Catégorie : In cautarea noematicii

Vorbind aflu ce gândesc

· 2 commentaires ·

Prin ce mijloc putem reduce disconfortul cognitiv pe care îl resimţim în urma unei experienţe emoţionale? Cum putem satisface nevoia care îl împinge pe individ să restaureze ordinea, să ânţeleagă cele întâmplate şi să restabilească sensul?[…]

Cuvântul joacă în acest caz un rol capital. În lucrările sale asupra producerii sensului în cadrul organizaţiilor, Weick (Sensemaking in organizations, 1995) afirmă că «văzând ceea ce spunem, descoperim ceea ce gândim» (Bernard Rimé – Comunicarea socială a emoţiilor)

Experienţele emoţionale sunt izvorul de sens, iar verbalizarea emoţiilor e principalul proces de producere de sens.

Iar atunci când nu dăm sens emoţiilor prin cuvinte şi existenţa devine una robotică.

Ca in acest clip publicitar cu roboţi, produs probabil de nişte roboţi umani care nici măcar nu ştiau că sunt roboţi – creadeau că sunt « creativi » (a fost unul dintre cele mai costisitoare eşecuri publicitare – 2,4 milioane $)

http://www.youtube.com/watch?v=B3NGN4t4hm4

Cuvinte RUPTE: Mironosiţă

· 1 commentaire ·

RUPTE e un acronim pentru răsturnate, uzate, părăsite, trădate, expulzate. Rupte de sensul lor originar.

Mironosițe = femei evlavioase, purtătoare de mir, cari se duseră la mormântul lui Isus spre a-i unge trupul de pe cruce, dar cărora îngerul le vesti învierea Domnului: săptămâna mironosițelor, a doua săptămână după Paști.

Acesta e sensul originar. Între timp au devenit mult mai folosite sensurile peiorative – a simula smerenia, nevinovăţia, evlavia – în expresii ca « a face pe mironosiţa ». În ultima vreme chiar şi sensurile peiorative au luat-o razna şi nu mai au niciun raport cu cuvântul originar.

Exemplu de pe un blog « feminin »: « Urasc mironositele. Alea care rad ca proastele dupa prima gura de Cuba Libre sau dupa primul fum dintr-o tigara mai speciala.Alea al caror zambet e proportional ca dimensiuni cu numarul barbatilor din camera.  Alea care simt nevoia sa isi reafirme feminitatea la orice colt de strada, impiedicandu-se si scrantindu-si glezna gratios. »

E clar că aici nu mai avem un raport, fie şi negativ, cu sensul originar. Mironosiţă  devine un coş de gunoi pentru tot ce nu-i place « autoarei ». Dar cred că alegerea « coşului de gunoi » nu e întâmplătoare. Mironosiţele erau purtătoare ale unor virtuţi – fidelitate, curaj, recunoştinţă – care nu mai sunt la modă în anumite cercuri « emancipate ».

Un articol frumos (de fapt, în bună măsură, o citare a unui text despre mironosiţe al Părintelui Arsenie Boca), intitulat Femeile iubirii, puteţi citi pe anomismia (aici).

Raiul pe pământ

· 2 commentaires ·

Cu adevărat însă spun vouă: Sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu.[…]

Şi fiind întrebat de farisei când va veni împărăţia lui Dumnezeu, le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. (Evanghelia după Luca)

Săptămâna a trecut repede şi nu am apucat să scriu, de Sf. Gheorghe, ceva ce am tot amânat – ceva despre un Gheorghe de la care am învăţat că într-adevăr cei blânzi moştenesc pământul. Am scris despre acest George cu inima largă la rubrica Admiraţii (articolul Perii din Grădina Raiului).

Pentru biblioterapie vă propun Jorge Luis Borges (Ruinele Circulare). « Mă socotesc nevrednic de Infern ori Paradis », zicea argentinianul Gheorghe, dar nu se putea opri să-şi imagineze Raiul ca pe o bibliotecă. Raiul începea în inima lui cu o bibliotecă.

Şi tot pentru biblioterapie vă pun aici un link pentru a putea citi online Un veac de singurătate. Gabriel Garcia Marquez a fost atras de multe milenarisme (« raiuri pe pământ » promise de falşi profeţi seculari – de exemplu, amicul său, Fidel Castro), dar a rămas fidel inimii sale pline de iubire, speranţă, credinţă.

Tema pentru biblioterapie este: Inima şi amintirea. Fără emoţii nu există amintire. Iar amintirea de sine înseamnă verbalizarea şi semnificarea emoţiilor. Restul e literatură. Proastă.

Acolo şezum şi plânsem

· 6 commentaires ·

La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: « Cântaţi-ne nouă din cântările Sionului! » Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? (Psalmul 136)

Am dansat în copilărie pe Rivers of Babylon şi nu aveam habar că Boney M cântă pe versete din Biblie.

