Catégorie : Poezie

Dacă lumina s-ar stinge şi dragostea s-ar împuţina

· 3 commentaires ·

de Savatie Baştovoi

Dacă lumina s-ar stinge şi dragostea s-ar împuţina,

Noaptea ar cădea peste lume pentru totdeauna

Şi frigul şi-ar întinde pletele subţiri

Ca o văduvă tînără care-şi plînge iubitul.

 

Nimic nu este mai rău decât minciuna

Cînd se aşterne la picioare ca o pasăre frumoasă,

Aripile şi le întinde ca şi cum s-ar supune

Pînă cînd te îngroapă cu totul în penele-i colorate.

 

Ia seama ca mîna ta să nu se întindă spre ce nu e al tău

Şi sufletul tău să nu tresalte ca o gheaţă care crapă,

Căci îndată va ţîşni de acolo o pasăre

Şi te va duce în înalturi ca pe un miel beteag.

 

Există două feluri de tristeţe care se abat asupra sufletului:

Una cu faţa albă şi alta cu faţa întunecată.

Una vine ca o pasăre rănită prăbuşindu-se la picioare,

Cealaltă e ca lumina dimineţii care te ridică la cer.

Roua zilelor (săptămâna 15-21martie)

· 2 commentaires ·

  1. După ce vom fi pus în groapă tandreţea vom arunca peste ea petale de nea (Maria Beneyto, poetă catalană, 1925 – 15 martie 2011)
  2. Într-un Paris sub potop voi muri, într-o zi pe care deja mi-o pot aminti (Cesar Vallejo, poet peruan, 16 martie 1892 – 1938)
  3. De unde-mi vine această-nţelepciune, care în mine nu era? (Sfântul Patriciu al Irlandei, cca 385 –  17 martie 461)
  4. Voi gusta fardul plâns pe pleoapele tale/ Să văd de poate da inimii la care ai bătut/ Insensibilitatea azurului şi a pietrelor stare (Stéphane Mallarmé, poet francez, 18 martie 1842 -1898)
  5. La soare, roata se măreşte;/ La umbră, numai carnea creşte/ Şi somn e carnea, se dezumflă,/ Dar vânt şi umbră iar o umflă…(Ion Barbu, poet român, 19 martie 1895 – 1961)
  6. Ah! Ce înfricoşătoare-i conştiinţa lipsită de-adevăr! (Friedrich Hölderlin, poet german,  20 martie 1770 – 1843)
  7. Nu ştiu dacă la tine mă gândesc sau valurile unei triste mări mă udă (Joan Vergés, poet catalan, 21 martie 1928 – 2014)

Roua zilelor (săptămâna 8-14 martie)

· 5 commentaires ·

  1. Totul e tangibil, luminos şi vag (Ruy Cinatti, poet lusofon din Timorul de Est, 8 martie 1915 – 1986)
  2. Chiar dacă nu sunt, poate, înţeleaptă,/ Înţelepţii înşişi invidie-mi poartă (Anna Lætitia Aikin, poetă britanică,  1743 – 9 martie 1825)
  3. Visătoare, gândeşte/Prin obloane trecând/Soarele răsărind/Lângă ea se lungeşte (Boris Vian, poet francez, 10 martie 1920–1959)
  4. Pe înverzite ramuri păsări călătoare/Suav să cânte/Şi Răsăritul să surâdă (Torquato Tasso, poet italian, 11 martie 1544 – 1595)
  5. Iubirea noastră-i ca o după-amiază lentă (Gabriele D’Annunzio, poet italian, 12 martie 1863 – 1938)
  6. Clepsidra tragică tace,/ de parc-ar fi văzut Hydra/ în grădina cerească (George Seferis, poet elen, 13 martie 1900 – 1971)
  7. Retez capul oricărei iluzii oricărei fantasme/ cum tăia tata iarba cu coasa (Marta Petreu, poetă română, n. 14 martie 1955)

Cenusa, diamante si lacrimi nitroglicerice

· 9 commentaires ·

E un vis fara usi

Doar un gard de uluci

verzui murdare de timp

printre uluci vad

niste oameni saraci pe un covor rosu

intins in batatura

ca o zdreanta

Covorul se ridica

se desface in jumatati de cortina

Orchestra inspira wagnerian

si expira un suier bemolat

psihanalitic

In primul rand e un singur loc ocupat

si fata are doua bilete in mana

pe al doilea nu reuseste niciodata sa-l dea

la un bilet in plus

Vioara intai incepe un vals

spre uimirea orchestrei

care inca halucineaza

Aurul Rinului

Valsul se termina brusc

inelul cade

odata cu lacrima

fata nu stia ca biletele sunt

pe hartie nitrata

si  nu stia nici

de glicerina din lacrimi

In vis nu iti pui

asemenea probleme

de chimie analitica

Biletele au explodat

Arcusul a intrat in fa diez

sub omoplatul fetei

Care a mai avut timp doar sa intoarca piatra inelului

un diamant pe care l-a gasit

intr-o salina circulara unde puteai cobori

impreuna cu dublul tau

 explodat inauntru

Roua zilelor (săptămâna 1-7 martie)

