Étiquette : psihoterapie

Cameleonul depresiv

· 11 commentaires ·

« Ati văzut un cameleon in habitatul lui natural? Eu am văzut, si realitatea nu e nici pe   departe atat de spectaculoasa ca anticiparea. Desi are capacitatea de a-si schimba infatisarea intr-o maniera care l-ar excita pe oricare creator de moda, cameleonul nu glorifica, ci sta pasiv, părând in general apatic si, din punctul meu de vedere antropomorfizant, pare  inhibat si vizibil deprimat. Poate ca e o comparatie pertinenta, avand in vedere ca depresia poate aparea in atat de multe forme diferite. […] Vedem cameleonul depresiei in cel putin 4 culori diferite: ultramarinul profund, aproape indelebil, al depresiei rezistente […]; clarobscurul depresiei bipolare […]; cenusiul comun sau de gradina al depresiei standard […]; si neobisnuitul rosu stacojiu al depresiei generate de boli cardiovasculere […]. Marea intrebare, pusa iarasi si iarasi […], este:  sunt acestea parte a aceleiasi boli sau tulburari, sau reprezinta conditii diferite? »

E primul paragraf dintr-o tableta foarte densa in intrebari incitante semnata de Peter Tyrer in cel mai recent numar al British Journal of Psychiatry. Aceste intrebari nu privesc doar un cerc restrans de cercetatori, ci sunt relevante pentru un public foarte larg, asa ca voi reveni asupra lor  in Ce se intampla doctore?, in zilele urmatoare.

Intrebarile – aici. Nu ezitati sa completati lista cu nedumeriri. Poate gasim si ceva raspunsuri cu intrebari in coada.

Unele raspunsuri – aici

 

Tratamentul « verde » al depresiei

· 2 commentaires ·

   Depresia a devenit intr-adevar o criza globala. Si nu pentru ca nu exista tratamente eficiente – exista, dar eficienta lor in lumea reala este mult diminuata printr-un zid de prejudecati si false solutii. Doar intre o treime si o jumatate dintre cei care sufera ajung sa foloseasca metode adecvate de abordare a depresiei.

   Exista psihoterapii eficiente, exista tratamente medicamentoase eficiente si exista metode de prevenire eficiente.

Unul dintre cele mai mari obstacole in calea revenirii este tocmai ideea ca depresia nu e o boala, ci o slabiciune de caracter. Cel care sufera nu spera sa poata fi ajutat cu intelegere, ci judecat sau, in cel mai bun caz, « incurajat » cu un « trebuie doar sa vrei ».

In brosura publicata cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale, cel mai bine scris material mi s-a perut cel intitulat « Cum poti ajuta un cunoscut care sufera de depresie ».  Sunt punctate 5 moduri in care pot contribui la revenirea din depresie a unei persoane apropiate:

  • înţelegerea depresiei
  • sprijinirea persoanei suferinde pentru a urma un tratament eficient
  • recunoasterea semnelor de alarma pentru riscul de suicid
  • ajutor pentru activitatile de zi cu zi
  • sustinere pentru mentinerea unui program de activitati al persoanei afectate

(traducerea integrala a fisei Helping Someone You Know With Depression o gasiti aici)

Se vorbeste mult (si uneori pe buna dreptate) despre nocivitatea medicamentelor sau despre ineficienta psihoterapiilor. Dar mai nocive si mai generatoare de ineficienta sunt prejudecatile de negare a bolii,  de judecare si marginalizare a persoanelor suferinde, de refuz al ajutorului (cu motivul « doar tu poti si trebuie sa-ti rezolvi singur problemele).

Daca vrem o abordare mai naturala, mai « verde », a depresiei, putem incepe de aici: sa invatam sa-i ajutam cu adevarat pe cei care sufera. Si cum sansa de a avea cel putin un episod depresiv de-a lungul vietii este de circa 17%, cel putin una dintre persoanele apropiate va avea nevoie de ajutor.

