De câteva zile urmăresc cu oarecare curiozitate și un pic de stupoare cazul Sauvage. E vorba de o sentință de condamnare la 10 ani de închisoare pentru omor cu premeditare. O mișcare publică de « simpatie » față de doamna Sauvage l-a determinat pe Președintele Republicii să acorde o « grațiere parțială » (o posibilitate legală nefolosită niciodată până acum).
Iată, pe scurt, faptele:
Mme Sauvage trăia de 40 de ani cu un soț care o agresa frecvent. În ziua faptei, soțul vine acasă și o găsește dormind (doamna Sauvage folosea în ultimii ani doze mari de medicamente sedative). O trezește în mod violent. Violența fizică este minoră de această dată (după ani in care violența soțului atingea cote extreme – niciodată doamna Sauvage nu a făcut totuși plângere, ba chiar a determinat-o pe una dintre fiicele sale să-și retragă o plângere).
Mme Sauvage stă circa o jumătate de oră privindu-și, din spate, agresorul care fumează pe terasă. Apoi, ca într-o transă, însă fiindu-i limpede ce vrea să facă, încarcă o pușcă și trage. De trei ori. Între al doilea și al treilea foc e o pauză mai lungă.
Avocata doamnei Sauvage își face prost meseria. Pentru că, în loc să caute să convingă juriul să acorde circumstanarețe atenuante, mizează pe o noțiune care nu există în lege – cea a « legitimei apărări decalate/întârziate ».
Organizații civice se entuziasmează de idee și vor legiferarea imediată a acesteia. Uluitor.
Puțini dintre cei care fac din doamna Sauvage portdrapelul cauzei victimelor violentei familiale își dau seama că ea a fost totuși complice la violențele pe care fiicele sale le-au suferit.
O intrebare pe care nu am auzit-o chiar deloc e următoarea: cine îi prescria doamnei Sauvage sedative și pentru ce?
Eclipsă totală de suflet
« În zorii celui de-al treilea mileniu, sufletul este dat uitării. Poeții și artiștii, printr-o substituție curioasă, nu mai acordă importanță decât dublului său, corpul, soma, care altădată însemna corpul inanimat, fără viață, cadavrul. Filosofii par să creadă că e vorba de un subiect devenit istorie, bun doar pentru antologii. Cât despre psihanaliști, ei nici măcar nu mai îndrăznesc să numească subiectul studiilor lor. În Dictionnaire de la psychanalyse de Roudinesco și Plon (1997) nu există nici « suflet »(«âme») între « ambulatorium » și « american psychiatric association », nici psyché între « psychasthénie » și «psychiatrie». În fine, teologii, poate din grija de a nu trece drept dualiști demodați, sau pur și simplu sătui de controverse centenare, par acum jenați de acest cuvânt : i-l preferă pe cel de persoană (…) Sufletul absentează astfel din lucrări moderne și din dicționare de teologie creștină, ba chiar și din liturghia catolică pentru morți.
Eclipsă a sufletului.»
( Laura Bossi –Histoire naturelle de l’âme, PUF, 2003)
Rugă pentru noi şi regele nostru
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
Si după multimea îndurarilor Tale, şterge fărădelegea mea.
Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
Ca fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
…
Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
(Psalmul 50)
Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele! Întru necaz m-ai desfătat! Milostiveşte-Te spre mine şi ascultă rugăciunea mea.
Fiii oamenilor, până când veţi fi grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna?
…
Cu pace, aşa mă voi culca şi voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat.
(Psalmul 4)
Ce poţi da fără să ai?
“Glück ist das Einzige, was wir anderen geben können, ohne es selbst zu haben.”
“Fericirea este singurul lucru pe care-l putem oferi altora fără să-l avem.”

Königin Elisabeth von Rumänien – Regina Elisabeta a României (1843-1916)
(citată şi tradusă de Silvia Irina Zimmermann pe blogul Carmen Sylva. Regina Elisabeta a României)
Raiul e verde
Raiul e verde –
poti să-l vezi dacă iarba
zâmbeste spre cer.
Jurnal de român în Franța (18-19)
Z18, Rodez
Azi intentionam să merg la un meci de rugby al echipei locale, dar e o ploaie măruntă, continuă. Asa că intru să văd un film la multiplexul din Rodez. Aleg o vizită virtuală ghidată la Galeriile Uffizzi (dacă tot nu am vrut să stau la coadă acum două veri, la Florența, mi se pare simpatic să fac vizita acum dintr-un fotoliu confortabil). Aici se bucură de mare succes asemenea vizite sau excursii virtuale 3D la cinematograf si transmisiile live (tot 3D) de la Metropolitan si Balșoi. Chiar văzusem in programul pentru seara trecută Turandot; nu m-am dus pentru că se termina târziu si nu imi era clar cum ajung inapoi la Sainte Marie.
Z19, Rodez
Inteleg de ce crede doamna V că DP a plagiat-o. Cea mai bună parte a cartii lui DP (cam vreo douazeci de pagini din doua sute!) are intr-adevar aceeasi tramă ca si autobiografia doamnei V. Citind in paralel cele două bucăti, imi era greu sa imi amintesc dupa cateva ore cine ce a scris. Restul cărtii lui DP m-a plictisit până la somn si mi s-a parut ca nu are mare legatură, nici stilistică, nici tematică, cu fragmentul amintit.
Si dacă DP a avut in fată manuscrisul doamnei V si l-a folosit? Si dacă, in plus, DP insusi a recunoscut cinic acest lucru, punând o cheie in chiar primele pagini ale romanului său?
