Catégorie : Marginea normalitatii

Vanilia şi piperul vieţii


Un articol bine sistematizat despre efectele unor mirodenii asupra creierului (

Cliquer pour accéder à 021_0414CP_Bourgeois_FINAL.pdf

)

Pe scurt:

Nucşoara – antidepresiv (efect dovedit pe şoareci şi oameni); efect afrodisiac (presupus la oameni, dovedit la şoareci)

Şofranul – efect stimulant cert, efect antidepresiv incert (autorii citează 3 studii, toate făcute în Iran – întâmplător sau nu, principalul producător de şofran!)

Scorţişoara şi cuişoarele – efect calmant

Vanilia vanilina are efect relaxant (pe termen scurt) şi antidepresiv (după o folosire mai îndelungată); aroma de vanilie are efect antianxios

Piperul negru – piperina creşte productia de endorfine şi serotonină şi potentează receptorii GABA, ceea ce l+ar putea face interesant pentru tratarea insomniei şi tulburărilor anxioase.

De menţionat că toate aceste mirodenii au potenţial de dependenţă.

[Naivitatea nu e recomandabilă]


« Naivitatea nu e recomandabilă în psihoterapie. Medicul, ca şi educatorul, trebuie să nu piardă niciodată din vedere posibilitatea de a fi conştient sau inconştient indus în eroare, şi anume nu doar de pacientul său, ci în primul rând de sine însuşi. Pornirea de a trăi în iluzii şi de a crede într-o ficţiune despre sine – în sens bun sau rău – este aproape de nebiruit. Nevroticul este un om care cade pradă iluziei. Dar cine este amăgit îi amăgeşte pe ceilalţi.[…] Psihoterapeutul trebuie să ştie că, în măsura în care crede într-o teorie şi într-o anumită metodă, va fi în mod sigur dus de nas de anumiţi pacienţi, anume de cei care sunt suficient de abili ca să-şi aleagă o ascunzătoare sigură în spatele pieselor de lux ale teoriei şi să utilizeze metoda pentru a face ascunzătoarea de negăsit.

[…] Mi se pare de fiecare dată comic când aud medici balneari arghirofili asigurând că tratează după «ADLER» sau «FREUD» ori chiar «JUNG». Aşa ceva nu există şi nu poate să existe, iar dacă totuşi se întâmplă, atunci drumul spre eşec e sigur. Dacă îl tratez pe domnul X, atunci sunt obligat să utilizez metoda X, iar la doamna Z, metoda Z. Ceea ce vrea să spună că mijloacele şi căile de tratare sunt predominant determinate de natura pacientului. Toate experienţele şi punctele de vedere psihologice, indiferent că provin dintr-o teorie sau alta, dunt eventual folositoare. Un sistem teoretic […] constă, pe de-o parte, din reguli profesionale, pe de alta, din ideile preferate, determinate temperamental, ale autorilor.[…] Terapia reală şi eficientă a nevrozei este întotdeauna individuală şi de aceea utilizarea tenace a unei anumite teorii sau metode nu poate fi considerată decât ca eronată din temelii. » (C.G. Jung – Psihologia analitică şi educaţia)

Fericirea clonelor


Ieri cred că mi-am pierdut vremea cu Particulele elementare, de Michel Houellebecq. Că nu ştie să scrie se vede de la primele pagini. Cum reuşeşte totuşi să ne prindă în capcană? Poate prin uluirea pe care mi-a provoacat-o această varză metafizico-sexuală. Pur şi simplu nu mă puteam abţine să văd ce enormitate se lăfăie pe paginile următoare.

Sex. Scandal. Simplificare. Cam asta e reţeta lui Houellebecq. Plus un marketing agresiv făcut de autorul însuşi (care recunoaşte că îşi proiectează romanele în functie de probabilitatea succesului comercial şi că petrece cea mai mare parte a timpului în turnee de promovare).

Omul e un cabotin. Am aflat asta citind şi nişte interviuri cu el (dacă tot citisem 300 de pagini, ce mai contau cateva în plus!). Iată un fragment de interviu în care se compară cu Dostoievski (şi îl convoacă şi pe Dumnezeu la întâlnire!):

HOUELLEBECQ: Aş spune că întrebarea dacă dragostea există încă joacă în romanele mele acelaşi rol ca întrebarea despre existenţa lui Dumnezeu la Dostoievski.

INTERVIEWER: S-ar putea ca dragostea să nu mai existe?

H: Aceasta e întrebarea momentului.

I: Şi ce îi cauzează dispariţia?

H: Ideea materialistă că suntem singuri, trăim singuri şi murim singuri. Nu e o idee prea compatibilă cu dragostea.

I: Ultimul roman, Posibilitatea unei insule, sfârşeşte într-o lume populată de clone solitare. Ce v-a făcut să vă imaginaţi acest viitor cenuşiu în care oamenii sunt clonaţi înainte de a atinge vârsta de mijloc?

HOUELLEBECQ: […] Suntem prinşi în capcană într-o lume de copii. Copii bătrâni. Dispariţia transmiterii patrimoniale înseamnă că un tip bătrân este azi doar o ruină inutilă. Lucrul pe care îl preţuim cel mai mult dintre toate este tinereţea, ceea ce însemnă că viaţa devine automat deprimantă, pentru că viaţa constă, în mare, în a îmbătrâni. (sursa aici)

Din Particulele elementare nu vă dau niciun citat. Dacă o cititţi, o faceţi pe propria răspundere. Nerecomandată persoanelor depresive. Contraindicată persoanelor cu ideaţie suicidară activă.

P.S. Titlul face referire la « mutaţia metafizică » pe care o propune autorul pentru a scăpa de nefericirile speciei umane: eliminarea reproducerii sexuate. Mijlocul tehnic este clonarea. Clonele ar fi fericite şi nemuritoare. Nemuritoare în felul bacteriilor.

 

 

Despre plăcerea calmă de sine


Se bucură în ultima vreme de un succes dubios expresia “a se iubi pe sine”. Spun dubios pentru că adesea implică ideea “mă iubesc pentru ca am descoperit motive pentru care merit sa fiu iubit”; or, “placerea calmă de a fi eu insumi” (Carl Rogers) nu are nici o legatura cu “meritul”. Meritul e un diferenţiator faţă de altii şi induce ideea competiţiei, or, a mă placea pe mine însumi merge în paralel cu empatia fata de altii.

…….. mai mult pe Ralix.ro (aici)

Dragostea romantica a fost inventata tarziu in istoria erotica a umanitatii. Mai precis, chiar in epoca artei si literaturii numite romantice. Lui Romeo nu i-ar fi trecut prin cap sa o invite pe Julieta la o cina romantica. Nici macar la un picnic. Sau poate credeti ca veti gasi in textul lui Shakespeare macar o vaga aluzie la un week-end romantic la Lacul Garda (la doua ore de mers cu caleasca de Verona!)? Nici gand! – See more at: http://ralix.ro/peisaj-amoros/#sthash.HEL3fsDq.dpuf