La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: « Cântaţi-ne nouă din cântările Sionului! » Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? (Psalmul 136)
Am dansat în copilărie pe Rivers of Babylon şi nu aveam habar că Boney M cântă pe versete din Biblie.
De unde era să ştiu? La şcoală ne pomeneau de Dosoftei când era vorba de istoria literaturii române, dar numai titlul: Psaltirea în versuri.
Dacă ne-ar fi deschis şi cartea, am fi dat peste Psalomul 136, care curge dintru început într-o frumoasă limbă românească:
La apa Vavilonului,/ Jelind de țara Domnului,/ Acoló șezum și plânsăm/ La voroavă ce ne strânsăm,/ Și cu inemă amară,/ Prin Sion și pentru țară,/ Aducându-ne aminte,/ Plângeam cu lacrămi herbinte.
Dosoftei îşi ia mici libertăţi poetice în traducere. Boney M respectă textul canonic. Dosoftei adaugă lacrimi. Boney M creează un gospel disco. Poate exista un gospel disco? Şi dacă da, poate muzica disco să ducă tristeţea plânsului sau, şi mai mult, tristeţea celor care nu mai pot să plângă?
Cum vă spuneam, dansam pe Boney M, iar cuvintele de după primul vers treceau pe lângă mine. Iar plânsul (« we wept ») se pierdea în yeee-ul dinainte (care părea mai degrabă vesel). Cântam făra să ştiu « cântarea Domnului în pământ străin ».
Cum am ajuns să vă scriu despre apa Vavilonului? Pentru că am iniţiat o rubrică de biblioterapie şi prima temă care mi-a venit în minte a fost plânsul. Plânsul care poate fi o eliberare (grecii de duceau la teatru ca să plângă, realizând astfel catharsisul) sau o otravă lentă (a nu mai putea să plângi e însă întotdeauna o otravă mai puternică).
Iar prima carte care mi-a venit în minte în legătură cu plânsul (mai bine zis cu lipsa lacrimilor) a fost Întunecare, de Cezar Petrescu. În care unul dintre capitole are titlul Acolo şezum şi plânsem.
Apoi, ajungând la psalm, mi-am dat seama care ar putea fi alte două lecturi terapeutice: Harpa şi umbra, de Alejo Carpentier şi poemul Acesta, de Fernando Pessoa.
Dar am dat şi peste un Tudor Gheorghe, care chiar găseşte notele potrivite pentru plâns, neplâns, amintire şi uitare, aşa cum se ivesc ele din pslmii traduşi de Dosoftei şi din poemul lui Miron Costin, Viaţa lumii. I-auziţi:
http://www.youtube.com/watch?v=O5prZaJmVFE
http://www.youtube.com/watch?v=QNA2A3yNaQk
P.S. A citit cineva Stranger in a Strange Land de Robert Heinlein?
DAN GHENEA 
Astept cu interes si viitoarele articole din aceasta rubrica.
Pentru mine, “Intunecare” a fost o lectura dificila in liceu. O carte voluminoasa, cu multe personaje auxiliare si cu un personaj principal care nu mi-a spus prea multe atunci. Poate recitita acum imi va parea altfel… Dar am deja alte carti in asteptare anul acesta.
Cu privire la subiectul “plans”, recomand si eu o carte: “Plansul lui Nietzche”, de Irvin Yalom, care a fost si ecranizata.
Actiunea, ce are loc in Viena la sfarsitul secolului al 19lea, ii are ca protaganosti pe Friedrich Nietzche – filozoful existentialist german, cel pentru care “Dumnezeu a murit”, un om chinuit inca din copilarie de migrene severe – si renumitul doctor Joseph Breuer, mentorul lui Sigmund Freud. La insistentele unei foste iubite a filozofului, ingrijorata de depresia profunda a acestuia care il poate duce in pragul sinuciderii, Nietzche este acceptat ca pacient de catre doctorul Breuer, chinuit la randul sau de obsesia pentru o tanara pacienta isterica. Intre filozof si psihoterapeut se naste o frumoasa prietenie, cei doi vindecandu-se unul pe celalalt printr-un sublim dialog terapeutic. Postez mai jos un fragment din cartea “Plansul lui Nietzsche” de Irvin Yalom.
« Lui Breuer îi veni o idee ciudată.
— Friedrich, te rog, hai să încercăm un experiment.
Poţi să-ţi imaginezi că lacrimile tale au glas?
Lăsînd jos batista, Nietzsche se uită la el cu ochii înroşiti, buimăcit.
— Încearcă doar cîteva minute, îl rugă Breuer cu blîndeţe. Dă glas lacrimilor tale. Ce-ar spune ele?
— Mă simt atît de stupid.
— Şi eu m-am simţit stupid încercând toate acele experimente ciudate pe care mi le sugerai tu. Fă-mi pe plac. Incearcă.
Fără să-l privească, Nietzsche începu:
— Dacă una din lacrimile mele ar avea simţuri, ar spune… ar spune… — aici el vorbi într-o şoaptă puternică, şuierată — „În sfîrşit liberă! încarcerată atîţia ani! Omul ăsta, omul ăsta uscat nu m-a lăsat niciodată să-mi dau drumul. » Asta vrei să spui? întrebă revenind la vocea lui normală.
— Da, e bine, foarte bine. Continuă. Altceva?
— Altceva? Lacrima ar spune — din nou şoapta şuierată — „Ce bine e să fii eliberată! Patruzeci de ani într-un bazin cu apă stătută, în sfîrşit, în sfîrşit bătrînul face curăţenie! Oh, cît mi-am dorit să evadez! Dar nici o portiţă de ieşire, nimic pînă cînd acest doctor vienez n-a deschis poarta ruginită.
Nietzsche se opri şi îşi şterse ochii cu batista.
— Îţi mulţumesc, spuse Breuer. Un deschizător de porti ruginite — un compliment splendid. Acum, cu vocea ta, spune-mi mai multe despre tristeţea din spatele acestor lacrimi.
— Nu, nu tristeţe! Dimpotrivă, cînd îţi vorbeam, acum cîteva minute, despre a muri singur, am simţit un mare val de uşurare. Nu atît cu privire la ce spuneam, ci pentru că spuneam, că, în sfîrşit, în sfîrşit, spuneam cuiva ce simt.
— Vorbeşte-mi mai mult despre această senzaţie.
— Puternică. Tulburătoare. Un moment sfînt! De aceea plîngeam. De aceea plîng acum. N-am mai făcut niciodată asta. Priveşte-mă! Nu-mi pot opri lacrimile.
— E bine, Friedrich. Lacrimile sînt purificatoare.
Cu faţa îngropată în mîni, Nietzsche dădu din cap. »
Da, Plânsul lui Nietzsche e o carte care merită citită.
Multă iubire și recunoștință am pentru Yalom.
Citindu-l, e ca și cum ai mai face o formare în psihoterapie.
Plânsul, semn că am mișcat ceva și am început să construim, împreună cu omul căruia îi întindem pachetul de șervețele, unul dintre accesorile obligatorii ale unui cabinet.
Sint uimita. Surprinsa. Dan, tu insuti esti terapie. Doar citind inlantuirea curiozitatii tale, adincimes gindirii tale, putem intra in acel sistem de gindire ce ne elibereaza de depresie. Biblioterapie. Teatroterapie. Arterapie. DanGhenea-o-terapie.
foarte frumos articolul.