Auteur : Dan Ghenea

Aur e prea mult în verighete


Va spun din start ca titlul e furat de la Marius Mihalca. El nu a gasit altceva mai bun de facut decat sa plaseze acest vers dintr-un  cantec al formatiei Savoy in mijlocul unei relatari interesante despre un spectacol de opera la care s-a dus cu temerea ca ar putea fi plictisitor, dar nu a fost pentru ca era cu gnomi, uriași, zei, nimfe și oameni.

A nimerit-o atat de bine incat m-a facut sa citesc si recitesc « Aurul Rinului », doar-doar oi gasi locul de unde a scos propozitia sclipitoare despre verighete. De unde sa banuiesc ce profunzimi wagneriene ascunde cantecul « Domnisoară, domnisoară! »: « Dor in inimi este prea putin/ Aur e prea mult în verighete »

Luni veti putea citi pe Ralix.ro un articol despre dragoste si balanta puterii in cuplu.

24 de zile in Balcani (3): Studenica


Morava se formeaza prin unirea altor doua Morave: de Vest si de Sud. In bazinele celor trei e cuprinsa Serbia centrală (in toate sensurile: geografic, istoric, national, religios).

De la Kraljevo am mers in amonte pe valea Ibarului, cel mai mare afluent al Moravei de Vest. Ne-am dat seama ca tacusem pret de vreun sfert de ceas dupa ce am intrat in acest univers strict limitat de coamele muntilor, dar curgand parca la nesfarsit. Aveam senzatia ca daca as lua-o pe jos pe malul apei nu m-as mai opri si nici n-as ajunge vreodata; si probabil ca as uita sa vorbesc sau m-as mira mereu de vorbele mele.

DSCF1753In aceasta atmosfera, mi s-a parut ca indicatorul pentru manastirea Studenica a aparut pe neasteptate. Am mers 11 kilometri (mult) deasupra vaii Studenica, intr-un peisaj nevirgin (si nu ma refer doar la soseua bine asfaltata, ci si la carierele de marmura, exploatate de aproape o mie de ani), dar in care splendoarea domina macularea.

Despre manastire n-o sa va spun ceea ce puteti afla si singuri. Ceea ce m-a impresionat a fost contrastul dintre maretia, eleganta si forta marmurei  si frumusetea linistita a merilor din livada de pe deal. ceasContrast care imi dadea, paradoxal, senzatia de armonie si siguranta.DSCF1758

Merele erau in pârga iar ceasul solar indica ora a zecea a zilei de vara tarzie (ceasul al patrulea dupa amiază).

24 de zile in Balcani (3): Inima rurala a Serbiei


Cand am luat-o spre nord pe autostrada Niš – Belgrad, mi-a venit in minte că drumul cel mai scurt spre Muntenegru ar fi fost exact in sens invers, numai că ar fi trecut prin Kosovo. Personal, cred ca avertismentele in legatura cu siguranta fizica a turistilor sunt exagerate, dar atunci cand a trebuit sa ma gandesc in termeni de sicane, imprevizibilitati si abuzuri care se pot ivi intr-un asemennea teritoriu in care mustul inca fierbe, mi-am zis ca mai bine ocolim.

(Nu mai fusesem in Kosovo, dar in Albania mi s-a intamplat, in urma cu 8 ani, mie si tuturor celor care eram la acea ora la punctul de frontiera de pe aeroportul « Maica Tereza » din Tirana, sa ni se ceară câte 10 euro ca « taxă de iesire din Albania »!)

Tot pe autostradă m-am gandit ca nu am intrebat-o pe mamaie de la Piatra daca stie de unde anume din Serbia veniseră bunicii sau străbunicii ei. Povestea pe care am auzit-o la scoala despre « noi suntem aici de 2000 de ani » nu trebuie sa o luati chiar literal: majoritatea localitatilor din Oltenia au fost depopulate si repopulate de mai multe ori in ultimul sfert de mileniu, asa ca stramosii oricarui oltean au venit din multe locuri.

Улаз у ВрбуDe altfel, cand am iesit de pe autostrada si am luat-o pe un drum national spre Kraljevo, peisajul chiar imi amintea de Oltenia cea mai dinspre munte. Zona aceasta este chiar centrul geografic al tarii si pastreaza inca amintirea faptului ca Serbia a renascut in secolul XIX ca stat taranesc (pana si Karagheorghe, primul domnitor, avea origini taranesti).

Ajungem fara incidente la Kraljevo, prin care trecem repede pentru ca este programat ca etapa la intoarcere. De fapt, avem un traseu in forma de 8, iar Kraljevo este singurul punct prin care vom trece de doua ori.

