“Trebuie să pornesc de la premisa că e mai bine să ştii, decât să nu ştii, să te aventurezi, decât să nu te aventurezi; că magia şi iluzia, oricât de fabuloase, oricât de seducătoare, nu fac altceva decât să şubrezească, în cele din urmă, spiritul uman. Eu iau foarte în serios vorbele lui Thomas Hardy: « Dacă există cumva o cale spre mai bine, ea reclamă să privim în faţă răul cel mai mare »”.

Am citat din prologul cărţii Călăul dragostei şi alte poveşti de psihoterapie, scrisă în urmă cu peste 20 de ani de psihiatrul şi psihoterapeutul californian Irvin D. Yalom şi tradusă în 2008 în româneşte. O carte pe care o recomand tuturor celor care vor să (se) înteleagă mai bine.

“A privi în faţă răul cel mai mare” nu se suprapune peste zicala populară “a pune răul înainte”. Am întâlnit frecvent situaţia în care omul e convins că dacă generalizează o experienţa personală negativă va fi ferit de dezamăgiri în viitor (“Am crezut in prietena mea, dar ea a spus vorbe rele despre mine; mi-am dat seama că nu există de fapt prietenie”).

Sărim prea des de la emoţia negativă legată de eşec sau de teama de eşec la planificarea defensivă a viitorului; alteori ne aruncăm compulsiv spre viitor pentru a nu avea răgazul să fim expuşi unor asemenea temeri.

“A privi în faţă răul cel mai mare” înseamnă a avea curajul de a întelege sursele general umane ale nefericirii; a privi în faţă frica de moarte, frica de libertate, frica de singurătate, neliniştea de a nu găsi un sens evident al propriei vieţi. Despre aceste frici e vorba în cele 10 poveşti (adevărate) istorisite de un maestru al psihoterapiei, dar şi un maestru al scriiturii.

Dacă veţi citi cartea, veţi afla câte ceva şi despre ce învaţă terapeutul de la cel care îi solicita ajutorul şi că vâslesc amândoi în aceeaşi barcă. Îi dau din nou cuvântul maestrului:

“Noi, psihoterapeuţii, pur şi simplu nu putem să nu reacţionăm cu simpatie şi solicitudine la problemele pacienţilor, îmboldindu-i să le infrunte hotărâţi. Nu le putem spune «voi şi problemele voastre». Dimpotrivă, trebuie să vorbim despre noi şi problemele noastre, pentru că viaţa noastră, existenta noastră, va fi întotdeauna strâns înlănţuită cu moartea, dragostea cu pierderea, libertatea cu teama, evoluţia cu separarea. Din acest punct de vedere, suntem cu toţii, impreuna, în aceeasi barcă”

Deşi nu pare, Călăul dragostei şi alte poveşti de psihoterapie poate fi o lectură potrivită pentru vacanţă.