Auteur : Dan Ghenea

Antologia poeziei erotice: Australia


Aventura

de Katherine Gallagher

El avea un fel de a se uita la ceas
cand venea,

in timp ce se dezbraca. Ea nu
se uita niciodata la ceas,

stia ca va pleca
dupa un ceas sau doua

si fetisul lui
era un fel de a o lasa sa inteleaga

ca va fi acasa la el
ca de obicei, pentru cina.

Cu toate astea, era ceva sigur,
ar putea-o duce asa cu anii –

Asteptare, telefon, vizita.
Nu indeajuns, dar totusi ceva.

Cat de putin, ea si-a dat seama intr-o zi
cand el i-a trimis flori,

amintindu-si ca e ziua ei
si ea a plans.

(originalul aici)

 

Egali în demnitate


Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt numiţi « cei întocmai cu Apostolii ». Amândoi.

Femeia şi bărbatul sunt egali in demnitate în biserică.

Ne încurcăm prea adesea în discuţii sterile despre rolurile diferite. Oricare ar fi împărţirea rolurilor, femeia şi bărbatul au acces egal la treapta cea mai de sus a harului. Împreună.

Iar aceasta nu e o interpretare modernistă – dovada e chiar acest nume dat de Tradiţie Sfintilor Constantin şi Elena: « cei întocmai cu Apostolii ».

100 de ani de singurătate


« Gasesc ca afisarea patriotismului este indecenta. Un om care simte dragoste pentru tara, un om care este decis ca in interesul tarii sa-si sacrifice propria existenta nu are voie sa se bata pe piept cu sentimentul acesta. » (Corneliu Coposu; sursa – aici)

Corneliu Coposu la Versoix mai 1990 (3), ©Casa Majestatii Sale Regelui(sursa foto – aici)

Aş vrea să mai văd măcar o dată un om politic român care să nu ceară nimic pentru sine, să-i fie de de ajuns posibiliatea de a servi România…

Aş vrea să mai văd măcar o dată un om politic român care să spună senin că ar da încă o dată zeci de ani din viaţă pentru a-şi afirma credinţa în România…

Aş vrea să mai văd măcar o dată un om politic român care să fie ferm şi moral şi în acelaşi timp capabil să unească…

Dacă asta nu se va întâmpla, nu Corneliu Coposu va fi trăit degeaba. Noi vom fi trăit degeaba.

Antologia poeziei erotice: Angola


ELOGIUL SPIRITUALITĂŢII

de Alda Lara

Nu spune că sânii mei
sunt doi porumbei albi,
obosiți că nu pleacă …
sau că trupul meu
este un fruct cald și bun
care în nopțile de vară,
îţi face poftă de muşcat și rănit …
Nu spune că buzele mele
sunt promisiuni de dorințe
abia-nfrânate,
sau că părul meu despletit
îţi aduce aminte de îmbrăţişările ușoare
ale zilelor neterminate …

că mâinile tale ştiu să culeagă
ceea ce nu este …

Ci mai bine vino să-mi spui,
că simţirea mea
este vibrantă și firavă,
ca grația
unei fete în floare …
că inteligența mea
este adâncă şi fără veşminte,
ca nopțile fără lună,
și că voința mea,
este atât de puternică și plină,
că numai dragostea ta
o condamnă! …

 

(originalul aici)

 

Vorbind aflu ce gândesc


Prin ce mijloc putem reduce disconfortul cognitiv pe care îl resimţim în urma unei experienţe emoţionale? Cum putem satisface nevoia care îl împinge pe individ să restaureze ordinea, să ânţeleagă cele întâmplate şi să restabilească sensul?[…]

Cuvântul joacă în acest caz un rol capital. În lucrările sale asupra producerii sensului în cadrul organizaţiilor, Weick (Sensemaking in organizations, 1995) afirmă că «văzând ceea ce spunem, descoperim ceea ce gândim» (Bernard Rimé – Comunicarea socială a emoţiilor)

Experienţele emoţionale sunt izvorul de sens, iar verbalizarea emoţiilor e principalul proces de producere de sens.

Iar atunci când nu dăm sens emoţiilor prin cuvinte şi existenţa devine una robotică.

Ca in acest clip publicitar cu roboţi, produs probabil de nişte roboţi umani care nici măcar nu ştiau că sunt roboţi – creadeau că sunt « creativi » (a fost unul dintre cele mai costisitoare eşecuri publicitare – 2,4 milioane $)

http://www.youtube.com/watch?v=B3NGN4t4hm4

Antologia poeziei erotice: Noua Zeelandă (Aotearoa)


Fata care a stat lângă mine
marţi la casa librăriei
Whitcoulls din Hamilton

de Glenn Colquhoun

Pentru zece secunde am fost
îndrăgostit de tine.