Fado de Pessoa


Un fado pessoan/ Într-un cartier din Lisabona/ Un poem lusitan/ În cuvintele lui Camões/ Un pescăruș pe pământ/ Un subiect predicat/ Un port uitat/ Un vapor ancorat//

Vantul duce/ Doar  vorbe/ Pastrează-ti in piept/ Ingenuitatea//Figură de stil/ Vocea ta în arcul/ Unui vers deja risipit/ In privirea lui Pessoa//

O frază perfectă/ Și un sărut prelungit/ O ușă deschisă/ Lasă să treacă miros de păcat/ O chitară cu cu pană/ Auzită  în prag/ Într- un oras elegant cu vedere la chei//

Leva-as o vento/ Meras palavras/ Guarda no peito/A ingenuidade//

Figura de estilo/ Tua voz na proa/ De um verso já gasto/ No olhar de Pessoa//

Leva-as o vento…

Pentru că nu am ajuns azi la concertul Anei Moura (timisorenii o pot vedea poimâine, 5 octombrie, la Teatrul National), am ascultat cateva fado si am tradus unul (Fado de Pessoa). Il puteti asculta aici. Bonus : Ate ao Verao.

O regină care nu iubea aurul


... Si care intelegea că oamenii sunt adevarata bogatie.

Am reblogat pe Regatul României articolul Carmen Sylva: “Carpaţii ascund şi astăzi comori de aur”, publicat de Silvia Irina Zimmermann pe un foarte interesant blog bilingv (în germană si română) dedicat Reginei Elisabeta a României (http://sylvaregina.wordpress.com)

File:Regina Elisabeta - Foto05.jpg

Iar dacă ne-am bucurat de Festivalul Enescu, sa-i multumim si pentru asta reginei care căuta si se ingrijea de aurul din oameni. Enescu a fost Enescu si datorită Reginei Elisabeta. Si Enescu si-a recunoscut fără echivoc această datorie: Poema Română isi atinge maiestuos finalul încorporând organic Imnul Regal (puteti asculta aici)

Treburi de femeie, muncă de bărbat


« A fost odată ca niciodată o tânără persoană pe nume Scufiţa Roşie, care trăia cu mama ei la liziera unei păduri vaste. Într-o bună zi, mama ei o rugă să ducă un coş încărcat cu fructe proaspete şi nişte apă minerală la domiciliul bunicii ei, nu pentru că asta ar fi fost treabă de femeie – nu, Doamne fereşte -, ci fiindcă făcea astfel un gest generos, care stimula dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la comunitate.” (James Finn Garner – Poveşti corecte politic de adormit copiii)

Mai mult despre povesti si stereotipurile de gen am scris pe Ralix.ro – aici.

Frauda nu e ecologica


Frauda stiintifica. Cea cu incalzirea globala.

Timp de un deceniu incalzirea globala devenise o dogma. Daca schitai un zambet sceptic nu puteai fi decat fie un ignorant, fie unul platit de marile trusturi petroliere.

Apogeul a fost atins in 2007, cand  Al Gore a prezentat lumii documentarul An Inconvenient Truth (Un adevar incomod), un documentar in care ursii polari ne aratau pentru ultima data o fata melancolica inaintea disparitiei, banchiza se topea la picioarele lor, oceanul crestea si insule din Pacific dispareau pentru totdeuna sub ape.

Si, bineinteles, temperatura crestea … si crestea … si crestea…

In decembrie 2007 Gore a luat Premiul Nobel pentru Pace (impreuna cu un comitet al carui nume nu vreau sa mi-l amintesc), iar in decembrie 2008 am stiut ca in acel an temperatura medie nu a crescut, ci a scazut.

De fapt, domnii nobelizati stiau prea bine, inca din 2007, ca temperatura in ultimii 20 de ani variase in ambele sensuri si ca temperatura record din 2007 era aceeasi cu cea din 1998.

Iar povestea cu cresterea nivelului oceanelor prin topirea banchizei era totusi o gafa de clasa a VI-a, pentru care nu era nevoie de experimente complicate: sa fi pus un cub de gheata intr-un pahar si sa vada ce se intampla cu nivelul apei prin topirea ghetii.

Numele a fost schimbat fara preaviz: noul cuvant de ordine este « schimbari climatice  globale ». Se incapatineaza sa pastreze abordarea « globala ». Desigur se incapataneaza in continuare sa sustina  si ca teoria incalzirii globale e in esenta corecta.

Desi ursii polari prospera si si-au extins habitatul. Desi Nauru nu a diparut sub ape. Desi in vara aceasta banchiza s-a topit mult mai putin ca de obicei. Desi temperatura medie anuala nu a mai atins maximul din 2007.