Doliul după tine însuţi

· 16 commentaires ·

Citesc într-o carte densa in informatii, bine mobilata cu exemple lamuritoare si fundamentata pe o bibliografie de peste 1000 de titluri (pentru o carte de 450 de pagini A5!):

« 7.4.2. Doliul faţă de propria persoană. Foarte productivă este extinderea modelului «pierderii» la propria persoană […] Subiectul se simte înstrăinat de «persoana sa actuală», de corporalitatea sa, pe care nu o poate accepta şi faţă decare pate să resimtă silă, dispreţ, ură cu o intensitate care poate deveni critică în condiţiile unor incidente minore. » (Constantin Oancea, Corneliu Ungureanu şi Renata Iosifescu – Consilierea şi tehnici înrudite în practica medicală, Editura SEMNE, Bucureşti, 2012)

Doliul după tine însuţi poate aparea dupa accidente mutilante, invaliditati dobandite sau ca o reactie la semnele de imbatranire, spun autorii. Eu as mai adauga o situatie din ce in ce mai frecventa: doliul dupa un sine virtual. Apare in momentul in care renunt la speranta sinelui « ce-ar fi putut sa fie si niciodata nu va fi » si nici o alta varianta de viata aici si acum nu ma satisface. Atunci cand viata e mereu in alta parte.

Medicina bazata pe poveşti

· 16 commentaires ·

Anii ‘9o au vazut ascensiunea spectaculoasa a conceptului de medicina bazata pe dovezi (evidence-based medicine – EBM). Cele mai bune dovezi sunt cele rezultate din compararea unui numar mare studii clinice controlate pe un numar cat mai mare de subiecti. Opinia expertului este retrogradata la nivelul 5 (dovezi foarte slabe).

In ultimul deceniu, medicina bazata pe dovezi a ajuns sa ia in considerare, din ce in ce mai mult, nu numai aspectele cantitative (eficacitatea si eficienta tratamenteleor), ci si aspecte calitative (acceptabilitate, calitatea vietii). Si tot in ultimul deceniu, tocmai pe fondul insatisfactiei fata de scaderea paradoxala a calitatii ingrijirilor odata cu tehnicizarea medicinei, a reaparut si o medicina bazata pe naratiune, in care protagonisti sunt din nou, fata catre fata, dupa o pauza de o suta de ani, medicul si persoana care ii solicita ajutorul.

Medicul este un vindecator de succes in masura in care stie sa sprijine clientul sa-si reconstruiasca povestea de viata, povestea fundamentala despre suferinta si vindecare, despre jocul vietii si al mortii. Povestirea nu mai este una dogmatica si univoca (doctorul trebuie sa descopere « adevarul » din spatele simptomelor si sa-i livreze pacientului o teorie simplificata a bolii si remediilor), ci una care trebuie sa contina un adevar plural (terapeutul sprijina persoana care sufera in incertitudinea alegerii dintre diferitele povesti posibile de viata si moarte).

Nu psihologii au inventat psihoterapia

· Laisser un commentaire ·

Prima data, psihoterapia a fost inventata de un medic. El sustinea ca psihoterapia este parte integranta a tratamentului medical si ca poate fi practicata cu succes doar de cei mai buni medici. Pe atunci psihologii erau filosofi si nu aveau nevoie de subiecti reali pentru a sustine speculatii elaborate in stil clasic sau romantic pe tema « caracterelor ».

A doua oara, psihoterapia a fost inventata de un neurolog care a botezat-o psihanaliza. Pe atunci psihologii erau ocupati cu noua jucarie a experimentelor si masuratorilor.

A treia oara … Dar sa-l lasam chiar pe Carl Rogers sa ne spuna cum stateau lucrurile:

« In aceasta perioada am inceput sa ma indoiesc ca sunt psiholog. Universitarii din Rochester afirmau fara echivoc că activitatea pe care o desfăsuram nu era psihologie si nu erau interesati sa predau la facultatea de psihologie. Am mers la intruniri ale Asociatiei Psihologilor Americani si am constatat ca sunt pline de lucrari despre procesele de invatare la sobolani si experimente de laborator care nu pareau sa aiba vreo legatura cu ceea ce faceam eu. Asistentii sociali de psihiatrie pareau insa sa vorbeasca aceeasi limba cu mine, asa ca am inceput sa activez in cadrul profesiei de asistent social[…] »

Se intampla pe la mijlocul secolului XX.

Am facut cateva fise de lectura din Rogers aici

Un palestinian în deşert

· 8 commentaires ·

Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?  Sau  ce  ar  putea  să  dea  omul,  în  schimb,  pentru sufletul său? (Evanghelia după Marcu)

« Cu ce va pot ajuta? » – « Nu stiu cum, dar trebuie sa pot continua … e foarte important sa rezist anul ăsta »

Insomnii. Oboseală. Lipsă de motivatie. Neliniste. Neatentie. Nervozitate. Atacuri de panică. Medicina promite sa rezolve aceste probleme pentru ca persoana respectiva sa functioneze mai bine. Si chiar se tine de cuvant, pana la un punct.  Dar tocmai succesul in rezolvarea unor « simptome » creeaza capcana solutiilor rapide si neproblematice.

