niciun om nu murise vreodată: ei trecuseră ca norii care sunt resorbiţi în cer de îndată, ca pădurea, ca templele; doar el urma să moară, sa fie smuls. »
Acelasi autor reproduce acest text budist in Antimemorii:
„Elefantul este cel mai înţelept dintre toate animalele, singurul care-şi aminteşte de vieţile sale anterioare; de aceea el sade îndetungă vreme liniştit cugetînd asupra lor. »
Nu mi se pare ca « Desteapta-te, române! » e cel mai potrivit imn national. Dar este un cantec patriotic cu o istorie respectabila. Nu merita ridiculizarea la care este supus sub pretextul ca i se dedica o zi speciala.
Domnilor consilieri cu propaganda, va dati seama ca imnul national ar trebui sa fie onorat in fiecare zi? Ati auzit vreodata de Ziua Marseillezei? (Hai sa cantam Marseilleza de ziua Marseillezei!). Sau de ziua imnului « God Save the Queen »? (Cum ar fi sa faci o slujba in care sa zici « God save God Save the Queen » ? – Ridicol, desigur, dar asa ceva s-a petrecut azi la « ceremonia » din Bucuresti).
Asa se intampla cand dai cinstea pe rusine si sarbatorile adevarate pe unele inventate de oameni care nu stiu sa onoreze pentru ca nu stiu ce e onoarea.
DAN GHENEA 