Am găsit mai demult la Sf. Simeon Noul Teolog o descriere a inconştientului care era analogă conceptului freudian de inconştient. Nimic nou sub soare.

Azi, fiind ziua de Sf. Ion, am citit câte ceva din Ioan Cassian (360 – 435), întemeietorul monahismului occidental (dar care s-ar putea sa fi fost din Scythia Minor – Dobrogea de azi). Redau mai jos fragmente din capitolul Despre întristare din scrisoarea către episcopul Castor, intitulată Despre cele opt gânduri ale răutaţii. De remarcat că în literatura creştină multi termeni sunt duali; există o întristare « bună » (pe care azi am numi-o tristeţe normală) şi o întristare « rea ». Asemănarea celei din urma cu conceptul actual de depresie se poate vedea in citatele care urmează.

« […]Scurt vorbind, întristarea tulbură toate sfaturile mântuitoare ale sufletului şi usucă toata puterea şi stăruinţa lui, […]legându-l de gândul deznădejdii.

[..]Caci precum molia roade haina şi caria lemnul, aşa întristarea mănâncă sufletul omului. Ea îl face să ocolească toată întâlnirea bună şi nu-l lasă să primească cuvânt de sfat nici de la prietenii cei adevăraţi, precum nu-i îngăduie să le dea răspuns bun şi paşnic. Ci învaluind tot sufletul, îl umple de amărăciune şi de nepăsare. In sfârsit îi pune în minte gândul să fugă de oameni, ca de unii ce i s-ar fi facut pricină de tulburare şi nu-l lasă să-şi dea seama că nu dinafară vine boala, ci ea mocneste înăuntru, făcandu-se arătată când vine vreo ispită care o da la iveală. Căci niciodată nu s-ar vătăma omul de om, dacă nu ar avea mocnind înăuntru pricinile patimilor.[…]

Când aşadar pentru oarecare pricini, zise « îndreptăţite », ne despărţim de fraţi, n-am tăiat pricinile întristării, ci numai le-am schimbat, fiindca boala ce mocneste înăuntru se poate aprinde şi printr-alte lucruri. De aceea tot razboiul să ne fie împotriva patimilor celor dinăuntru.[…] »