« Vreti sa stiti mai multe despre cauzele acestor dureri? » – « Sincer, nu ma intereseaza decat sa nu le mai simt… daca spuneti ca exista medicamente care functioneaza… »

Fara intrebari. Fara problematizari. The show must go on.

Gandeam aceste lucruri dupa o saptamana incarcata de solicitari RCfD (rezolvare rapida -completa – fara durere). Vineri seara am dat peste un articol al lui Jon Jureidini, in Australian & New Zealand Journal of Psychiatry, intitulat Explanations and unexplanations: Restoring meaning to psychiatry (Explicatii si neexplicatii: restaurarea sensului in psihiatrie).

Jon Jureidini este format in psihiatria copilului si adolescentului, fiind profesor la Universitatea din Adelaide, Australia. Este de origine palestiniana si este avocatul unei schimbari a sistemului de ingrijiri de sanatate mintala pentru copii si adolescenti.

Doua lucruri mi-au atras atentia pentru ca formuleaza foarte clar idei pe care incerc sa le impartasesc persoanelor care vin sa-mi ceara ajutor medical:

1. Emotiile negative nu sunt in mod necesar boli, iar sanatatea nu inseamna lipsa disconfortului. O viata buna nu inseamna fericire continua; o viata buna este compatibila cu momente de nefericire, angoasa, durere.

2. Combinatia optima de ingrijiri pe care o poate oferi psihiatrul include: a. o buna relatie terapeutica; b. ajutor pentru usurarea suferintei; c. sprijinirea intelegerii de sine; d. ajutor pentru restaurarea functionarii

Doar restaurarea functionarii nu ajuta la cresterea ca persoana. Poate ca ajuta la cucerirea lumii (inclusiv a propriului creier, ca simplu obiect). Dar la ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul ?

Vocea umană ca psihoterapie

· 2 commentaires ·

Cu ocazia celei de-a 55-a aniversări şi a Împlinirii a 220 de ani, un mic remember Rossini. Un cadou (un regale!) pentru sărbătorit şi un moment de meloterapie pentru noi: vocea mezzosopranei Ruxandra Donose in Cenuşăreasa (La Cenerentola).

Iar ca bonus pentru votantii fideli ai Campionatului Poetilor, tot Ruxandra Donose cântă Stelele-n cer, pe versuri de Mihai Eminescu.

Gheaţa neagră

· 16 commentaires ·

« Tuturor care dau de psihiatri in ziua de azi le spun sa incerce o alta varianta! Nu cred sub nici o forma in ceea ce poate face “bine” un medicament care se joaca cu sistemul nervos al pacientului. Nu am vazut nici macar un singur caz de boala psihiatrica in Romania tratat cu adevarat!

Am vazut pacienti care puteau cu o simpla psihoterapie, sa se reechilibreze, sa nu necesite internare ci doar familia sa fie instruita cum sa le asigure cele necesare, un climat psihoafectiv adecvat, insa au fost instruiti de medici ca daca nu-si iau tratamentul va fi dezastru… Am vazut cum nu esti bagat in seama de nimeni o data internat si daca ti se pune o eticheta ca esti bolnav si gata, nimeni nu se gindeste ca poate nu e chiar asa. »

(dintr-un comentariu in blogosfera semnat Black Ice)

Randurile de mai sus apartin probabil unei persoane care a suferit mult si mult din aceasta suferinta a fost creata de noi, psihiatrii.

Nu traim intr-o lume ideala, insa un lucru putem face si in aceasta lume imperfecta: sa respectam suferinta unui semen al nostru. Iar oamenii care au, la un moment dat, o problema de sanatate mintala ar trebui sa beneficieze de un respect neschimbat din partea noastra.

Am invatat aceasta lectie cu adevarat abia cand l-am cunoscut pe Joel. Un american care a trecut vreme de 10 ani prin spitale psihiatrice, din pricina unei psihoze majore, si s-a confruntat cu atmosfera dezumanizanta a acestor institutii. Partea extraordinara e ca el si-a dat seama ce valoare terapeutica directa are respectul. Dupa ce s-a stabilizat, a devenit consilier pe sanatate mintala al mai multor administratii nord-americane si europene. Iar seminarul sau, intitulat simplu « Respect » a fost pentru mine o experienta majora a acestei vieti.

