Étiquette : emotii

Compunere despre…


compunere… prevenirea depresiei.

Va propun sa gasim împreuna câteva idei practice de prevenire a depresiei.

Ca ajutor vom folosi aceasta plansa.

Sa facem deci  impreuna o   compunere pornind de la imagini.

Voi incepe eu.

Omul nu traieste numai cu pâine, nici doar pentru pâine. Nu esti ceea ce manânci, dar mancarea fara masura si fara alegere arata o minte fara masura si fara alegere. Si hraneste fara noima o asemenea minte. Din toate poti sa manânci, dar nu oricum si oricand…

dieta-antidepresivaMintea nu este doar creier dar are nevoie de creier. Iar creierul are nevoie de glucide pentru a funcţiona şi de lipide pentru a-şi menţine structura (creierul e în bună măsură o bulă grăsoasă!). Unul dintre efectele nocive al curelor de slăbire extreme e tocmai privarea creierului de aceste ingrediente de bază. Aproape un deceniu au fost promovate agresiv produse cu « 0% grăsimi ».

Pentru prevenirea depresiei (dar si pentru tratarea ei), alimentatia trebuie să asigure cantităţi sporite din următoarele 11 elemente: vitamina B3, vitamina B6, vitamina C, acid folic, magneziu, seleniu, zinc, acizi graşi omega-3, triptofan, tirozină, acid gama-amino-butiric (GABA).

 

   

Există doar două rase de oameni


« Emoţia, care este pătimire, încetează să mai fie o pătimire de îndată ce ne formăm o imagine clară şi precisă despre ea. » (Spinoza – Etica)

« […] în lumea aceasta există două rase de oameni, două şi numai două: rasa omului cu bun-simţ şi aceea a omului nesimţit. Peste tot le putem întâlni pe amândouă; amândouă penetrează toate grupurile societăţii. Niciun grup social nu e alcătuit în întregime numai din oameni simţiţi sau doar din nesimţiţi. Din acest punct de vedere, niciun grup social nu este o «rasă pură» – şi tocmai de aceea puteam uneori întâlni câte un om plin de bun-simţ printre gardienii lagărului. » (Viktor E. Frankl – Omul în căutarea sensului vieţii)

Am întâlnit un număr de oameni care, exasperaţi, ar fi vrut să ia « pastile de nesimţire »; nu am întâlnit încă unul care să considere că e prea nesimţit şi să vrea « pastile de simţire ».

Un psi cu care te poŢi ÎnŢelege: Domnica Petrovai


dom– Stau de vorba azi cu Domnica Petrovai, psiholog clinician si psihoterapeut. Domnica, ne poti spune, in 20 de cuvinte, ce face un psiholog?

– Ca psiholog clinician si psihoterapeut ofer recomandari si sprijin emotional pentru probleme sau dificultati pentru care am o pregatire profesionala.

–  Si cum ai ajuns psiholog?

– Am facut liceul sanitar din nevoia de a avea o profesie si eram pasionata de filosofie si genetica. Eu as fi optat pentru genetica, doar ca facultatea era la Bucuresti, iar eu nu aveam cum sa ajung in Bucuresti. La recomandarea profesoarei de filosofie, am dat la psihologie cu gandul ca voi face cercetare. Si viata mi-a oferit surprize si am ajuns sa lucrez ca psihoterapeut. Nu am nici un regret. In afara de gradinarit, nu ma vad facand altceva. 

–  Si totusi, n-o sa-mi spui ca ai ajuns doar din intamplare terapeut…

– Persoana care a avut cea mai mare influenta asupra personalitatii si caracterului meu a fost bunica de la Cluj, cea care m-a crescut mult timp. O femeie blândă si afectuoasa, plina de viata, cu un suflet mare si foarte muncitoare. Imi aduc aminte ca nu se plangea niciodata ca ii este greu. Imi spunea mereu « puiule, incearcă sa faci bine in lumea asta si lupta-te din rasputeri sa nu faci rau » si « spune intotdeauna ce ai pe suflet, fara ascunzisuri ». Isi dorea sa ma fac « doctorita, sa vindec oamenii ». Si in urma unor intalniri cu oameni si situatii neasteptate si a unor alegeri personale pe care le-am facut, am ajuns sa lucrez ca psihoterapeut.

– Psihoterapeutii si-au rezolvat problemele pe care le trateaza la altii?

