Étiquette : admiratie

Saga fără sfârşit


Prea des un om va trebui să moară/ Ca umbra lui un ceas să se zărească;/ În ora ceea pare să lipsească/ O undă mov discret corpusculară.//

Spaima în frică voind s-o topească/ În aer ardent vibrat de chitară,/ Vikingul rănit în Steaua Polară/ Somnul cu vise voia să-l găsească.//

Adormi în miezul nopţii lucioase/ Si vazu prin gheaţă, în râu scăpărând,/ Toţi peştii prinşi de la facerea lumii// Înşiraţi pe firul alb de mătase,/ Cu nadă-n cârlig pentru cine-i la rând/ În apa verde din spatele culmii ///

Chestionarul Bernard Pivot


(10% cenzurat*, ad usum delphini)

Cuvântul preferat? Cuvântul pe care îl detestaţi? Drogul favorit? Sunetul, zgomotul care vă place? Sunetul, zgomotul pe care îl detestaţi? Bărbat sau femeie pentru a ilustra o nouă bancnota? Meseria pe care nu v-ar fi plăcut să o faceţi? Planta sau animalul  în care v-ar plăcea să vă reîncarnaţi? Dacă Dumnezeu există, ce v-ar plăcea să-l auziţi spunându-vă după moarte?

 *Votre juron, gros mot ou blasphème favori?

Despre admiratia mea pentru Bernard Pivot – aici

Prea ocupati cu plagiatul…


… nu mai avem timp sa observam exemplele de devotament, competenta si demnitate. Nu-i nimic. O fac altii in locul nostru.

The American Academy of Emergency Medicine (AAEM) is pleased to announce that Dr. Raed D.A. Arafat, Undersecretary of State at Romania’s Ministry of Health, has been awarded the AAEM 2012 International Emergency Medicine Leadership Award. This award recognizes an individual who has had a meaningful impact on the field of emergency medicine. AAEM president, William T. Durkin, Jr., MD MBA FAAEM, will present the award in person during Dr. Arafat’s Disaster Medicine Session presentation at the International Conference on Emergency Medicine (ICEM) in Dublin, Ireland, at 11:30a.m. on Saturday, June 30, 2012.

“Rarely have we seen the contributions of a dedicated medical professional affect a country so profoundly,” stated Dr. Durkin.

Război şi pace între generaţii


Timpul nostru pune prea mult pret pe noutate si record si pune in pericol memoria si cresterea organica a unei comunitati.

Iata ca ruperea puntilor intre generatii a devenit o maladie globala, necesitand o atentie speciala atunci can se definesc politicile sociale.

Razboiul dintre generatii a existat dintotdeauna. Atunci cand devine total duce la dizolvarea comunitatii. Ca sa fie posibila o pace onorabila, e nevoie de reguli si de un loc de intalnire. In ultima suta de ani, scoala a fost locul privilegiat al tratatului de pace intre generatii, iar profesorii buni au fost  diplomatii negociatori ai rolurilor sociale.

Azi aproape nimeni nu mai vrea sa fie profesor. Din ce in ce mai multi profesori nu mai cred in rolul lor de indrumatori. Unii vad meseria de profesor ca o ratare sociala si profesionala.

Am avut noroc. Am putut sa-i admir pe cativa dintre profesorii mei, am invatat de la multi, i-am respectat aproape pe  toti.

As vrea sa stiu cum sunt facuti acei profesori care cred in meseria lor. Si cati mai sunt. Si daca se simt ascultati sau isi fac datoria pana la capat,  chiar daca  au  ajuns  voci care predica pustiului.

 

Tiramisu


O colegă se mărită  şi m-a întrebat care sunt ingredientele unei relaţii reuşite. Ii răspund cu o reţetă de tiramisu.

Ingrediente:

3-8 valori comune / 120 drame de atracţie fizică / un pahar de vin plin ochi de admiraţie pentru partener(ă) / o jumatate de oră de empatie pe zi / 750 de drame de încredere / 2 pachete de pişcoturi de sprijin şi contact fizic / 2 căni de răbdare (cu cateva picături de esenţă de vacanţe) / câteva boabe mari de fair-play proaspăt măcinat, pentru pudrat.

Mod de preparare:

Se bat nucleele de valori comune cu atracţia fizică pană se albesc; se pun la foc blând amestecând până când capătă consistenţă, adăugând treptat vinul admiraţiei (în circa 7 ani, punând cu grijă fiecare strop – ar trebui să fie 2-3 picături pentru fiecare zi). Se încorporează încrederea, de preferat cu mijloace tradiţionale: a spune ce vei face şi a face ce ai spus. Adăugaţi în fiecare zi jumătatea de oră de privit lumea din papucii celuilalt; nu uitaţi să-i spuneţi şi partenerului ce aţi văzut de acolo. Se păstrează amestecul la temperatura Crăciunului în urmatorii 10 ani. Intre timp se prepară cele două căni de răbdare tare, în care se picură 10 – 20 de picături de vacanţe frumoase. Se înmoaie pişcoturile de sprijin şi contact fizic plăcut în amestecul obtinut mai sus şi se lasă cel puţin 2 ore în fiecare zi. Se asamblează crema şi piscoturile, se pudrează cu fair-play şi avem un delicios cuplu de vârstă mijlocie.

Puteti încerca şi reţeta de tiramisu. Am schimbat doar numele ingredientelor (dar lista e completă) şi unităţile de măsură, uneori; după ce descoperiţi corespondenţele reţeta devine riguros exactă.

