Săptămâna aceasta am luat o carte doar pentru că mă interesa subiectul, dar nu aveam mari asteptări în legatură cu scriitura. Numele autorului – Horia Stancu – imi era complet necunoscut. Romanul se intitulează Fanar, iar, de pe coperta IV, Nicolae Manolescu m-a incurajat să cumpăr cartea cu urmatoarele cuvinte:

 » Nimic nu izbuteste mai bine autorul decat scena de culoare, bazarul de oameni, descrierea strazilor din Istanbul sau Bucuresti, a hanurilor, a crâşmelor, aratarea vietii porturilor si a pescarilor. In acestea nu e pur si simplu culoare istorica: nici o documentatie nu ar fi putut tine locul spiritului de observatie. »

Am cumparat deci cartea, insa nu am fost initial prea grabit deschid volumul de aproape 600 de pagini. Imi ziceam ca va fi o placuta trecere de vreme in vreo zi cu ploaie. A stat doua zile uitata printr-o geanta, de unde am luat-o alaltaieri, cand am avut un ragaz neprevazut (doua consultatii au fost reprogramate din cauza traficului).

A fost dragoste la prima vedere. Nu am terminat-o inca, dar nu poate fi decat savuroasa si in urmatoarele 300 de pagini. E incredibil cate personaje vii si credibile stapaneste autorul, si cat de usor te poarta de la Stambul la Bucuresti si apoi in Alexandria Egiptului. Iar scriitura e alerta, frumoasa si captivanta.

[mai mult – aici]