Ce-ar fi sa coboram din stratosfera teoriilor globale, pe pamantul de langa casa?  Care are nevoie de comunitati responsabile, nu de salvatori globali.

24 de zile in Balcani (3): O dimineata la Niš


M-am trezit foarte de dimineata. La 6 fara 2 minute eram deja in strada. Credeam ca ma voi plimba cel putin o ora printr-un oras adormit. Dar orasul mi-o luase inainte: laptării, brutării si debite de tutun si ziare erau deschise inca de la 5.30, iar supermarketurile se pregateau sa deschida.

Am dat o prima tura prin laptării, am facut o colectie de placinte si cornuri si m-am intors la hotel unde fetele dormeau cel mai dulce somn, asa ca am estimat la inca doua-trei ore timpul pentru a doua tura.

Im place sa colind orase la ore mai putin « turistice » si oarecum la intamplare. Niš mi s-a parut oprit in timp undeva in anii « 80 ai Iugoslaviei (asa cum i-am vazut la televizor, pe cand, craiovean fiind, a privi la televizor insemna, in trei sferturi din cazuri, a da « pe sârbi »). « Socialismul de consum » titoist a dat faliment la inceputul anilor 90 si a fost apoi inlocuit de economia de razboi. Incredibil, dar adevarat, aceasta tara s-a aflat in razboi civil, cu mici intreruperi, vreme de 20 de ani!

Датотека:A town hall wannabe..jpgOamenii sunt binevoitori. O bunavointa un pic aspra, care are totusi avantajul ca nu te simti dadacit atunci cand ceri ajutorul. Orasul imi pare nu urat ci uratit, asa cum s-a intamplat si cu multe orase românesti in anii 80: biserici ascunse dupa blocuri, spatii verzi reduse la minim, mari bulevarde taiate drept, larg si sec (ceea ce e oarecum necesar la Niš, care e punctul de intersectie a doua mari magistrale europene).

Plecăm tarziu, spre prânz, si sărim peste vizitarea fortaretei si a ruinelor romane, pentru ca vreau să nu pierdem vizitarea manastirii Studenica, aflata in drumul nostru spre Novi Pazar, unde urmeaza sa innoptam.

Cuvinte RUPTE: Fundamentalism


RUPTE e un acronim pentru răsturnate, uzate, părăsite, trădate, expulzate. Rupte de sensul lor originar.

FUNDAMENTÁL, -Ă I. adj. de bază, principal, esențial.

Termenul derivat « fundamentalist » a devenit, in mod ciudat, o eticheta negativa. Se vorbeste despre pericolul fundamentalismului si despre virtutile tolerantei. A nu fi « fundamentalist » pare sa fie imperativul minimal al educatiei civice.

Daca o casa are o fundatie solida, e bine. Daca un om recunoaste ca are o fundatie solida, s-ar putea sa fie categorisit ca « fundamentalist ».

Exemplele « clasice » de fundamentalism cu care ne bombardeaza mass-media sunt de, fapt, exemple de rigorism.

Conflictul dintre fundamentalism si rigorism e ilustrat cel mai bine de fundamentalistul Iisus din Nazaret:

« Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta ». Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: « Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi ». Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. (Evanghelia dupa Marcu)

Rigoristii, pe de alta parte, vorbesc asa:

Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; Iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? (Evanghelia dupa Ioan)

Cel care stie care e adevarata fundatie le raspunde:

« Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. » Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia, stând în mijloc. 

Ar parea ca Iisus e un adept al relativismului moral, daca povestirea s-ar opri aici.  Finalul nu lasa insa nici un dubiu ca e fundamentalist, dar nu rigorist:

Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti.

Rigoristii sunt profund dezorientati. Ei nu stiu sa distinga o ierarhie a poruncilor, asa ca vor sa aiba reguli stricte pentru orice. Stabilind sute de reguli, uita pe parcurs chiar fundamentele.

Partea rea e ca fundamentele insasi au capatat o presa proasta. Putini mai indraznesc sa vorbeasca despre fundamente, si mai putini indraznesc sa scrie. Probabil ca nu as fi scris acest text daca nu as fi citit pe un blog de calitate ca autorul se defineste, fara ezitari, ca fundamentalist crestin. E vorba de Tudor Visan-Miu, un tânar deosebit pe care va invit sa-l vizitati aici.

Forma adevarata a iubirii de sine


« Uneori stai si te gandesti daca e ingaduit vreun fel de iubire de sine… N-ai voie sa te distrugi. Nu-i egoism, sa nu talcuim gresit; dar uneori parca ti-e ingaduit pentru tine, pentru salvarea ta, sa cugeti la tine savarsind binele. Este forma, as zice, adevarata, a iubirii de sine » […]

(Părintele Galeriu – Predică despre iubirea vrăjmasilor)