Catégorie : Poezie

[Libertatea, da, libertatea!]


de Álvaro de Campos

(Fernando Pessoa)

Libertatea, da, libertatea!

Adevărata libertate!

Să gândeşti fără dorinţe şi fără convingeri.

Să-ţi fii proporiul stăpân neinfluenţat de romane!

Să exişti fără Freud şi fără aeroplane,

Fără cabarete, nici măcar în suflet, fără viteze, nici măcar în oboseală!

Libertatea de a vagabonda, de a gândi sănătos, de a iubi lucrurile naturale,

Libertatea de a iubi morala, necesară ca să dai viaţă!

Ca un clar de lună atunci când se deschid norii,

Marea libertate creştină din copilăria mea cu rugăciuni

Îşi desfăşoară brusc pe întreg pământul mantia argintie până la picioarele mele…

Primul traducător din Eminescu a fost…


eminescu…………………………………………………………

Credința zugrăvește icoanele-n biserici –
Și-n sufletu-mi pusese poveștile-i feerici,
Dar de-ale vieții valuri, de al furtunii pas
Abia conture triste și umbre-au mai rămas.
În van mai caut lumea-mi în obositul creier,
Căci răgușit, tomnatec, vrăjește trist un greier;
Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi țiu,
Ea bate ca și cariul încet într-un sicriu.
Și când gândesc la viața-mi, îmi pare că ea cură
Încet repovestită de o străină gură,
Ca și când n-ar fi viața-mi, ca și când n-aș fi fost.
Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost
De-mi țin la el urechea – și râd de câte-ascult
Ca de dureri străine?… Parc-am murit de mult.

(Mihai Eminescu – Melancolie)

Asteptare


Avatar de Dianacreeazalumea

Iata, Soarele a rasarit in suflet,
Caci dupa luni de noapte, albastra impietrire,
Serpuitoare ziduri de grea impotrivire,
Au picurat din el, cu glas subtire,
Rugi calde, cum nu ii sta in fire.
De parca nu stia.
Dar asteptase
Ca zmeii cei semeti sa se aplece
Impovarati de secetea cea rece;
Zmeoaicele navalnice sa cada
Impiedicate de a lor podoaba;
Ondine, salamandre si dragoni
Sa fuga pe sub pietre de eoni;
Pana ce singur sufletul, prea obosit de sine
Va ridica pecetea care tine
Legata scara catre inaltime
Si cerul adormit in adancime.

Voir l’article original

48 de silabe aniversare


Un om e un om prin alt om

Şi-un pom fără poame nu-i pom.

Să spun ce n-am voie să tac,

Să tac de n-am vorbă de leac,

Din ce pot să fac spre folos

Să alegi un dram de frumos.

Fecioara Maria


de Fernando Pessoa

Mamă a celui ce nu are mamă, în poala ta

Îşi pune capul durerea universală

Şi adoarme, beată de sfârşitul propriei sale trude…

 

Iar mâna ta ţine vechea, dar mereu pura

Mică batistă maternă

Cu care neîncetat ştergi lacrimile lumii.

(traducere din portugheză de Dinu Flămând)

Italia 24×17


………………………………….. Milano’s Duomo.  Building since one three six four. Samsung ads on walls. ………………………………….. Florence next, full of  RAIN. Walked around in raincoats, All day every day.  ………………………………….. Next, near Napoli, Greek ruins; superstitious Romans preserved them. …………………………………….. Napoli: Dirty. Like India but with tons … Continuer la lecture de Italia 24×17

Soarele iar (Gazel matinal)


În dreptul meu la soare, cu-ntunecată credinţă
Cred şi-l strig către ceruri, goale de orice fiinţă
Zile treizeci şi două-ai stat ascuns pe după văluri
Ca un sultan opioman fumând fără dorinţă
Cu rece ironie azi, un ceas te-arăţi  pentru milogi,
Lumină-mparţi fără folos şi fără cuviinţă
Nori de metal tăiară iar lumea de jos de tine
Şi tu ai vrut, de după uşi, să îmi transmiţi sentinţă:
Ai fost nebun de ai crezut că drept ţi se cuvine,
Lumina fără preţ de sus s-o bei în neştiinţă
O dormi nătâng când o primeşti, doar când n-o ai e lipsă
Şi nici atunci n-o vrei cu dor, doar pentru folosinţă.
Nu ştiu dacă mâine va fi soare iar, o oră măcar,
În minte voi face curat şi-l aştept cu credinţă

 

Gazel (pentru Nicoleta)


A zilei frumuseţe

Nu stă în zări semeţe,

Ci vin de-mpărtăşire-i

Surâsul cald pe feţe

Şi dulce în privire

Lumina dă bineţe

Şi fragede pe buze

Cuvinte vin să-nveţe.

Spală-n inimă lacrimi

Fericiri în fâneţe

Şi dorul pune în zi

Strop amărui de fineţe

Nu alunga de la porţi

Cerşetori de tristeţe,

Dă-le coapte mere, gutui,

Cozonaci, cornuleţe.

Moş Nicolae ţi-a scris

Ca dar aste poveţe.

Gazel hibernal


Zăpada moare indecent de încet pe trotuare

Şi-nfundă în glod urma călcării ei în picioare

Fabuloasă e noaptea, iar ziua e ceaţă şi fum

Şi peste vise jilave se aşterne ninsoare

Vremea se întoarce în loc, ca într-un veşnic ajun

Într-un calendar fără soare, cu date neclare

Se aprind lumini făcute pentru ochi fără saţiu

Care sub pleoape, avid, închid a nopţii splendoare

Somnul e scurt, dar cu vise prelungi şi gust de gutui

Şi urme las în vis pe nisip şi talpa mă doare

Brumă virgină


brumă vopsită schematic

în brun asortat cu argint

amnezie-n iz de absint

nuntită-n foşnet tomnatic

în aerul gros cu gust de  pământ

roşcat morganatic.