 

Iubirea – jazz divin într-o lume minunată


Acum 500 de ani, Michelangelo termina lucrul la pictura Capelei Sixtine, chiar in ziua in care implinea 37 de ani.

Cum pagina unui blog nu poate reda geniul de pictor sau de sculptor al lui Michelangelo, voi reproduce un fragment care ilustreaza geniul poetic al aceluiasi om exemplar al Renasterii.

E cu putinţă-a nu-mi mai aparţine?/ O, Doamne, Doamne, Doamne, cine/ din sinea mea mă scoate/ şi, mai de-aproape, poate/ mai mult, asupra mea, ca mine?/ O, Doamne, Doamne, Doamne, cine/ intrând prin ochi e-n stare/ în inimă să-apară?/ Amor, ce-i asta oare,/ că nu m-atinge, dară/ în loc prea strâmt, lăuntric, stă să crească?/ Şi dacă dă pe-afară?

( Michelangelo – Poezii, în traducerea lui C.D. Zeletin)

Traducerea apartine unui alt om de esenta renascentista, trimis insa de cel care imparte daruri sa aiba grija de lumini in timpul nostru de specializari inguste. C.D. Zeletin a fost pentru mine un luminator si ramane pentru mine un exemplu indubitabil ca omul poate continua sa fie frumos si bun in timpuri intunecate. Despre Profesorul Constantin Dimoftache (numele din acte al poetului C.D. Zeletin) voi scrie mai mult la rubrica Admiratii.

Acum 99 de ani a fost inventat cuvantul jazz. Unora le place jazzul. All that jazz. Si unii vad o lume minunata. Cu ochii iubirii.

Louis Armstrong. Ce lume minunata! Aici.

 

In memoriam Vlad Voiculescu


Sunt 11 ani de cand nu mai e printre noi. A fost si ramane pentru cei care l-au cunoscut Medic, Profesor si Om.

Institutul de boli cerebro-vasculare din Bucuresti ii poarta numele. Am pus poate prea devreme aceasta piatra a amintirii reci peste generozitatea radianta a Profesorului.

Nu mi-a fost profesor, mi-a fost medic. Si este principalul motiv pentru care sunt medic.

Appassionata e o piesa potrivita pentru a-l evoca pe omul care a trait pentru oameni.

Admiraţia ca pâine cotidiană


Nu-mi amintesc să fi invidiat pe cineva vreodată. Nu înseamnă ca nu au existat asemenea situaţii. Pur şi simplu nu mi-au rămas în memorie.

În schimb, port cu mine o listă lungă, şi care nu încetează să crească, de oameni care mi-au trezit admiraţia, uneori pentru un scurt moment, adesea însă pe  toată durata (încă nedeterminată) a funcţionării memoriei mele. Dar chiar şi atunci când a fost vorba de un moment, omul-care-a-strălucit-acolo-o-clipă rămâne pentru de mine în primul rând aşa cum a fost atunci.

Această mirare asupra puterii şi fragilităţii oamenilor e, pentru mine, o bucată din pâinea cotidiană. Şi voi începe povestile chiar cu nişte pâini calde

Fericirea e ca un ecou


« Fericirea e ca un ecou; îţi răspunde, dar nu vine. »

Aforismul de mai sus apartine poetei Carmen-Sylva, Regina Elisabeta a României. Volumul in care a aparut, Les pensees d’une reine (Cugetarile unei regine) a fost premiat de Academia Franceza in 1888.

Carmen-Sylva a fost nu numai o patroana a artelor ci si o poeta talentata. George Enescu ii atribuia chiar geniu. A scris peste o mie de poezii, nouazeci de nuvele, treizeci de opere dramatice si patru romane. Era constienta insa ca regina va umbri poeta:

De ce v-ati pierde vremea voi/ Citind ce scriu? Degeaba toate!/ Abia cand voi fi moartă, poate/ Ma veti vedea ce-am fost spre a zice:/ »A fost, aproape, om ca noi »/ Păcat! A fost regină! » (Regina – traducere de George Coşbuc)

A scris si poezie patriotică. Trupele române au cantat le 1877 si cântecul « De pază la Dunăre », pe versuri de Carmen – Sylva. In acest context,  poezia Steagurile, scrisă in ultimul an de viata, rezumă o viată dedicată unei tări care a uitat prea multe dintre faptele sale:

Batranele steaguri sfinte si eu/ Ce singure stam noi pe pace -/Legende, in cinste, solemne mereu,-/Cu noi lumea n’are ce face.// Din lupte purtate de mult, am ramas/Fasii sfasiate – atarnand,-/Acum ne uitam, si stam fara glas,/Eroi vor fi altii la rand.// Batranele steaguri sfinte si eu/ La praznice suntem purtate,/ Solemne stam altfel, acasa mereu,/ In ruga si’n singuratate. 

Sonet ultramarin în re minor


op. 7 « Saudade »

Acolo cerul se termină oare?/ Şi aici pământul doarme sub apă?/ Iar când boii lui Apollo se-adapă,/ Marea Ocean se întoarce-n izvoare?//

Valuri domoale călcâiul mi-l sapă,/ Briza duce părul tău către soare/Şi mă-ntreb: a luminii splendoare/ N-ar fi grea fără tine şi stearpă?//

Timpul sărat al bărbaţilor singuri/ Îmi suflă prin gând dinspre Cap Bojador/ Şi amar dulce  îmi curge prin vene.// Iar Tejo din coasta mea în amurguri/ Te ia şi te pune alături ca dor,/ Ca fata din vis dansând printre gene.//