De unde era să ştiu? La şcoală ne pomeneau de Dosoftei când era vorba de istoria literaturii române, dar numai titlul: Psaltirea în versuri.

Dacă ne-ar fi deschis şi cartea, am fi dat peste Psalomul 136, care curge dintru început într-o frumoasă limbă românească:

La apa Vavilonului,/ Jelind de țara Domnului,/ Acoló șezum și plânsăm/ La voroavă ce ne strânsăm,/ Și cu inemă amară,/ Prin Sion și pentru țară,/ Aducându-ne aminte,/ Plângeam cu lacrămi herbinte.

Dosoftei îşi ia mici libertăţi poetice în traducere. Boney M respectă textul canonic. Dosoftei adaugă lacrimi. Boney M creează un gospel disco. Poate exista un gospel disco? Şi dacă da, poate muzica disco să ducă tristeţea plânsului sau, şi mai mult, tristeţea celor care nu mai pot să plângă?

Cum vă spuneam, dansam pe Boney M, iar cuvintele de după primul vers treceau pe lângă mine. Iar plânsul (« we wept ») se pierdea în yeee-ul dinainte (care părea mai degrabă vesel). Cântam făra să ştiu « cântarea Domnului în pământ străin ».

Cum am ajuns să vă scriu despre apa Vavilonului? Pentru că am iniţiat o rubrică de biblioterapie şi prima temă care mi-a venit în minte a fost plânsul. Plânsul care poate fi o eliberare (grecii de duceau la teatru ca să plângă, realizând astfel catharsisul) sau o otravă lentă (a nu mai putea să plângi e însă întotdeauna o otravă mai puternică).

Iar prima carte care mi-a venit în minte în legătură cu plânsul (mai bine zis cu lipsa lacrimilor) a fost Întunecare, de Cezar Petrescu. În care unul dintre capitole are titlul Acolo şezum şi plânsem.

Apoi, ajungând la psalm, mi-am dat seama care ar putea fi alte două lecturi terapeutice: Harpa şi umbra, de Alejo Carpentier şi poemul Acesta, de Fernando Pessoa.

Dar am dat şi peste un Tudor Gheorghe, care chiar găseşte notele potrivite pentru plâns, neplâns, amintire şi uitare, aşa cum se ivesc ele din pslmii traduşi de Dosoftei şi din poemul lui Miron Costin, Viaţa lumii. I-auziţi:

http://www.youtube.com/watch?v=O5prZaJmVFE

http://www.youtube.com/watch?v=QNA2A3yNaQk

P.S. A citit cineva Stranger in a Strange Land de Robert Heinlein?

Porci şi sfinţi

· 8 commentaires ·

« Fiinţa umană nu este un lucru printre altele; lucrurile se determină unele pe altele, în vreme ce omul se autodetermină. Ceea ce el devine – în limitele înzestrării sale şi ale mediului în care se află – este ceea ce el a făcut din sine însuşi. În lagărele de concentrare, de pildă, în aceste laboratoare vii, în acest loc al încercărilor, am văzut şi mărturisim că unii dintre tovarăşii noştri s-au comportat asemenea porcilor, în vreme ce alţii s-au purtat ca sfinţii. Omul poartă în sine ambele potenţialităţi; pe care dintre acestea o actualizează depinde de deciziile sale, iar nu de condiţiile în care se găseşte. […] În cele din urmă, omul este acea fiinţă care a inventat camerele de gazare de la Auschwitz! Dar el este deopotrivă si fiinţa care a intrat în aceste camere de gazare cu capul sus, cu rugăciunea Tatăl nostru sau Shema Israel pe buzele sale. » (Viktor E. Frankl – Psihiatria reumanizată)

Iertarea produce iubire

· 4 commentaires ·

« Iar cui [i] se iartă puţin, puţin iubeşte. »(Evaghelia după  Luca)

Ţinem o contabilitate perpetuă a datoriilor celorlalţi către noi. Şi prea puţin iertăm. Dar la iubire ne simţim îndreptăţiţi. Şi iată că intră şi iubirea în această contabilitate a drepturilor şi obligaţiilor.

Iertarea produce iubire. Iertarea e un act de libertate şi eliberează şi iubirea din condiţionarea « datoriei ». Dacă iertarea e plenară şi iubirea e. Dacă « iertarea » e doar o rostogolire a datoriei (« te iert, dar mă aştept să… »), atunci şi iubirea produsă e puţină şi şovăitoare.

Iertăm prea puţin şi ne cerem prea rar iertare. Şi cercul se închide. Pentru că iertarea se împlineşte doar în relaţie cu o altă persoană, conştientă de diferenţa dintre bine şi rău. Nu pot ierta un copac care îmi stă în drum.

