Zăpadă caldă. O expresie pentru a descrie această ninsoare de martie, pufoasă, care nu rezistă decât o oră-două pe sol. La prânz vezi din nou doar iarba verde.

Vizitez Albi. Inima tinuturilor cathare. Catharii, daca nu stiati, au venit din regiunea sud-dunăreană, unde se numeau bogomili (daca vreti un exemplu arhicunoscut de bogomil pe plaiurile noastre, de Mesterul Manole sigur ati auzit).

Nu ma pot abtine sa fac o comparatie antropomorfizanta intre Albi si Rodez: o batrâna doamna in roz si, respectiv, un domn de aceeasi varsta in costum gri, usor uzat.

La Albi vizitez Muzeul Laperouse si las pentru data viitoare Muzeul Toulouse-Lautrec. Cine si-ar fi putut închipui ca unul dintre marii navigatori francezi era, de fapt, un nobil din foarte continentalul Albi? Si am mai aflat si ce îl preocupa pe condamnatul Ludovic al XVI-lea pe când urca treptele esafodului. Profitând de ocazie, ar fi întrebat: « Aveti vesti de la Domnul de La Pérouse? » Regele fusese cel care comandase expeditia în care disparuse La Pérouse (1785 -1788), tot el cel care solicitase, în 1791, Adunarii Nationale sa aprobe o expeditie de gasire si, eventual, salvare a echipajului disparut in Pacific; în ianuarie 1793, când Ludovic al XVI-lea a fost executat, aceasta expeditie gasise doua noi insule, dar nu daduse de urma lui La Pérouse.

In drum spre Albi am cunoscut (tot în covoiturage, desigur!) un fermier din Gers, tinutul de bastina al lui d’Artagnan. Omul era, de departe, mult mai interesant decat capitanul de muschetari al Regelui-Soare.

Cal alb şchiopătând

pe drumul gri dintre vii:

păcat originar

Z31, Rodez

Azi stă să plouă, așa că nu mă duc să dau obișnuita tură prin piața de sâmbătă din Rodez. Stau în casă și citesc.

După amiază mă uit la rugby. Turneul celor 6 Natiuni. Franța-Irlanda: un meci incredibil de anost. O echipă a Franței care nu a iesit din propriul teren vreme de 55 de minute, cu o apărare într-adevăr ermetică, dar în rest fără imaginatie, fără viteză, fără grămadă si fără precizie în loviturile de picior. Pe scurt, exact pe dos fata de tot ceea ce stiam până acum despre echipa Franței. Până la urmă, cocosii înving cu 10-9 o Irlandă obosită de bătălia cu apărarea franceză; prilej pentru presa franceză să se îmbete cu apă rece, sperând chiar la câstigarea Marelui Slem! După ce ai învins Italia la 2 puncte si Irlanda la 1 punct, marcând doar trei eseuri în două meciuri! Si să repeti asta si dupa ce ai văzut spectacolul de rugby de la meciul Scotia-Tara Galilor!!

Z32, Figeac

Merg la Figeac (în departamentul vecin, Lot) cu trenul. Confortabil, relativ rapid (80 km într-o oră, cu 6 opriri) si foarte ieftin (5 euro). La Figeac este o parohie a bisericii ortodoxe franceze, care acum este integrată Mitropoliei Europei Occidentale a Bisericii Ortodoxe Române. Ironia sorții: aflu că era tocmai duminica din lună în care preotul tinea slujba la Rodez!

Orasul vechi e plăcut la vedere si poti sa hoinaresti pe stradute pitoresti, care isi poarta denumirile vechi (în occitană, pe plăcute albe marcate cu crucea aurie occitana), in paralel cu denumirile actuale (date in timpul multelor republici franceze).

La plecare trec si pe la Paradis du cochon, o măcelarie-mezelărie (boucherie – charcuterie), cu produse de foarte bună calitate. Întoarcerea la Rodez o fac în covoiturage, cu o soferită foarte vorbăreată si foarte binevoitoare – am ocazia să exersez din plin franceza colocvială.

Z 25, Nîmes –Millau –  Rodez

Vizita la Arenele din Nimes, cele mai bine conservate arene romane, imi da sentimente amestecate. Pe de o parte admiratie pentru geniul de constructori al romanilor, pe de alta parte perplexitate in fata gustului dubios in materie de spectacol al acestora. Ar trebui totusi mentionat in cartile de istorie ca romanii practicau sacrificiile umane. In arena. Pe altarul unui cult in care nu credea nimeni in mod serios: cultul imparatului.

Audioghidul incearca sa ma convinga ca spectatorii nu erau interesati de executiile in arena ale condamnatilor – sfasiati de animale – si ca plecau sa manance ceva in acest timp. Nu cred. La Arene se desfasoara si azi corride. Unde oamenii nu vin sa vada cum este omorat taurul, ci sunt excitati de ideea ca ar putea curge sange de om.

La pranz trec prin piata si o gasesc foarte animata – e Sarbatoarea Trufei. Desi e inceput de februarie, soarele e de primavara. Stau si eu la o masa si iau o omleta cu trufe. Atmosfera e foarte conviviala.

