Catégorie : Carti

Demonul plictiselii a scufundat demonul amiezii

· 5 commentaires ·

Am fost la lansarea cărţii despre care v-am pomenit acum câteva zile – Demonul amiezii, de Andrew Solomon.

Vorbitorii au tinut parcă dinadins să ocolesca exact domeniul lor de competenta – psihiatrul a vorbit mai mult despre literatură, iar scriitorul a dat niste sentinte diagnostice foarte tranşante.

Despre « managerul cultural », ce sa mai zic: a vorbit mai mult despre sine, la superlativ. A zis si despre Solomon ceva tot la superlativ, dar tare ciudat: ca e atât de profund că ea nu e sigură că l-a înţeles cu adevărat. Si nu mi-e clar ce fel de management cultural a facut daca nu l-a convins pe « Andrew » sa vina la lansare, când autorul însuşi i-a zis că originea tatalui sau (« de undeva din Moldova ») e foarte importanta pentru el.

Oricum, discursurile fiind lungi şi imprecise, am avut timp sa citesc multe pagini din cartea în discuţie. Şi am constatat că prima impresie a mea a fost greşita: stilul e destul de lemnos si « corect politic », iar citarile sunt cam din auzite.

Paginile citite nu m-au convins nici macar că Solomon este un jurnalist cu stil. Iar daca aş fi mai avut vreun dubiu, prezentarea făcută cărţii mi l-ar fi spulberat. Lansarea a fost, de fapt, o scufundare. Demonul plictiselii a scufundat Demonul amiezii.

„Toţi oamenii sunt diferiţi »

· 1 commentaire ·

« Portretul lui M »: O carte-mărturie excepţională despre rostul unei vieti pline de suferinţă

Privirea e poarta sufletului, dar vocea e cheia

· 4 commentaires ·

…………………………………………………………………………………………..

Nu putem stoca imagini în memoria de lungă durată, le putem păstra doar codificându-le în simboluri. Pentru simboluri şi istorii avem nevoie de cuvinte. Or, Mica Sirena îşi lăsase cuvintele în adâncul mării, acolo unde nicio ancoră nu poate ajunge. E mută, iar prinţul construieşte povestea doar cu vorbele lui. Şi îi dă rolul de “cea mai buna prietenă”, confidenta dragostei lui la distanţă pentru fata de la mânăstire, pe care o credea salvatoarea lui.

“O, dac-ar şti el că eu mi-am pierdut pe veşnicie glasul numai ca să pot ajunge până la dânsul!” îşi spunea Mica Sirena când erau petreceri la palat şi ea ar fi putut cânta mai frumos decat toate. Ceva tot putea sa facă: dansa (deşi ori de câte ori picioarele ei atingeau pământul parc-ar fi călcat pe vârfuri de cuţit). „Cu fiecare mişcare pe care-o făcea, frumuseţea ei ieşea şi mai mult la iveală, iar ochii vorbeau şi privirile mergeau la inimă mai adânc decât cântecul roabelor”. Ochii frumoşi şi dansul au fost suficiente doar pentru a dormi pe o saltea de catifea, la uşa prinţului.

………………………………………………………………………………………………

Puteţi citi începutul şi sfârşitul acestei poveşti reciclate aici

“O, dac-ar şti el că eu mi-am pierdut pe veşnicie glasul numai ca să pot ajunge până la dânsul!” isi spunea Mica Sirena cand erau petreceri la palat si ea ar fi putut canta mai frumos decat toate. Ceva tot putea sa faca: dansa (deşi ori de câte ori picioarele ei atingeau pământul parc-ar fi călcat pe vârfuri de cuţit). „Cu fiecare mişcare pe care-o făcea, frumuseţea ei ieşea şi mai mult la iveală, iar ochii vorbeau şi privirile lor mergeau la inimă mai adânc decât cântecul roabelor”. Ochii frumosi si dansul au fost suficiente doar pentru a dormi pe o saltea de catifea, la usa printului. – See more at: http://ralix.ro/mica-sirena-si-vocea/#sthash.hINWMTVh.dpuf
“O, dac-ar şti el că eu mi-am pierdut pe veşnicie glasul numai ca să pot ajunge până la dânsul!” isi spunea Mica Sirena cand erau petreceri la palat si ea ar fi putut canta mai frumos decat toate. Ceva tot putea sa faca: dansa (deşi ori de câte ori picioarele ei atingeau pământul parc-ar fi călcat pe vârfuri de cuţit). „Cu fiecare mişcare pe care-o făcea, frumuseţea ei ieşea şi mai mult la iveală, iar ochii vorbeau şi privirile lor mergeau la inimă mai adânc decât cântecul roabelor”. Ochii frumosi si dansul au fost suficiente doar pentru a dormi pe o saltea de catifea, la usa printului. – See more at: http://ralix.ro/mica-sirena-si-vocea/#sthash.hINWMTVh.dpuf