În prima secundă ne-am întâlnit.

Tu cumpărai cărţi de bucate.

În a doua secundă ne-am întors
Luând din priviri bucăţi din celălalt.

În a treia secundă ne-am ţinut uşor unul pe altul.
Pielea ta era o pisicuţă jucânduse cu o perdea.

Ne-am sărutat în secunda a patra.

Porţile din faţă s-au lovit de zidurile noastre.

Ne-am căsătorit în secunda a cincea.
Rochia ta era din palmier Nikau.

Într-a şasea secundă am construit o casă cu vedere spre lac.

Nu a fost niciodată ordonată şi iarba ne ajungea la genunchi.

În secunda a şaptea ne-am certat:

În legătură cu pasta de dinţi şi cu poezia
si cu cine să ducă gunoiul.

Într-a opta secundă am devenit graşi şi fericiţi
şi ne întindeam pe pământ după masă.

Burta ta zvâcnea cu un copil rotund.

În secunda a noua eram bătrâni în aceeaşi grădină
a aceleiaşi case pe malul aceluiaşi lac în aceeaşi dragoste.

În secunda a zecea ne-am spus la revedere.

Mâna ta a alunecat departe de mine dar
mi s-a părut ceva ce-aş fi putut simţi.

Am trecut iarăşi unul pe lângă altul fără întoarcere

Ca şi cum totuşi ne-am întâlnit într-un fel doar la casa
librăriei Whitcoulls din Hamilton
într-o marţi bleu pal de septembrie.

(originalul aici)

 

Oameni care iubesc România


Una peste alta, a fost o experienţa absolut minunată. Îmi vor ramane în amintire şi puiul de piţigoi stătea pe cărarea de alergare şi pe care l-am evitat în ultima secundă, după care l-am aşezat la loc ferit, în iarbă. Şi startul solemn dat în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Nicolae. Şi traseul minunat de alergare, de-a lungul bulevardului Kisseleff şi pe lângă lacul Herăstrău. Şi blândeţea privirii Principesei Margareta, la festivitatea de premiere. Şi sentimentul că ţara asta merită oameni demni la conducerea ei, oameni care să o iubească şi sa o respecte nu din vorbe, ci din fapte, aşa cum o fac de atâta timp membrii Casei Regale a României.

Am citit şi recitit de ieri până azi acest comentariu al Ramonei, în care descrie participarea ei la 10 Mai (l-am şi postat integral pe celălalt blog – Regatul României; tot acolo am început o nouă serie Paşoptiştii, Dumnezeu şi trei mari regi). Mi-a reînnoit speranţa că ţara asta nu va pieri. Cel puţin atâta timp cât vor trăi oameni care pot să îi vadă chipul frumos, care pot să o iubească.

Despre plăcerea calmă de sine


Se bucură în ultima vreme de un succes dubios expresia “a se iubi pe sine”. Spun dubios pentru că adesea implică ideea “mă iubesc pentru ca am descoperit motive pentru care merit sa fiu iubit”; or, “placerea calmă de a fi eu insumi” (Carl Rogers) nu are nici o legatura cu “meritul”. Meritul e un diferenţiator faţă de altii şi induce ideea competiţiei, or, a mă placea pe mine însumi merge în paralel cu empatia fata de altii.

…….. mai mult pe Ralix.ro (aici)

Dragostea romantica a fost inventata tarziu in istoria erotica a umanitatii. Mai precis, chiar in epoca artei si literaturii numite romantice. Lui Romeo nu i-ar fi trecut prin cap sa o invite pe Julieta la o cina romantica. Nici macar la un picnic. Sau poate credeti ca veti gasi in textul lui Shakespeare macar o vaga aluzie la un week-end romantic la Lacul Garda (la doua ore de mers cu caleasca de Verona!)? Nici gand! – See more at: http://ralix.ro/peisaj-amoros/#sthash.HEL3fsDq.dpuf

Adevăratul şi singurul sens al vieţii


“Sfarsitul lumii nu-l va aduce un cataclism, asa cum gresit isi inchipuie multi, ci dorinta demonica de a ucide, care incepe sa puna stapanire pe tot mai multa lume…Atunci cand ultimul om capabil sa iubeasca va fi ucis, viata pe pamant isi va pierde adevaratul si singurul sau sens, acela de-a iubi…Sa iubesti inseamna sa simti suferinta celuilalt ca pe a ta…”

Am citat dintr-un comentariu de pe acest blog, in care este citat un fragment din cartea lui Savatie Baştovoi, Diavolul este politic corect.

Blogul împlineşte 3 ani. Mulţumesc tuturor celor care au trecut pe aici. Multumesc celor care au comentat. Imi cer iertare dacă v-am supărat uneori. Nu-mi cer scuze dacă v-am tulburat.

Continuăm?