– Eu pot vorbi doar despre mine. De la bunica am invatat sa imi asum responsabilitatea fata de mine si responsabilitatea fata de cel de langa mine. Vorbesc, in calitate de psihoterapeut, despre lucrurile pe care le-am depasit si vorbesc despre lucrurile pe care le-am facut gresit. Cu respect si onestitate. Am trait ca si copil doua momente de pierdere a doi oameni care m-au iubit si pe care i-am iubit. Cele mai dureroase momente din viata mea. Sfâsietoare, cum e adesea suferinta. Momente care m-au determinat in timp sa ma reconstruiesc din interior, sa ma lupt pentru mine, sa nu ma pierd. Am ramas insa cu o sensibilitate, o greutate pe suflet fata de distanta fizica, si, mai ales, emotionala fata de cei pe care ii iubesc si de care am nevoie. O vulnerabilitate pe care in timp am acceptat-o si fata de care am acum « ganduri bune ». 

– De unde stiu ca am nevoie de un psihoterapeut?

– Problemele sau dificultatile pentru care sunt solicitata au forme diferite. Sunt parinti care au nevoie de sprijin in rezolvarea unor dificultati ale copilului lor, sunt adulti in momente de suferinta, cu depresie sau anxietate. Sunt familii sau cupluri care au nevoie de un sprijin pentru a invata sa se reapropie, sa se reconecteze unul cu celalat, sa comunice cu o mai mare usurinta ce au nevoie unul de la celalat fara sa se raneasca. Preocuparea mea este bunastarea emotionala a copilului si a adultului. Ceea ce imi aduce mie cea mai mare satisfactie sunt eforturile incredibile pe care le depun cei pe care ii cunosc in cabinet pentru a avea o viata implinita, in acord cu valorile in care ei cred si pentru care se lupta. Ma emotioneaza teribil asta si, in acelasi timp, am un respect deosebit pentru reusitele lor. Sunt profund recunoscatoare sansei pe care am avut-o si o am de a invata si eu de la cei din fata mea. 

– Ti s-a intamplat sa refuzi un potential client?

Da. Adesea. Cand competentele mele nu corespundeau cu nevoile pacientului sau cand eu aveam o problema personala care ar fi interferat cu procesul terapeutic.

– Cum stii ca poti fi de ajutor?

-Vad că pacientul face progrese.

– Pune-mi doua  intrebari.

Cunoscandu-ma de mult timp, te intreb care sunt punctele mele tari si punctele mele slabe in calitate de psihoterapeut?

– Compasiunea e si punctul tau cel mai vulnerabil si principalul tau atu.

– Ce imi recomanzi ca domenii de dezvoltare profesionala?

– Nu ma aventurez sa-ti sugerez domenii foarte specifice. Dar cred ca ai putea incerca sa strecori cateva pagini din Tolstoi si Cehov in terapia cognitiva.

– Ca final deschis, pune, te rog, o intrebare celor care ne citesc.

Ce semnificatie are pentru dumneavoastra un moment de suferinta personala?

Terapia noematică(0.0): o introducere negativă


0.0. Nu au nevoie de psihoterapie cei care:

0.0.1. Au o disciplină spirituală care le permite să converseze liber cu dumnezeul lor interior

0.0.2. Au în jurul lor 6 oameni pe care se pot baza, cu care pot impartasi ganduri si emotii, carora le pot cere si oferi ajutor.

0.0.3. Stiu ca viata e facuta din alegeri si pot duce pierderea inerenta oricarei alegeri.

5 propozitii despre stres


  • Stresul e o reactie
  • Stresul e o reactie a intregului organism
  • Stresul e o reactie a intregului organism mediata de schemele de gandire
  • Schemele  de gandire pot fi schimbate prin modificari comportamentalez
  • Modificarile comportamentale produc efecte asupra ideilor prin intermediul creierului emotional

La persoana I, singular


Randuri din jurnal – Nu pot, nu stiu, nu vreau…

Te ridici din pat, te indrepti spre balcon, fumezi o tigara si, in sfarsit, te hotarasti… Nu, eu nu am puterea sa ma arunc pe geam… nu, eu nu pot, nu pot, nu stiu… Si te hotarasti; nu mai vreau sa fumez cea de-a doua tigara…

Anumite lucruri isi pierd rostul, ajungand sa existe degeaba… sa existe. Rostul lor a fost rostit de prea multe ori, pierzandu-si astfel nazuinta. Lacrimile incep sa curga din locul acela extrem de intim. Incerci sa te descrii in cuvinte simple, dar e prea tarziu pentru singuratate, e prea tarziu, pentru moarte nu exista destul timp. Ai senzatia ca nu mai poti incerca nimic. Esti soldatul overloaded in propria sa capcana, uitat in propria sa campanie, ranit pe baricade, rasufland prin transee, indoindu-se de naturaletea nasterii.