“O, dac-ar şti el că eu mi-am pierdut pe veşnicie glasul numai ca să pot ajunge până la dânsul!” isi spunea Mica Sirena cand erau petreceri la palat si ea ar fi putut canta mai frumos decat toate. Ceva tot putea sa faca: dansa (deşi ori de câte ori picioarele ei atingeau pământul parc-ar fi călcat pe vârfuri de cuţit). „Cu fiecare mişcare pe care-o făcea, frumuseţea ei ieşea şi mai mult la iveală, iar ochii vorbeau şi privirile lor mergeau la inimă mai adânc decât cântecul roabelor”. Ochii frumosi si dansul au fost suficiente doar pentru a dormi pe o saltea de catifea, la usa printului.

– See more at: http://ralix.ro/mica-sirena-si-vocea/#sthash.hINWMTVh.dpuf

Nu putem stoca imagini in memoria de lunga durata, le putem pastra doar codificandu-le in simboluri. Pentru simboluri si istorii avem nevoie de cuvinte. Or, Mica Sirena isi lasa cuvintele in adancul marii, acolo unde nicio ancora nu poate ajunge. E muta, iar printul construieste povestea doar cu cuvintele lui. Si ii da rolul de “cea mai buna prietena”, confidenta dragostei lui pentru fata de la manastire, pe care o credea salvatoarea lui.

“O, dac-ar şti el că eu mi-am pierdut pe veşnicie glasul numai ca să pot ajunge până la dânsul!” isi spunea Mica Sirena cand erau petreceri la palat si ea ar fi putut canta mai frumos decat toate. Ceva tot putea sa faca: dansa (deşi ori de câte ori picioarele ei atingeau pământul parc-ar fi călcat pe vârfuri de cuţit). „Cu fiecare mişcare pe care-o făcea, frumuseţea ei ieşea şi mai mult la iveală, iar ochii vorbeau şi privirile lor mergeau la inimă mai adânc decât cântecul roabelor”. Ochii frumosi si dansul au fost suficiente doar pentru a dormi pe o saltea de catifea, la usa printului.

– See more at: http://ralix.ro/mica-sirena-si-vocea/#sthash.hINWMTVh.dpuf

[Depresia e punctul nevralgic al iubirii]

· 6 commentaires ·

https://i0.wp.com/bookaholic.ro/wp-content/uploads/2014/03/demonul.jpg« Depresia e punctul nevralgic al iubirii.[…] Când se instalează, degradează eul şi, în cele din urmă, eclipsează capacitatea de a da ori de a primi afecţiune.[…] Ea distruge nu numai legătura cu ceilalţi, ci şi capacitatea de a fi împăcat când eşti doar cu tine însuţi. Iubirea, chiar dacă nu are rolul de a ne păzi de depresie, este ceea ce protejează mintea şi o apără de sine.[…] Iubirea uită din când în când de noi, iar noi uităm de iubire. În depresie, devine de la sine înţeleasă lipsa de scop a oricărei iniţiative şi a fiecărei emoţii, lipsa de sens a vieţii înseşi. Singurul sentiment ce rămâne în această stare lipsită de iubire este lipsa de importanţă. » (Andrew Solomon – Demonul amiezii)

E chiar primul paragraf al cărţii şi spune multe despre stilul original al acestui scriitor. Pe a doua pagină am dat peste un paragraf care arată întinderea lecturilor pe care Andrew Solomon le-a pus la lucru în această anatomie a depresiei.