La plecare mai dau o tura prin piata si dau peste Christophe Mouton in persoana vanzandu-si celebra brandade de morue nimoise. Iau varianta traditionala, desi maestrul ma imbie si cu o noua creatie, conceputa special pentru ocazie. In rest, constat ca imperiul alimentar aveyronez se intinde pana aici – trei sferturi dintre produsele din piata poarta cu mandrie etichete indicand originea si calitatea aveyroneza. Nu e nevoie sa le car de aici, asadar, le am si la Rodez.

Merg din nou in covoiturage, si tot cu o Dacie. Iar conducatorul Daciei e vorbaret si gasim repede subiecte comune. Are o plantatie de maslini in apropiere de Marsilia si produce uleiuri de masline « de autor ». Plantatia e o mostenire de familie, dar el traieste cea mai mare parte a timpului in Lot (departament vecin cu Aveyron), unde este preparator fizic al unei echipe de rugby. Cum sunt un mare amator de rugby (la televizor, desigur!) si cum el e curios in legatura cu rugby-ul din România, avem ce discuta pana la Rodez.

Z 26, Rodez

Azi e frig. E prima zi realmente friguroasa de cand am venit aici. Restaurantul spitalului e plin de la prima ora. Ca si cum oamenii abia au asteptat ora mesei pentru a se strange la o mancare buna si la un pahar de vorba. Adevarul e ca atmosfera e foarte calda aici, in jurul mesei.

De câteva zile urmăresc cu oarecare curiozitate și un pic de stupoare cazul Sauvage. E vorba de o sentință de condamnare la 10 ani de închisoare pentru omor cu premeditare. O mișcare publică de « simpatie » față de doamna Sauvage l-a determinat pe Președintele Republicii să acorde o « grațiere parțială » (o posibilitate legală nefolosită niciodată până acum).
Iată, pe scurt, faptele:
Mme Sauvage trăia de 40 de ani cu un soț care o agresa frecvent. În ziua faptei, soțul vine acasă și o găsește dormind (doamna Sauvage folosea în ultimii ani doze mari de medicamente sedative). O trezește în mod violent. Violența fizică este minoră de această dată (după ani in care violența soțului atingea cote extreme – niciodată doamna Sauvage nu a făcut totuși plângere, ba chiar a determinat-o pe una dintre fiicele sale să-și retragă o plângere).
Mme Sauvage stă circa o jumătate de oră privindu-și, din spate, agresorul care fumează pe terasă. Apoi, ca într-o transă, însă fiindu-i limpede ce vrea să facă, încarcă o pușcă și trage. De trei ori. Între al doilea și al treilea foc e o pauză mai lungă.
Avocata doamnei Sauvage își face prost meseria. Pentru că, în loc să caute să convingă juriul să acorde circumstanarețe atenuante, mizează pe o noțiune care nu există în lege – cea a « legitimei apărări decalate/întârziate ».
Organizații civice se entuziasmează de idee și vor legiferarea imediată a acesteia. Uluitor.
Puțini dintre cei care fac din doamna Sauvage portdrapelul cauzei victimelor violentei familiale își dau seama că ea a fost totuși complice la violențele pe care fiicele sale le-au suferit.
O intrebare pe care nu am auzit-o chiar deloc e următoarea: cine îi prescria doamnei Sauvage sedative și pentru ce?

« În zorii celui de-al treilea mileniu, sufletul este dat uitării. Poeții și artiștii, printr-o substituție curioasă, nu mai acordă importanță decât dublului său, corpul, soma, care altădată însemna corpul inanimat, fără viață, cadavrul. Filosofii par să creadă că e vorba de un subiect devenit istorie, bun doar pentru antologii. Cât despre psihanaliști, ei nici măcar nu mai îndrăznesc să numească subiectul studiilor lor. În Dictionnaire de la psychanalyse de Roudinesco și Plon (1997) nu există nici  « suflet »(«âme») între « ambulatorium »  și « american psychiatric association », nici psyché între « psychasthénie »  și «psychiatrie». În fine, teologii, poate din grija de  a nu trece drept dualiști demodați, sau pur și simplu  sătui  de controverse centenare, par acum jenați de acest cuvânt : i-l preferă pe cel de persoană (…) Sufletul absentează astfel din lucrări moderne și din dicționare de teologie creștină, ba chiar și din liturghia catolică pentru morți.

Eclipsă a sufletului.»

( Laura Bossi –Histoire naturelle de l’âme, PUF, 2003)

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
Si după multimea îndurarilor Tale, şterge fărădelegea mea.
Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
Ca fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.

…

Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.

Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.

Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.

(Psalmul 50)

Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele! Întru necaz m-ai desfătat! Milostiveşte-Te spre mine şi ascultă rugăciunea mea.

Fiii oamenilor, până când veţi fi grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna?

…

Cu pace, aşa mă voi culca şi voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat.

(Psalmul 4)

“Glück ist das Einzige, was wir anderen geben können, ohne es selbst zu haben.”

“Fericirea este singurul lucru pe care-l putem oferi altora fără să-l avem.”

Königin Elisabeth von Rumänien – Regina Elisabeta a României (1843-1916)

(citată şi tradusă de Silvia Irina Zimmermann pe blogul Carmen Sylva. Regina Elisabeta a României)