· 3 commentaires ·

  1. Gloria vine prea târziu pentru cenuşa morţilor. (Marcus Valerius Martialis, poet latin, 1 martie 40 – 104)
  2. Sunt, dragoste, creanga ta sfântã, culege-mi tot rodul bogat. (Radu Gyr, poet român, 2 martie 1905 – 1975)
  3. Dragostea învinse teama ce ţi-o port (Ausiàs March, poet catalan, 1400 – 3 martie 1459)
  4. Tot ceea ce te atinge o clipă/ Se topeşte în treacăt ca neaua (A. E. Baconsky, poet român, 1925 – 4 martie 1977)
  5. Si poate ca e loc destul în mine/ Si pentru tine si pentru tacere. (Radu Stanca, poet român, 5 martie 1920 – 1962)
  6. Ai grijă, deci, la ceea ce promiti / Căci vrerea mea poate va fi căderea ta. (Cyrano de Bergerac, poet francez, 6 martie 1619 – 1655)
  7. Primul care pleacă e sufletul teilor (Robert de Montesquiou, poet francez, 7 martie 1855 – 1921)

Cinci staţii de tramvai

· 2 commentaires ·

Ploaie înceată:       gânduri stau agăţate       un pic pe obraz

Stradă-nclinată:       primăvara se scurge       iute la vale

Copaci indecişi:       plini de verde în sine       în afară goi

Pământ eventrat:       gunoi de dor răscolit        sterp-negru-urban

Soare de stradă:       agaţă cald şi frivol       o baltă căprui

Condorul

· 3 commentaires ·

de Pablo Neruda

Eu sunt condorul, zbor
spre tine care mergi
şi-ndată-ntr-un vârtej
de vânt, de pene, de gheare,
te-atac şi te ridic
într-un ciclon şuierător
de rece uragan.
 
Şi-n turnul meu de nea,
în cuibul meu întunecat
te iau şi singură trăieşti,
şi te umpli de pene
şi zbori peste lume,
nemişcător, în înălţime.
 
Femelă condor, să sărim
pe această roşie pradă,
să rupem din viaţa
ce trece palpitând
şi să înălţăm împreună
zborul nostru sălbatic.

Prin Belem cu Ricardo Reis

· 1 commentaire ·

Nu mă înspăimântă inumerabilul flux viitor

De timpuri şi uitare;

Spaima murdară ca Tejo pleacă direct către soare

şi-n pânze albe revine

Caravelă cosmică, fixat asupră-şi, cugetul contemplă

Reflexele lumii,

Tot astfel în piatră clipa exterioară-şi gravează

Fiinţa, prin ea durând.

Belem – Piatra Albă a interiorităţii nude

taie lumina ce cuprinde secunda,

şlefuieşte vântul uşor ce mătură anii.

Îmi place învolburarea lor, Lidia, roze sunt

Ce se nasc în ziua

În care şi mor.

Pe poarta dinspre soare intrasei crezând

că ieşi din viaţă

Dar dincolo doar timpul lipsea şi turnul era inversat

Căci noapte se află şi înainte şi după

Acel puţin cât ne e durata.

Duminica-n Belem splendoarea doare

Nimic, în lumea străină

Nu ne recunoaşte aparenta grandoare

Ascetic mâncăm într-o umbră de timp dantelat

languroase pasteis de nata

Nu ne îngăduie zeii mai mult decât viaţa

Să refuzăm aşadar, tot ceea ce ne ridică

Spre irespirabile culmi,

Perene şi lipsite de flori.

Libertatea duce, cu vântul, spre mare,

Parfum de palmieri, cu fructe amare…

Şi, câtă vreme sângele încă ne bate la tâmple,

Şi nu se zbârceşte în noi

Însăşi iubirea, să dăinuim,

Ca ferestrele, cu lumina lor transparentă

Lăsând să şiroiască afară ploaia cea tristă, doar

Uşor amorţiţi de soarele cel încins

Să fim, şi abia reflectându-l puţin.

(Cupaj din Odele I-IV de Ricardo Reis, asamblat cu versuri de casă, plus câteva plagiate după Zelda Parr)

 

Fata cu lacrimi de zahăr

· 3 commentaires ·

lacrimi_zE un vis.

Şi mă-ntreb:

Ce gust are zahărul

în vis?

Şi-n visul visului,

care e viaţa,

lacrimile sunt

totdeauna sărate?

Ce gust au

cele care cad în afară,

în vis?

b’haiku mistic

· Laisser un commentaire ·

crisalidă în

conştiinţa omizii:

umbra luminii

fluture în

viziunea omizii:

viaţă eternă