« Sfântul Antonie, aflat în deşert, când a fost întrebat cum îi deosebeşte pe îngerii care vin la el umili de diavolii care vin sub înfăţişări strălucitoare, aspus că după felul în care te simţi dupa ce au plecat.Când te-ai despărţit de un înger, simţi că prezenţa lui te-a întărit; după ce a plecat un diavol simţi oroare. Suferinţa psihică e un înger umil, care te lasă cu gânduri puternice, limpezi şi cu sentimentul propriei profunzimi. Depresia e un diavol care te lasă îngrozit. »

Există doar două rase de oameni

· 7 commentaires ·

« Emoţia, care este pătimire, încetează să mai fie o pătimire de îndată ce ne formăm o imagine clară şi precisă despre ea. » (Spinoza – Etica)

« […] în lumea aceasta există două rase de oameni, două şi numai două: rasa omului cu bun-simţ şi aceea a omului nesimţit. Peste tot le putem întâlni pe amândouă; amândouă penetrează toate grupurile societăţii. Niciun grup social nu e alcătuit în întregime numai din oameni simţiţi sau doar din nesimţiţi. Din acest punct de vedere, niciun grup social nu este o «rasă pură» – şi tocmai de aceea puteam uneori întâlni câte un om plin de bun-simţ printre gardienii lagărului. » (Viktor E. Frankl – Omul în căutarea sensului vieţii)

Am întâlnit un număr de oameni care, exasperaţi, ar fi vrut să ia « pastile de nesimţire »; nu am întâlnit încă unul care să considere că e prea nesimţit şi să vrea « pastile de simţire ».

Lumina Lumii

· Laisser un commentaire ·

Şi îndată s-a stins această minune înfricoşătoare:

dorul din inimă, această flacără ce ajunsese până la cer

şi ardea în mine cu tărie, dar nu mistuia firea ierboasă

din măruntaiele mele, ci o prefăcea,

o, minune, în flacără.

Căci iarba atinsă de foc nu era arsă de acesta,

ci focul învăluind iarba se unea mai degrabă cu ea

şi o păstra întreagă nemistuită.

…………………………………………………….

Cum rămânând neschimbat şi cu totul neapropiat

păzeşti nemistuită firea ierbii,

dar păstrând-o neschimbată, o prefaci întreagă

şi rămânând iarbă, se face lumină, dar nu lumina iarbă.

Tu, Lumină, Te uneşti neconfundat cu iarba

şi iarba se face ca lumina, prefăcută în chip neschimbat.

Nu pot să acopăr cu tăcerea minunile Tale,

nu pot să nu spun iconomia Ta,

pe care ai înfăptuit-o cu mine, risipitorul şi curvarul.

(Simeon Noul Teolog – Imnul 28; sursa aici)

lumina

(Dumitru Stăniloae – Iisus Hristos lumina lumii şi îndumnezeitorul omului; sursa aici)

Fişă de lectură: Cealaltă lume a Ceciliei

· Laisser un commentaire ·

Bucuria este un fluture
Ce zboară jos, peste câmpuri,
Iar jalea este o pasăre
Cu aripi mari, puternice, negre,
Purtându-te pe sus, deasupra vieţii
Care pluteşte jos, în lumina soarelui şi-n verdeaţă.
Pasărea tristeţii zboară înalt, spre cer
Acolo unde îngerii durerii stau de pază
Pe tărâmul morţii.
Edith Södergran,  16 ani

(Motto la romanul lui Jostein Gaarder, Ca într-o oglindă, în chip întunecat …)

… continuarea fişei aici (https://danghenea.wordpress.com/fise-de-lectura/jostein-gaarder-ca-intr-o-oglinda-in-chip-intunecat/)

Flori, fete, filme şi alte ficţiuni (7): Nişte balcanici

· 5 commentaires ·

Vladimir Ulianov (Lenin) a locuit peste drum de Cabaret Voltaire. Probabil că a jucat şah cu Tristan Tzara. Până când serviciile secrete germane  au hotărât că e timpul să mai dea o lovitură Rusiei. Arma mortală era chiar Lenin. Afişul dada apartine grupului berlinez. Aşadar, soluţia şaradei era Elveţia – Rusia – Lenin. Mulţumesc celor care au răspuns (atât de repede şi bine!) şi le semnalez un indiciu pe care l-au trecut cu vederea: portretul lui Erasmus din Rotterdam, pictat de Hans Holbein cel Tânăr. Tabloul se află la Basel, acolo unde Dostoievski a facut o criză de epilepsie în faţa unei alte opere a aceluiaşi pictor: Christ în mormânt.