Veghează la anonimatul autorului – cu atât mai mult cu cât el ar putea fi oricine, schimbă numele oamenilor si locurilor, nu se stie niciodată unde isi fac cuib susceptibilitătile. Nu tinti publicarea exhaustivă a acestui jurnal, nu o vei scoate niciodată la capăt.
Jurnal de român în Franța (15-17)
Z15, Rodez
Aflu că există o subventie departamentală pentru cumpărarea unei biciclete electrice. 300 de euro. Nu e rău deloc!
Z16, Rodez
Discutie la ceaiul de la ora cinci (de fapt, 4.45). Constat că băietii colegei psiholog încă pot face ceea ce făceam noi în copilărie – să plece cu prietenii si să se joace prin cartier.
Z17, Rodez
Merg la piata de sâmbătă. La Rodez sunt organizate două târguri săptămânale de produse agricole, miercurea si sâmbăta. In lunile de vară, târgul de sâmbătă chiar ocupă complet centrul orasului (circulatia auto fiind deviata pana la ora 17). Azi sunt mai putini oameni ca la un targ de miercuri. Vedetele – rața, porcul, peștele și brânzeturile locale – nu lipsesc insa nici intr-o zi rece de iarna.
Unde dragostea nu mai are loc
« În cele necesare, unitate, în cele îndoielnice, libertate, în toate, dragoste » (Fericitul Augustin)
Fanaticul vede peste tot necesitatea, scepticul se îndoiește de toate în numele libertății. Nici unul nici altul nu mai au loc în mintea și inima lor pentru dragoste.
Jurnal de român în Franța (11 – 14)
Z11, Rodez
Fac o plimbare până în satul cel mai apropiat, Druelle (Druela, în occitană). Un traseu de drumeție ușor și frumos. De altfel, mă și întâlnesc cu un grup de randonneuri (drumeți) și cu trei grupuri de cicliști în această după amiază de duminică în care poți auzi la kilometri prin liniștea profundă.
Z12, Rodez
Ședințele de echipă care au loc în fiecare dimineață sunt foarte utile. Atmosferă colegială care trece peste diferențele de vârstă, de statut, de origine. Peste două zile se pensionează o colegă infirmieră; are 41 de ani de muncă doar la Sainte-Marie și a prins vremurile când așezământul era administrat de o Maică-Superioară.
Z13, Rodez
Am făcut cunoștință cu secretarele serviciului în care lucrez. Foarte de treabă (notez asta pentru că aveam alte așteptări!)
Z14, Rodez
Seara citesc dintr-un manuscris de 400 de pagini al doamnei V., internată aici. Susține că a fost plagiată de un scriitor francez foarte cunoscut, care ar fi folosit 20 de pagini din manuscrisul ei pentru un roman premiat în 2012. Am cumpărat și respectiva carte, să văd despre ce e vorba. Oricum, ca primă impresie, doamna V. scrie bine.
Jurnal de român în Franța (7-10)
Z7, Rodez
După-amiază încerc să ajung pe jos în oraș. Ziua e însorită, peisajul e frumos. Fac vreo patruzeci de minute până în Bourran (un cartier nou din Rodez). Când am fost în vizită de recunoaștere, în septembrie, aici am stat. Și constat că revăd cu bucurie locurile.
Dau o tură prin oraș să rezolv câteva treburi. Mai întâi, să văd unde îmi deschid un cont. Intru la CA. E cinci și douăzeci, programul afișat e până la 17.45, dar bate deja vânt de plecare. Persoana de la recepție se duce să se lămurească asupra cererii mele. Revine după 7-8 minute cu un cartonaș pe care sunt scrise, de mână, cu litere foarte mici, cele trei documente necesare. Îmi spune că trebuie să stabilesc un rendez-vous. Prima dată disponibilă este peste două săptămâni. Zic merci, zic nu și plec mai departe.
Fac o încercare și la BNP. E deja 17.40, programul de lucru e același și la ei, nu mă aștept la mare lucru. Contrar așteptărilor, mă preia prompt un domn foarte amabil, mă ascultă atent, dispare într-un birou un minut sau două, și revine cu o programare peste câteva zile plus o carte de vizită a consilierei cu care trebuie să mă întâlnesc. Acum îmi vine în minte că și bancomatele BNP-ului sunt prietenoase și politicoase – te întreabă în ce fel de bancnote să îți dea suma solicitată, de exemplu. Tocmai au câștigat un nou client
Z8, Rodez
Dimineața o petrec la resurse umane semnând multe hârtii. E adevărat că e multă birocrație, dar despre oamenii cu care am avut de-a face nu pot spune decât lucruri de la foarte bine în sus. La Sainte-Marie se simte o autentică grijă față de oameni.
Pentru că numărul de practică vine mâine, am după-amiaza liberă. Profit de ea uitându-mă la emisiuni-concurs de cultură generală. « Questions pour un champion » are același prezentator de peste treizeci de ani. Sunt hotărât să mă duc și eu la preselecții cândva anul acesta.
Z9, Rodez
Prima zi de lucru cu drepturi și obligații depline. Constat încă o dată că echipa e foarte bine pregătită și atmosfera e bună.
Z10, Rodez
Sâmbătă dimineața. După ce îmi iau porția de peisaj înverzit de la fereastra camerei de zi, mai citesc un capitol din România medicilor. După amiază, fiindcă tot am prins gustul, merg pe jos, prin pădure și apoi pe malul Aveyronului, până în Rodez.