Nu pot, nu stiu, nu vreau…

Iar cum pot sti sa pot sa vreau nu ma invata nimeni… Fericirea este un lucru pe care nimeni niciodata nu mi l-a promis, dar asta nu inseamna ca cineva nu incearca totusi…

Urmeaza o stare de neliniste, dupa primul buna-dimineata. Nu am realizat nimic, iar nimic-ul nu are importanta. Sunt rece, am frisoane, lipseste o imbratisare, lipseste un cuvant, o anume vorba, o impartire a ideilor intre 2 confrati, intre oamenii sinistrii exista pofta de a consuma droguri sau alcool, intre un mascul si o femela exista simtamantul atingerii, un contact, o privire, un cuvant, o vorba, iar eu lipsesc din propriul meu caracter, ma lipsesc de propria personalitate, iar eu astept sa treaca timpul meu sa inceteze, si totusi nu vreau sa mor.

Nu pot, nu stiu, nu vreau…

Sigur ca sunt trist…

In locul meu eu nu pot fi…

Doar sunt, si-atat…

O moarte lenta, lenta si aflata in singuratate.

(autorul acestor randuri poate fi gasit pe blogul procesulrecuperarii)

Matineul de sâmbătă (III)


Casablanca (1942). Dragostea în vremuri de ciumă. Filmul integral – aici. Muzică din film (As time goes byaici) si inspirată de film – aici si aici

Pe buzele ceştilor


o femeie/ se mişcă în fluxul dens al instinctelor sale/ ştie să spargă/ coaja unei intenţii/ o femeie/ cuprinde în fragmente întregul/ şi  nu e niciodată aceeaşi

un bărbat/ urcă misterul într-o progresie extremă/ descoperă sentimentul/ încolţit într-o margine/ restul/ îl filtrează în gândire

o femeie/ e în acelaşi timp istoria ei/ şi  ceea ce  încă nu se ştie/ ea  ştie să facă ordine în ce nu vede

un bărbat/ ajunge la inima lumii/ în fiecare vertex  al  cunoaşterii sale/ se instalează  în ceea ce vede/ şi  se proiectează

………………………………………………………………………

un  bărbat şi o femeie/ de-a lungul  a sute de acte cotidiene/ îşi trec informaţii/ îşi lasă viaţa scrisă/ pe marginea ceştilor

în fiecare zi se scrie/ în fiecare zi se spală

(Laura  Yasan – En el borde de las tazas, Cambiar las armas, 1997)

O traducere partiala dintr-o poezie argentiniana, de Ziua Hispanitatii. Poezia originala o găsiti aici.

Chestionarul Bernard Pivot


(10% cenzurat*, ad usum delphini)

Cuvântul preferat? Cuvântul pe care îl detestaţi? Drogul favorit? Sunetul, zgomotul care vă place? Sunetul, zgomotul pe care îl detestaţi? Bărbat sau femeie pentru a ilustra o nouă bancnota? Meseria pe care nu v-ar fi plăcut să o faceţi? Planta sau animalul  în care v-ar plăcea să vă reîncarnaţi? Dacă Dumnezeu există, ce v-ar plăcea să-l auziţi spunându-vă după moarte?

 *Votre juron, gros mot ou blasphème favori?

Despre admiratia mea pentru Bernard Pivot – aici

Un DA sau un NU: laudă votului emotional


« Democraţia lui Traian Băsescu înseamnă un popor care sta cuminte în bănci, eventual cu mâinile la spate, un popor care nu vorbește neintrebat, un popor care vorbește doar dacă repeta constiincios si cuminte discursul presedintelui si al acolitilor lui. »

Bine zice domnul Stelian Tănase pe blogul său, o excelenta sursa de comentarii politice pertinente, bine echilibrate, facute cu cap si inima.

Aud la fiecare rand de alegeri ca nu ar trebui sa votam emotional, ci rational.

E o utopie. Orice decizie este incarcata emotional. Exista in clinica situatii nefericite in care este intrerupta legatura dintre creierul emotional si zonele de procesare a informatiei actuale. Oamenii afectati nu mai pot sa ia decizii. (Puteti citi despre asta in Eroarea lui Descartes de Damasio – carte despre care am mai scris pe blog).

Atunci cand vine vorba despre alegerea (sau demiterea!) prin vot a unui lider care sa ma reprezinte, incarcatura emotionala e, probabil, covarsitoare.

Am facut elogiul votului negativ. Fac acum apologia votului emotional. Pentru ca emotiile sunt cele care ne misca. Nu in mod garantat spre succes. Dar atunci cand te afli intr-un impas, un singur lucru e sigur: daca repeti aceleasi miscari vei ramane in acelasi impas. Iar a nu lua nici o decizie e cel mai periculos impas.