Dar să trecem la enigma de azi.

1. Floarea este primula (Primula veris).

Med en primula veris … În pacea pădurii … PutereaSoarelui … Toate de la acelaşi Autor.

2. Numele fetei este Cecilia.

« Cecilie puse caseta cu cântece de Crăciun interpretate de Sissel Kyrkjebø în walkman. Şi în curând urechile ei sorbeau cu nesaţ acordurile muzicii de Crăciun. După un timp, când îşi scoase casca de pe urechi, ştiu că, acolo jos, ei stăteau la masă.

Mama citea din Evanghelia de Crăciun. Când a terminat de citit, au cântat cu toţii Pace pe pământ« .

3. Filmul este Serenadă în Valea Soarelui.

4.Cartea se numeşte Beatles, şi fiecare capitol se construieşte pe ritmul unei piese, care dă şi titlul capitolului.Primul se cheamă I feel fine.

« La ultima compunere luasem Satisfăcător. Dar pe aia mi-o făcuse tata. Hobby-ul meu. A lui a fost ideea ce să scrie, bineînţeles, despre timbre, deşi aveam numai două triunghiulare din Coasta de Fildeş. Tata a luat Satisfăcător. Apoi mi-am mai acordat o şansă. Am pus o rezervă nouă în stilou şi-am început să scriu cu cerneală. Nu mai era cale de întoarcere. Mă furnica pe spate, încordarea mă făcea aproape genial. Mai întâi aveam să închei şcoala generală şi apoi voi face liceul. Pe urmă aveam să studiez medicina ca să mă fac medic într-o ţară săracă în care să trăiesc şi să mor pentru negrii cei bolnavi. Am reuşit să scriu trei pagini şi jumătate şi-am încheiat cu ceva despre Nansen, dar n-am reuşit să potrivesc prea bine Polul Nord cu negrii, şi-apoi mi-a venit ideea c-ar fi trebuit să amintesc de Albert Schweitzer, dar era deja mult prea târziu. »

De data aceasta sunt trei cuvinte-indiciu care unesc cele patru puncte şi conduc spre solutie. Iar indiciul ajutător pentru soluţie este: nişte balcanici  pentru Europa.

Şi pentru că în cartea lui Jostein Gaarder (pe care v-o recomand cu căldură: e extraordinar de densă şi se citeşte foarte uşor) din care am citat la punctul 2 e vorba de o fetiţă foarte bolnavă, poate vă gândiţi şi la petiţia pentru Regele Belgienilor pe care v-am semnalat-o săptămâna trecută. A ajuns la aproape 200 000 de semnături.

Mai balcanici nu se poate

· 3 commentaires ·

Când am plecat în vacanţă prin Balcani, credeam că merg şi prin locurile de baştină ale unor strămoşi sârbi şi bulgari. Am descoperit însă ca nu e deloc simplu să spui cine şi cât e bulgar, român, albanez, grec sau sârb.

1. De exemplu, credeam că bunicii bunicii mele erau sârbi. Şi stră-străbunica sigur era sârboaică. Străbunicul avea cârciumă în Piatra. Or, aflu de la Dušan Popovič (citat de Neagu Djuvara) că toţi cârciumarii şi hangiii din Serbia la sfârşitul secolului XIX erau aromâni. Mai mult, Popovič dă şi o listă de nume sârbizate ale acestor cârciumari – printre ele se află şi Nikolič (= »ai lui Nicola »); or, cei din familia bunicii mele erau « ai lui Nicola ».