Dacă fiecare dintre noi se consideră drept, cum ar putea să ceară iertare? Şi cui să mai oferi iertarea?

Iar celui ce i se iartă puţin, puţin iubeşte. Şi cel ce iartă puţin, puţin iubeşte. La cine va merge să lichideze creanţa, toată acea listă de datorii neiertate?

„Toţi oamenii sunt diferiţi »

· 1 commentaire ·

« Portretul lui M »: O carte-mărturie excepţională despre rostul unei vieti pline de suferinţă

Cine e liber?

· 7 commentaires ·

« Nu poate iubi decât omul liber. Cine e liber? » Şi a fost tăcere. Scurtă, pentru că a fost întrerupta de « Cine e fericit? », care a primit acelaşi răspuns.

Preferăm fericirilor simple nefericiri complexe.

Ne luăm prea în serios inteligenţa (şi ratăm astfel drumul către inima noastră), nu mai vrem şi nu mai ştim să plângem (si ratăm ocazia eliberării), blândeţea ne pare o slăbiciune (şi ratăm astfel dulceaţa lumii), mila ni se pare incceptabilă (şi ratăm astfel cea mai  simplă şi generală formă de iubire)…

Cine e liber? Celor care sunt liberi nu le mai pun întrebarea despre fericire. Toţi oamenii liberi sunt fericiţi.

[Depresia e punctul nevralgic al iubirii]

· 6 commentaires ·

https://i0.wp.com/bookaholic.ro/wp-content/uploads/2014/03/demonul.jpg« Depresia e punctul nevralgic al iubirii.[…] Când se instalează, degradează eul şi, în cele din urmă, eclipsează capacitatea de a da ori de a primi afecţiune.[…] Ea distruge nu numai legătura cu ceilalţi, ci şi capacitatea de a fi împăcat când eşti doar cu tine însuţi. Iubirea, chiar dacă nu are rolul de a ne păzi de depresie, este ceea ce protejează mintea şi o apără de sine.[…] Iubirea uită din când în când de noi, iar noi uităm de iubire. În depresie, devine de la sine înţeleasă lipsa de scop a oricărei iniţiative şi a fiecărei emoţii, lipsa de sens a vieţii înseşi. Singurul sentiment ce rămâne în această stare lipsită de iubire este lipsa de importanţă. » (Andrew Solomon – Demonul amiezii)

E chiar primul paragraf al cărţii şi spune multe despre stilul original al acestui scriitor. Pe a doua pagină am dat peste un paragraf care arată întinderea lecturilor pe care Andrew Solomon le-a pus la lucru în această anatomie a depresiei.

« Sfântul Antonie, aflat în deşert, când a fost întrebat cum îi deosebeşte pe îngerii care vin la el umili de diavolii care vin sub înfăţişări strălucitoare, aspus că după felul în care te simţi dupa ce au plecat.Când te-ai despărţit de un înger, simţi că prezenţa lui te-a întărit; după ce a plecat un diavol simţi oroare. Suferinţa psihică e un înger umil, care te lasă cu gânduri puternice, limpezi şi cu sentimentul propriei profunzimi. Depresia e un diavol care te lasă îngrozit. »

Laude prostiei

· 5 commentaires ·

« Mai bine să fii bănuit de prostie  fiindcă nu stii să te împotriveşti cu vorba, decât să fii socotit înţelept pentru neobrăzarea ta.

În tot lucrul socoteşte-te lipsit de învăţătură şi toată viaţa înţelept te vei afla. Să nu dai nimănui vreun lucru pe care nu-l ai, ca să nu te ruşinezi, în sufletul tău, şi din asemănarea cu viaţa ta să nu iasă minciuna la iveală. Iar dacă trebuie să spui cuiva ceva, vorbeşte-i ca şi cum ai avea să înveţi ceva de la el, fără obrăznicie.

Când, aşadar, ţi se dă putinţa să gândesti, gândeşte; să nu fii fără ruşine despre taine, ci închină-te, slăveşte şi mulţumeşte în tăcere. ,,Că nu-i bine să mănânci miere multă”

 Mai bine este pentru tine si fii numit de muţime prost, din pricina simplităţii tale, decât să fii numit înţelept şi desăvârşit cu mintea, pentru că te-ai lăudat.

Cuvintele din păţanie (experienţă) neapărat să le primeşti, oricât ar fi de simplu (prost) cel ce le grăieşte. Căci vistieriile cele mari ale regilor de pe pământ primesc bucuros sporul unui bănuţ al unui cerşetor şi din pâraiele cele mici se umplu râurile şi-n cursul lor se măresc. »

(Sf. Isaac Sirul)