“În părul tău e blonda auroră
Şi-n ochi eternul nimb al strălucirii.
Făptura ta o leagănă zefirii
Şi-n glasul tău e-o muzică sonoră.
Pe trupul tău divin întreaga floră
Şi-a dat tributul ei sortit iubirii
Şi-n sânii tăi, tăria răzvrătirii
Suprema năzuinţă ţi-a dat soră.
Spre fructul cald al poamei tentatrice
Nu poate-oricine-n fapt să se ridice!
Nu poate-oricine roadele să guste,
De-a fi gravat ca-n plăci de gramofoane
Dospit în carnea bestiei auguste
Sonorul ritm al speciei umane! »
Versurile citate sunt din Frumoasă și jună de Mihai Eminescu, Singurătate de Grigore Vieru şi Je suis heureuse de Jacques Prévert.

« Pentru a face pe cineva să evolueze pe calea « sănătăţii » mentale şi/sau a înţelepciunii, e suficient să îl aduci puţin câte puţin în situaţia de a înlocui rivalul printr-un model, de a renunţa la rivalitate. Înţelepcinea constă în a iubi ceea ce ai deja. E o provocare dificilă în lumea în care trăim.[…] Pentru a vi se vinde un ceas, nu vi se vor da detalii de ceasornicărie. Vi se va arăta ceasul la mâna unei vedete, în aşa fel că vă veţi spune că dacă James Bond are un Rolex, cumpărând un Rolex veţi deveni un pic James Bond. Când luaţi metroul, suportaţi atacul năucitor al publicităţii care vă dă toate dorinţele în vrac. Doar într-o singură staţie, aveţi dorinţa unei călătorii în Maroc, a unei vacanţe la munte, de a avea o maşina frumoasă, de cine-ştie-câte-alte-lucruri încă. Când aţi parcurs cincisprezece staţii, ieşiţi într-o stare de frustrare totală gândindu-vă la toate lucrurile de care sunteţi privat! Priviţi toată lumea cu un aer înciudat şi acesta e motivul pentru care noi trăim într-o lume unde nu mai sunt decât modele care sunt tot atâţia rivali şi rivali care sunt tot atâtea modele!« 