2. Am povestit deja episodul de la Cetinje, din faţa bisericii vlahe. Acolo mi-am dat seama că povestea cu statornicia pe un anumit teritoriu a popoarelor din Balcani e o poveste inventată târziu, pentru a justifica pretenţiile statelor naţionale (aceste construcţii în bună măsură artificiale într-o zonă unde regula este amestecul, nu separarea). Vlahii care au întemeiat Cetinje au migrat, într-o generaţie, vreo 300 de km, de la Stari Vlah (din Bosnia), pentru ca în generaţia următoare să mai migreze încă 300 spre Albania (unde vlahii au format cel puţin o treime din armata lui Skanderbeg).

3. Distanţele de mai sus sunt totuşi mici, comparativ cu drumul de la Ulcinj la Iaşi (1300 km). Ce legătură este? Familia aromână care a stăpânit cetatea muntenegreană Dulcigno (Ulcinj) se numea Balş(a). Această familie va emigra în Moldova şi a făcut parte din marea boierime moldovenească începând cu secolul al XVII-lea.

4. Ce-aţi zice însa dacă aş întinde şi mai mult coarda, în timp şi spaţiu, şi v-aş spune că e posibil ca numele oraşului Balş să aibă legătură cu familia suspomenită? Care ar fi stăpânit pământuri aici în secolele VI-VII. Cum vi se pare acest periplu de 3000 de kilometri într-o mie de ani (Oltenia – Bulgaria – Serbia – Bosnia – Muntenegru – Albania – Macedonia – Banat – Moldova)? Si să nu credeţi că plecau să facă turism individual, plecau cu tot neamul şi dependenţii. Plăcuţa de la biserica vlahă din Cetinje vorbeşte despre « vlahi şi voievozii lor ».

5. Văd că am mai multe de scris, aşa că las şi pentru un alt episod. Vă mai zic doar că eu m-am născut la Craiova, în cartierul Brazda lui Novac. Adică exact pe graniţa militară a Imperiului Roman în secolele IV-VII. Graniţa aceasta proteja o provincie numită Dacia Ripensis, a cărei capitală era Ratiaria, la sud de Dunăre (în apropiere de Vidinul actual). Acum mi se pare ciudat că în cărţile noastre de istorie povestea Daciei romane se termină la 271, cu retragerea aureliană, când există istorii absolut remarcabile despre Daciile sud-dunărene. (Ca să nu mai spunem că primele cuvinte româneşti consemnate istoric, au fost rostite la sud de Dunăre, în secolul VII. Iar cel care le-a rostit se afla în marş spre sud.)

Flori, fete, filme şi alte ficţiuni (6)

· 25 commentaires ·

edelDe azi,  trecem la un alt nivel al jocului. Veţi avea de descoperit două cuvinte care unesc cele patru puncte, apoi un al treilea cuvânt care se leagă de primele două printr-un indiciu.

1. Floarea este floarea-de-colţ. La noi mai este numită şi floarea reginei (Leontopodium alpinum).

  2. Numele fetei este Sophie. Sunt, de fapt, două Sofii, din două secole diferite, din ţări diferite, dar ambele au o legătură (literară!) cu Voltaire. rub

File:Holbein-erasmus2.jpg3. Filmul e Idiotul. Sigur că e greu să pui în imagini scrisul lui Dostoievski, dar există în acest film câteva scene remarcabile, începând chiar cu primele două (minutele 2 – 12)

4.Cartea pe care tocmai o citesc este Părul Venerei de Mihail Şişkin. Începe aşa:

Darius şi Parysatis au avut doi fii: cel mare, Artaxerxes, şi cel mic Cirus.

Interviul începe la opt dimineaţa. Toţi sunt încă somnoroşi, boţiţi, posaci – şi funcţionarii, şi interpreţii, şi poliţiştii, şi refugiaţii. Mai bine zis, cei ce trebuie să ajungă refugiaţi. Deocamdata sunt numai GS. Aşa sunt numiţi oamenii aceştia. Gesuchsteller.

File:Hoch-Cut With the Kitchen Knife.jpgIndiciul pentru a descoperi al treilea cuvânt este: mumie celebră.