Joel e numele unuia dintre cei patru arhangheli care pazesc, cu sabie de foc, raiul. Focul respectului ar putea topi  gheaţa neagră.

(Nota: Joel beneficiaza de o familie  iubitoare si continua sa ia o doza minima dintr-un tratament de intretinere.) 

Cunoaşte – Bucură-te de viaţă – Trăieşte mai bine

· 4 commentaires ·

« Apariţia în limba română a cărţii Cunoaşte – Bucură-te de viaţă – Trăieşte mai bine, carte redactata de prestigiosul Institut de Psihiatrie Socială Ludwig Boltzmann din Viena, făcut celebru de Prof. Dr. Heinz Katschnig şi de Prof. Dr. Michaela Amering, de la Departamentul de psihiatrie şi psihoterapie al Universităţii de Medicina din Viena, ar trebui să constituie un eveniment deosebit. Dincolo de aspectul strict profesional, este o carte despre oameni şi omenie, un exerciţiu uman, care îndeamnă cu insistenţă la efortul de sporire a calităţii vieţii, la şanse ce se pot oferi oricăruia de a se bucura mai mult de viaţă.

Cine mai păstrează în minte vechea sintagmă stigmatizatoare a  « nebunului » de care ar trebui să te fereşti, are ocazia sa constate că cei ce au trecut psihotice –  inclusiv de tip schizofren -chiar dacă au rămas marcaţi, sunt oameni obişnuiti ce trăiesc firesc printre noi, îşi pot dezvolta continuu preocupările, îşi pot  îmbogăţi continuu viaţa. » (din Cuvântul înainte scris de Prof. Dr. Mircea Lăzărescu, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale, pentru aceasta carte)

Cartea este disponibila prin comanda de la Mediamed, pretul acesteia fiind de 50 RON. Daca sunteti interesati de achizitionarea acesteia, puteti sa o contactati pe doamna Monica Roman (Monica Roman: monica.roman@mediamed.ro). Si inca 2 optiuni de comanda a cartii:
1) libraria Prior Books – http://ebookshop.ro/product.php?productid=26581 sau
2)  site MediaMedPublicis – http://www.mediamed.ro/portofoliu.php?cid=17&language=romanian&pub=0

 

Imi doresc = nu pot

· 7 commentaires ·

 » A dori inseamna a nu putea.[…] Cine isi doreste nu va putea niciodata, caci se pierde in aceasta insistenta de a dori « 

Citind aceste randuri din Cartea nelinistirii (compusa de Bernardo Soares, ajutor de contabil in orasul Lisabona), am avut o mica revelatie. Carevasazica, asta era putred in intrebarea « Ce iti doresti? »! Nu te trage spre actiune, ci te face sa simti inca o data tot ce nu poti sa faci. Inca doresti, adica nu ai inca. Doresti totul, doresti deplinatatea. Poti obtine ceva, poti obtine o parte. Doresti tot restul. Pe care il pierzi de fiecare data cand obtii ceva.

Daca vreau sa ajut pe cineva sa gaseasca o iesire dintr-un impas as face bine sa ma gandesc de trei ori inainte de a pune intrebarea « Ce iti doresti? »! . Mai bine sa pun intrebarile despre putinta, alegere, pierdere.

 » Ce poti face acum? »

« Ce alegi sa faci? »

« Stii la ce renunti prin aceasta alegere? »

Dupa ce raspunzi la aceste intrebari, dorinta nu mai e un lant care te tine aici paralizat de teama ca vei esua in implinirea ei, ci devine o linie a orizontului, mereu inaintea ta, intangibila, dar atragatoare.

Nu puteti avea mari pretentii de la o revelatie in metrou, la noua seara. Ca sa va despagubesc partial pentru timpul cheltuit, iata inca o cugetare mestesugita a aceluiasi ajutor de contabil:

« Lucrurile visate au numai partea dinspre noi… Cealalta parte nu poate fi vazuta. Nu le poti da târcoale… Partea proasta cu lucrurile din viata e ca putem merge sa le privim din toate partile. Lucrurile visate nu au decat partea pe care o putem vedea… Ele au numai o faţa, la fel ca sufletele noastre. »